joi, 30 decembrie 2010

end of an year


sfarsit de an. ce cacat am facut eu anul asta ca sa merit sa raman in istorie, macar in istoria cuiva? sau ce am facut incat sa ma simt bine zicand ca nu a fost degeaba? nu prea gasesc un raspuns favorabil pentru ca ideea e ca anul asta a fost cred ca cel mai de cacat din viata mea. si nu ar fi trebuit sa fie astfel deoarece multe chestii ar fi trebuit sa fie bune. am plecat de acasa intr-un oras mare, cum visam de ani de zile, am cunoscut oameni noi, am intrat la facultatea la care voiam in cele din urma si multe alte chestii. insa, m-am indragostit de cine nu trebuie, am avut o mica depresie care mi-a cam stricat multe planuri, am ratat Sonisphere, mi-am picat a doua sesiune de examene in totalitate si alte faze de care nu vreau sa imi amintesc.

pe de alta parte mi s-au intamplat si chestii faine, am facut chestii faine, am fost la concerte, teatru, am scris multa poezie, am citit multa poezie, am cunoscut oameni faini si asta m-a bucurat. nu ma astept ca anul asta sa fie f bun si de fapt nu ma mai astept la nimic, sper doar sa il mai traiesc si pe asta bun rau cum o fii si la sfarsit sa am cateva chestii de care sa fiu mandru si sa zic ca nu am fost degeaba. happy new fucking year, motherfuckers! love you all!

joi, 16 decembrie 2010

zile poetice



zile de rememorare a trecutului. zile de aducere aminte a tuturor cacaturilor care mi s-au intamplat anul asta care a fost pe departe cel mai prost din toata existenta mea futila. imi cos sufletul ranit de cea pe care eram gata sa o iubesc cu toata fiinta mea si care a fugit razand direct un bratele altuia, ea care imi zicea ca nu mai are pofta de cineva in viata ei. cand imi zice asta era deja el in viata ei. mintit, ranit, pus la colt pe coji de nuca exact ca la gradinita. dar asta e viata mea, din cand in cand imi da la muie.

in schimb am bucuria de a fi citit probabil cea mai frumoasa carte de poezie romaneasca contemporana de pe 2010,cel putin din cate am citit eu pana acum. e cartea lui Adrian Dinis, un tip pe care de altfel l-am cunoscut si care e cam de o varsta cu mine. cartea lui are un titl foarte inspirat care m-a atras din prima Poezii odioase de dragoste. de ce odioase?pentru ca vorbesc despre o dragoste infranta si dazamagitoare,care l-a secat pe poet. cu toate astea poemele din primul ciclu,omonim, sunt de o rara sensibilitate. sunt pentru georgiana, fata care rupea inima baietilor, evocata din amintiri din liceu si de dupa cand a intrat la facultate. o fata clar idealizata de indragostit, ridicata pe un piedestal la care nici macar el nu a mai putut ajunge. o ratata, cum recunoaste, dar o ratata care ar fi putut sa il aduca in pragul ratarii. oricum eu m-am indragostit de cartea asta. urmatoarele doua cicluri sunt diverse, dinis foloseste rima in al doilea ciclu, uneori nu foarte reusita dar asta nu stirbeste prea mult din frunusetea versului. scrise cu vana si cu avant tineresc, pline de arere parfumate si populata cu personaje obsedante din imaginarul lui poetic, versurile ating pe cei care le citesc cu sufletul deschis. m-am identificat pe mine insumi in unele dintre poeme si poate ca si asta m-a facut sa iubesc si mi mult cartea. din pacate este prost difuzata si nu se gaseste momantan decat la libraria din fata Muzeului Literaturii, de pe bulevardul Dacia. dati navala si cumparati-o, oferiti-va un ceas de placere lirica intr-o lume nebuna,nebuna de tot si care te fute. realitatea are bile sub preput, cum zice SGB in poate cel mai bun poem din Chipurile, o alta carte foarte buna, dar total diferita de aceasta, pentru ca e scrisa in al registru, e populata de personaje decadente si SGB e o alta personalitate, mai agresiva si mai golaneasca. dinis este cu siguranta un visator, un boem.

o sa pun aici o poza facuta de o prietena intr-o noapte la sibiu si care mi-a placut super mult. sper sa nu imi ceara drepturi de autor ;)))

afara ninge si e frig ca dracu. dar e frumos...sa privesti de la fereastra in timp ce bei un ceai fierbinte,ceea ce o sa si fac acum. hai pa.

luni, 13 decembrie 2010

dead heroes si high life

ascult cu mare interes o trupa care in mod normal nu ar trebui sa imi placa ,deoarece nu e chiar genul meu de metal, insa baietii astia sunt foarte buni. am dat peste ei intamplator in una din multele mele calatorii de descoperire de muzici. se numesc End of Green, sunt din Germania, s-au format in 1992. au 8 albume, nu am ascultat decat doua pana acum si cel mai mult imi place piesa Dead end hero. imi aduc aminte putin de Paradise Lost, cel de pe vremuri, de pe albumele Gothic, Draconian times sau poate cu ceva mai nou cum ar fi Believe in Nothing. si vocea seamana cu a lui Nick Holmes, dar putin mai calda. poate si de aceea imi plac, imi aduc aminte de Paradise Lost si de vremurile cand ascultam la casti intr-un vechi Cd player pe deal, intr-o toamna si fumam. ascultam Believe in Nothing, fumam si ma gandeam ce bine ar fi daca as canta si eu intr-o trupa, sa merg in turnee, sa beau, sa fut mult, sa ma droghez, poate, sa dau autografe, sa vad locuri noi, sa intalnesc alte trupe, oameni misto... si imi dadeam inca de pe atunci seama ca asta nu are sa se intample si ma intristam. anyway trupa asta merita, macar pentru cateva melodii care sunt foarte reusite 

zile de mare raceala, zile de spleen si de melancolie. ma uit la Sopranos si citesc Novalis si Walt Whitman. scriu si ma vad publicat. cine stie cand si unde. vreau sa am bani multi, nu pentru ca imi plac banii, ci pentru ca imi place viata stilata. vreau sa imi permit sa mananc la Capsa macar o data pe saptamana, sa merg in Krystal Glam Club sambata de sambata si sa beau vin si sampania in compania unor domnisoare simpatice si sa imi cumpar camasi de 500 de lei, cel putin. sa imi permit carti foarte scumpe si sa imi permit sa imi cumpar cd-uri si dvd-uri originale cu toate chestiile care imi plac. sa stiu ca ma pot dedica scrisului si unei vieti linistite, fara sa trebuiasca sa muncesc pe bani putini cine stie unde. dar cine nu isi doreste asta? urasc ca sunt ma transform intr-un consumist,dar asta e lumea si daca tot m-am nascut,fara voia mea, macar sa traiesc bine. nu ma plang, o duc bine dar vreau si mai bine,mult mai bine.

vineri, 10 decembrie 2010

snuff


ma intreb cati dintre cititorii mei stiu ce e snuff-ul sau daca macar au auzit de termenul acesta. sau dintre cei care stiu, cati cred ca e real, daca chiar exista snuff adevarat. eu unul mi-as dori sa fie doar o legenda urbana, dar ceva ma indeamna sa cred ca exista oameni, sau specii de fiinte bipede rationale, care ar plati pentru asa ceva. ma inspaimanta gandul ca cuiva chiar ar putea sa ii placa asa ceva. snuff reprezinta un anumit tip de filmare cu caracter pornografic extrem in care la sfarsit protagonistul moare. sau poate sa fie pur si simplu un film cu crime care sa fie pe bune, adica oamenii aia, actorii, chiar sa moara. 

pe mine ma intereseaza mai mult partea cu pornografia pentru ca nu inteleg de ce cuiva ar putea sa ii placa sa se masturbeze vizionand un film in care o femeie este violata si apoi omorata, asa cum de altfel nu inteleg nici violul in sine. nu inteleg placerea in nici unul din cazuri. exista legende cum ca ar exista casete video de genul asta. ma intreb: cine oare are astfel de filme acasa. ce om? unul cu familie poate, un doctor respectat, un avocat de marca, un profesor de literatura care isi plimba copiii in parc duminica si are un caine pe care il cheama Duffy? cand se uita la asa ceva? dupa masa de seara, dupa ce le citeste copiilor o poveste? cum e, sa zicem, ca acum sa vorbesti unui copil despre Craiasa Zapezii si peste o jumatate de ora sa te masturbezi pe un video in care cineva moare? ce minte bolnava, cat de fucked-up trebuie sa fii? nu stiu. am citit si vazut multe chestii, stiu ca pe lume exista violatori, criminali, pedofili, tortionari etc si sunt foare curios ce e in mintea lor, cum functioneaza creierul unui preot catoloic care propovaduieste dragostea si apoi fute in cur un baiatel de 7 ani care a venit la spovedanie?


cum dracu se impaca una cu alta? o sa mor poate fara sa inteleg. oricum, eu i-as fierbe in smoala pe toti, dupa ce inainte i-as castra, cum castra Oni, vecinul meu de la tara, de profesie cioban, berbecii sau porcii, pe viu, batraneste. sper sa nu am niciodata de a face cu o astfel de persoana. ar iesi urat. pentru cei interesati de snuff exista wikipedia care contine multe informatii. de asemena, recomand un film "8MM" cu Nicolas Cage, exista un documentar, "Snuff: A Documentary About Killing on Camera", 2008, inca un film din 1976, care se numeste chiar "Snuff", un alt film "Der Todesking". Slayer au o piesa pe ultimul album, pe care il recomand cu drag, "World Painted Blood", tot "Snuff" se numeste. si o trupa de punk, poarta acelasi nume. subiectul este foarte vast si ingrozitor. dar fascinant.


(foto)

miercuri, 8 decembrie 2010

Aer cu Diamante, lansare



in seara asta am fost la Teatrul Nottara unde a avut loc o noua lansare si o discutie pe marginea cartii Aer cu Diamante, despre care am mai vorbit pe blogul meu. au fost invitati Mircea Cartarescu si Florin Iaru, moderator au fost Marius Chivu si Mircea Vasilescu, ambii de la Dilema Veche sub egida careia a avut loc evenimentul. Iaru, ca de obicei, jucaus, candid, a povestit multe chestii de prin tinerete si amintiri legate de Cenaclul de Luni si despre cum a fost publicata prima editie a cartii. a vorbit despre cenzura si despre oameni incuiati la minte. ca de obicei, a fost placut si am ras cu pofta.

Cartarescu, nostalgic si timid, a vorbit si el despre starea de poezie in care traia in tinerete,despre bucuria lansarii volumului si relansarii lui acum, neasteptandu-se la un asemenea succes editorial mai ales in randul tinerei generatii care o considera o carte-cult. si pe buna dreptate e. lume multa, atmosfera placuta. m-am simtit bine, mi-ar fi parut rau sa ratez. alaturi cateva poze,imi cer scuze pentru calitatea mai proasta.

am fost de curand si la ICR, unde s-a lansat volumul La confluenta a doua culturi-Lupasco astazi, volum coordonat de catre Basarab Nicolescu. invitati au fost Adrian Cioroianu, Emil Constantinescu si Horia Roman Patapievici, pe care chiar imi doream sa il vad. discutiile au fost la nivel inalt, insa m-as putea obisnui sa traiesc intr-o astfel de atmosfera. era si o fata foarte draguta, roscata care facea poze si care mi-a facut si mie o poza. mi-ar fi placut sa va spun mai multe despre ea,dar din pacate s-a evaporat pana sa apuc sa vorbesc cu ea.... tristete...

in rest, iarna, teme pentru facultate. nu am chef. astept vacanta... sper sa fie un an mai bun cel ce va urma pentru ca asta a fost de tot cacatul...

vineri, 3 decembrie 2010

Lady in black in Horezu

my lady in black will find me one night, drunk as a sailor and dirty as a catholic priest who just fucked one kid... she shall come as a shadow, as a word of a dead man, she`ll take me in a world of broken flowers and shitty music of a thousand depressed eunucs. we will love each other with passion one week and afrer that she`ll try to change me, she`ll change me and after that she`ll tell me with angry voice that i`m not the person i used to be when she met me in the first place. of course, i`m not stupid, lady in black, of course i`m not, my little cow. after that she will leave me for my alter ego and i will listen to the music of stars crying in the ocean of sorrow, wondering when another lady in black will come to lick my tears and my wounds.

***


horezu- land of choice. sau nu... la horezu e bine sa stai maxim o saptamana, sa te imbeti de cateva ori, sa agati o pustoaica fraiera impresionata de masina ta straina si de povestile tale de cacat de prin tineretile tale sau de prin calatoriile in marile orase. pana sa se prinda ca esti doar un parlit deja e prea tarziu, deja ai parasit-o si altul asteapta la rand.

sau, la horezu e bine sa citesti, asa vei iesi in evidenta pentru ca 
aproape nimeni nu o mai face. ai sanse sa impresionezi vreo eventuala cititoare pe care nu o baga nimeni in seama si care se afunda in oceanul de litere din cartea vreunui creator de lumi noi. e posibil sa ai ce discuta cu ea, asa ca vreo cateva ore ai ce face.
la horezu e bine sa iti aduci prietenii. vor fi impresionati. oras mic, frumos, muntele aproape, traditie, mancare buna, tuica si mai buna. cateva zile s-ar simti bine, cele cateva baruri mici si dragute o se le placa. muntii de asemenea.

la horezu e bine sa vii cand vrei sa evadezi. cand esti depresiv. cand esti bolnav. de sarbatori cand ai sansa sa te intalnesti cu prietenii vechi sau nesansa sa te intalnesti cu vechi dusmani, cu foste prietene pe care nu ai vrea sa le mai vezi. oricum, de sarbatori e frumos, e plin de petreceri, e senzatia aia de casa, de familiaritate, de fantastic.

la horezu m-am nascut si o sa ma intorc cu drag aici de fiecare data insa nu o sa ma reintorc aici de tot. orasul e mort,e locul unde nu se intampla nimic. poate la batranete cand o sa fiu un scriitor celebru,bogat ma voi reintoarce, undeva la o casa aprope de munte unde sa imi scriu memoriile si sa mor linistit alaturi de dragostea vietii mele batrana ca si mine, dar inca frumoasa si care face niste clatite senzationale si o supa de pui de te scoala din morti. pana atunci horezu va ramane orasul vietii mele de pana la 20 de ani si orasul in care o sa ma intorc mereu cu placere.
alaturi poza cu scoala mea. ce de amintiri....


citesc Harry Potter and The Deathly Hallows. pentru a treia oara. inainte sa radeti, voi cititori ranjiti, puneti si voi mana si cititi, s-ar putea sa ramaneti impresionati. dupa atata Byron, Poe,Wordsworth, Colderidge, Lamartine, Musset, Thomas Mann, Pessoa and others am simtit nevoie de aventurile marelui, de acum, Harry Potter in cea mai intunecata si matura carte din serie, plina de crima, magie neagra, durere, dar si dragoste, speranta si placere. saptamana viitoare merg sa vad filmul. trebuie neaparat.

o vorba mare auzita in autobuz in drum spre Horezu, spusa de un domn care putea a ceapa si a tuica proasta: Daca nu ai cap nu ai nici manele!! indeed.

duminică, 28 noiembrie 2010

(ob)zen, nelinistire si ceva filme




ascult cu mare drag, dupa aproape doi ani, magnificul album Meshuggah-Obzen, aparut in 2008, sub egida Nuclear Blast, probabil cea mai mare casa de discuri specializata in metal, along with Metal Blade si Relapse Records - numai trupe smechere au promovat si promoveaza aceste case de discuri care au avut cojones sa se dedice trup si suflet scenei metal internationale. Daca ai semnat cu una din casele astea sau cu altele mai mici dar foarte eficiente cum ar fi Seasons of Mist sau Roadrunner Records (care au pe langa alte trupe, Opeth, ceea ce spune foarte multe), poti spune ca te-a luat Dumnezeul metal in brate. revenind la album, pot spune ca il ascult pentru a doua oara azi si nu imi vine sa cred cat de marfa suna. brutal dar foarte melodic, riffuri calculate aproape matematic, voce de rupe, un drummer ce cred ca se hraneste cu sange de vultur, atat de bine bate in tobe si cu atata precizie incat simti cum taie in carne fiecare bataie a lui. versuri inteligente, atmosfera cubica, un val de sunet ce te prinde ca intre patru pereti catifelati care se aproprie,dar nu ca sa te striveasca,
ci ca sa te mangaie.

ear orgasm si nu exagerez cu nimic. o trupa unica in peisajul metal,care nu face compromisuri si baietii cu fiecare album au devenit mai buni,mai tehnici. muzica lor transcede stilurile, nu stiu exact ce sa va spun ca e. tehnical death metal ,mathematical death metal, thrash metal tehnic cu influente death, post metal,chiar nu stiu. meshuggah metal poate, pentru ca eu nu mai stiu o trupa ca ei. e adevarat ,mai sunt trupe care se aproprie,care sunt foarte technical,dar ei canta altceva. exact ca si Mastodon sau Dillinger Escape Plan,sau ca Between The Buried And Me. fiecare din aceste trupe are un stil al lor, recogniscibil de la primul sunet. ce sa mai zic, ascultati, chiar si cei ce nu asculta metal in general,merita sa arunce o ureche, macar la o piesa,sau sa se uite la un videoclip, recomand Obzen. mi-am luat si dvd-ul lor, Alive si de abia astept sa il vad. cred ca o sa fie ceva deosebit.


Am ascultat azi si Behemoth si Exodus, ultimele albume, dar doar cateva piese de la fiecare. Din pacate, am citit ca starea lui Nergal de la Behemoth este in continuare grava,s-a gasit un donator de maduva dar inca nu l-au operat. e un mic geniu al muzicii metal si e pacat sa dispara.


m-am apucat ieri cu maare drag de frumoasa carte a lui Fernando Pessoa - Cartea Nelinistirii. este superba,abia astept sa o devorez. am hotarat sa o las pentru mini-vacanta de la Horezu, adica de miercuri pana duminica. vreau sa o citesc in tihna, pe indelete, fiindca nu vreau sa pierd nimic din ea, nici un cuvant, vreau sa inteleg totul, sa surprind toata frumusetea. vreau sa patrund in mintea acestui autor minunat,in mintea fiecarui heteronim pe care l-a creat.

in rest, sunt 3 zile de cand nu am iesit din casa decat pentru mici cumparaturi. am terminat eseul, care a iesit prost, am dat gata cateva filme pe care le recomand cu drag. Imaginary Heroes, o drama foarte draguta si trista. 

Wall Street 2-bani multi, interese, dragoste, reintoarcere. Un sfat mi-a ramas din film- timpul este mai important decat banii, decat orice. indeed. Frozen, un film pe care nu stiu exact in ce gen sa il incadrez,un pic de horror,un pic de mistery,drama. dragut oricum,nu ma asteptam la prea multe cand am dat play. un film usurel,dar cu momente foarte profunde. merita.

am mai scris cateva poeme, din pacate nu foarte bune. parca mi-a scazut putin inspiratia sau abilitatea. oricum, am scris destul de multe poeme bune in ultimele luni, asadar sunt multumit. o sa revina si inspiratia.

somn lung ,plin de vise. m-am gandit azi la ea putin, dar mi-am alungat-o repede din minte. nu merita. s-a dus si dusa va ramane din pacate. viata nu e mereu cum ar trebui sa fie.

vineri, 26 noiembrie 2010

rotting christ, sonete si versuri de" manele cu valoare"


azi nu am iesit din casa. am lenevit si apoi m-am apucat cu mare scarba de eseul pentru facultate... am amanat cat am putut momentul, dar odata si odata trebuia sa ma apuc. asa ca mi-am pus ultimul album Rotting Christ care e surprinzator de fain, are multe elemente din folclorul grecesc ,voci feminine, instrumente ciudate care suna foarte bine. ii zice AEALO, pentru cei ce gusta genul asta e recomandat, ba mai mult decat atat, e un must listen, albumul este foarte reusit, il mai ascultasem anul trecut, dar nu foarte atent. baietii astia mi-au placut intotdeauna. din pacate, numele ii indeparteaza pe multi, adica poate se potrivea cu primele 2 albume,dar dupa s-au schimbat. insa oricum,albumul lor din 1999-Sleep of the Angels m-a convins ca sunt buni si deosebiti.

asadar m-am apucat de eseul pentru facultate, am aberat cat de mult am putut in introducere, dar dupa m-am lasat, trebuia sa incep cu the real shit si am abandonat. oricum trebuie sa il termin pana duminica seara. si citind eu la sonete, mi-a venit ideea sa scriu si eu un sonet, sa vad cat de maestru sunt. trebuie sa marturisesc ca mi-a fost destul de greu... rezultatul, nesatisfacator, mai jos:

iubita mea cu ochi de portelan...

iubita mea cu ochi de portelan
cu par arzand si piele de felina
mangaie-mi chipul pierdut in lumina
cu umbra unui gand trecut si grosolan

cat eu priveam la fundul tau bombat
un altul a parcat masina langa geam
a claxonat smecher si cu bulan
si fara de regrete ai plecat

imi numar lacrimile fara rost
nici bani de gloante nu mai am
nu am avut masina scumpa si nici post

in vreo firma mare. de la geam
privesc la SL negru ca un prost
injur si plec la un bairam

sau totusi as putea sa fac cariera... ce Petrarca, ce Marino, Gongora sau Dante. zilele trecute am auzit cele mai tari versuri de manea ever. toti poetii lumii daca se strangeau la o masa nu reuseau sa le scrie. fiti atentia aici, versuri ce transced conditia umana, moartea, tot ce vreti voi: ”eu si cand mor am valoare/ la sicriu fac buzunare/ sa vada dusmanii bine/ ca iau banii toti cu mine...” hmm? ce ziceti? muream fara sa aud aceste versuri,era pacat. doamne, iarta-i ca stiu prea bine ce fac,dar noi suntem prosti si le dam bani...dar iarta-i si iarta-ne si noua,romanilor, stupizenia crasa..

realismul magic, irezistibil și black metal



in ultimele trei zile am dat gata trei carti micute si foarte frumoase. este vorba despre romanul lui Dan Coman-Irezistibil, o carte draguta, care insa putea fi mult mai buna. incepe in forta, se termina sublim, e amuzanta in prima parte dar a doua parte lasa de dorit, pentru ca e banala, povestea nu are nimic atragator. din pacate se putea mai bine, insa pot sa spun ca m-am distrat fantastic citind aventura poetului Coman intr-un sat uitat de lume, unde traieste o zi halucinanta. oricum, cartea merita citita, macar pentru cele cateva zeci de pagini foarte faine.

In rest, doua carti de Bioy Casares, superbe, fara cusur, un mic roman Inventia lui Moreli-despre care prietenul sau Borges zicea ca e perfect- si chiar este- si un volum de povestiri pe care le mai citisem acum cativa ani, grupate sub numele Papusa ruseasca. Mi-am adus aminte citind povestirea mea prferata din volum, Sub apa, de socul pe care mi l-a produs acum multi ani. nu mai citisem nimic asemanator,m-a luat total prin surprindere si m-a lasat fara cuvinte. tin minte ca atunci mi-am dorit sa scriu precum Casares. lui ii datorez intrarea mea in lumea literara sud-americana si indragostirea iremediabila de el si de alti autori precum Borges, Llosa, Marquez, Fuentes si altii. atunci, foarte repede mi-am mai cum cumparat singura carte pe care am gasit-o de el in pasajul de metrou de la Unirii ,ma intorceam de la Sinaia, fusesem la prietena mea de atunci si am citit-o in drumul spre Horezu, apoi am recitit-o. nu imi venea sa cred ca se poate scrie astfel, ca cineva poate imbina realul pur cu fantezia intr-un asemena mod incat acestea sa se intrepatunda si sa iti dea impresia ca totul e perfect posibil si deloc exagerat. Cartea se numeste Dormind la soare si face parte la fel ca si celelalte doua din colectia Humanitas- Cartea de pe noptiera, excelenta colectie de romane si povestiri de mici dimensiuni. asadar, sfatul meu ca si la Rushdie mai demult este: cine nu l-a citit pe Casares, sa o faca.

azi mi-am amintit cu nostalgie de perioada mea mai mistica si neagra din liceu cand descoperisem black metalul, mai mult Norwegian Black Metal, celebrul si damnatul curent muzical ce a erupt in anii `90 in Norvegiia si mai apoi in toata Europa prin trupe precum Mayhem,  Darkthrone, Styricon, Burzum,Carpathian Forest, Ulver, Immortal, Emperor si multi altii. tragandu-si seva, inspiratia de la trupe precum Venom, Bathory, Hellhamer sau Celtic Frost, aceste trupe au venit si au luat cu asalt in mod mistic si brutal lumea, au propus o altfel de muzica, o anti-muzica, brutala, urata, demonica, socanta. erau tineri, revoltati, dornici sa lase urme,sa socheze prin versuri, body-paint, prezenta scenica intesata cu sange, animale sacrificate, sabii, haine negre rupte etc. cert e ca nu au fost deloc trecuti cu vederea si prin scandaluri,muzica, incendieri de biserici si o crima- Varg Vikernes - care a iesit din inchisoare anul acesta si a lansat muuuuult asteptatul album Burzum, Belus - l-a ucis pe chitaristul Mayhem, Euronymous, acest gen muzical si-a lasat amprenta si a dat nastere la multe subgenuri,la o intreaga istorie. cei interesati pot sa citeasca pe net,pe forumuri,sa vada documentare de genul Black Metal-A history, Before the light takes us sau Metal-A headbanger`s Journey. ideea e ca eu am trait cu aceasta muzica si am citit mult despre black metal si metal in general. as putea vorbi ore intregi. cert e ca in ultima vreme nu am mai ascultat black metal si azi mi-a venit sa o fac. pun si doua linkuri cu melodii pe care le ascultam cu fervoare acum ceva ani.
Black Metal ist krieg!!!!

Satyricon -Mother North

Mayhem-Freezing Moon

miercuri, 24 noiembrie 2010

război și femei....orgie la sfârșitul lumii

tânărul își plimba trupul greu și obosit pe o stradă  rău famată, plină de pericole reale și iminente. are un aer trist și melancoloc. își poartă chipul ca pe o oglindă în care se reflectă lucrurile adânc ascunse în sufletele celor care îl privesc în ochii de ceață și fum de țigară exotică. nu știe nici el ce caută aici, știe doar că este aici, picioarele l-au purtat fără voia lui în această parte a orașului pe unde nu visa să ajungă. dar asta nu mai contează acum, e aici și nu se așteaptă la nimic bun. în fața lui, la aproximativ 200 de metri, se afla un grup de tineri mascați, cu glugi pe cap, fiecare cu un pistol sau un cuțit în mână. este celebra bandă de cartier despre care auzise foarte multe și niciun lucru plăcut. Banda 'Glugilor Negre' sau a 'Măștilor de dincolo' cum li se zicea, avea o proastă faimă, dar erau respectați în București, mai ales în acest cartier pe care îl conduceau. de fapt tot sectorul era al lor, primarul, om slab dar care își stia interesul și era avar după bani, îi lăsa să-și facă de cap. fiica cea mare și bună a lui, era gagica oficială a lui Negru, șeful găștii de pistolari și cuțitași. era încă în liceu și nimeni nu se lua de ea, până și colegilor le era teamă să nu cumva să o supere, pentru că nu demult, un baiat care din greșală o udase pe fată, zăcea în spital, înjunghiat.

așadar, tânărul nostru, proaspăt trezit dintr-un vis, se vede față în față cu cei mai ai dracu oameni din cartier, cu cele mai jigodoase specimene de ființe pe care avusese nenorocul să le întâlnească. nu știa ce să facă, dar se gândea că dacă o sa își vadă de drumul lui fără să-i deranjeze, o să scape, deși era foarte puțin probabil și el știa acest lucru foarte bine, mai bine decât ar fi vrut să știe. strânge din buci să nu-și dea drumul, își aprinde o țigară desi se lăsase de ceva vreme, însă păstra mereu un pachet dupa el pentru orice eventualitate. băieții lui Negru îl giniseră deja, rânjeau grotesc spre el și unul dintre ei își trecu lama cuțitului peste limbă cu mare grație.

"ce pula mea faci mă coi mic aici?" îi strigă ăla cu lama, "vrei sa mori?" îngheață sângele în el. ”ia zi bă, ce ai la tine? telefon ai, bani ai? ai mă ceva futu-ți crucea mă-tii? dă tot ce ai!” tremurând ca un câine bătut, tânărul se scotocește prin buzunare și îi intinde cuțitarului vechiul telefon Nokia 1100 și portofelul aproape gol. ”bă, îți bați joc de mine? vrei să vărs sânge de căcănar prost azi? de obicei nu omor vinerea,  că merg la bunica și vreau să fiu liniștit. ce căcat de telefon e ăsta, era la moda acum zece ani. ce mă-ta, nu ești și tu în pas cu moda?”

încearcă să zic ceva, dar Negru, care până atunci mă privise cu cea mai mare scârbă, îi face semn să tacă și zice cu o voce inuman de calmă și de caldă: ”mă, noi glumim cu tine. acum, ia-ți lucrurile înapoi. ia zi, tu știi ce se întâmplă în lume?” foarte surprins de aceasta abordare, de trecera de la rău la bine, încearcă să se adune, să își pună ordine în gânduri și răspunde cu vocea slabă, stinsă: ”nu mă uit la televizor...eu sunt caricaturist, toata ziua desenez și...” Negru îi taie vorba și repetă întrebarea, ”stii mă ce se întâmplă în lume? dacă ești atât de prost, îți spun eu pentru ca eu sunt informat. ca să conduci un cartier, ca să conduci o țară, o lume, trebuie sa fii informat, informația este mai importantă decât banii, decât politica, decât tot. dacă ești informat și le ai și pe toate celelalte, bani, putere, ești stăpânul lumii, te piși de sus.”

ceilalți băieti ascultau plictisiți, unii fumau, altul își cresta cu mare grijă mâna, își făcea mici tăieturi din care ieșeau firișoare de sânge. putea observa că mâna îi era plină de cicatrice. văzând că îl privește, automutilatorul îi face un semn din care își dă seama că îl intreabă daca vrea să îl taie și pe el. foarte speriat, își întoarce capul. Negru privea într-un punct fix. deodată se întoarce cu spatele la tânărul nostru și își strânge gașca la un loc. îi face semn ca nu cumva să fugă sau măcar să se miște și începe un fel de sedință din care nu aude nimic. Negru explica foarte docil, școlarește, ceva și ceilalți interveneau din când în când cu întrebări. tânărul nu îndrăznea să miște. i se fumase țigara singură în mână. își aprinde cu mișcări lente o alta și se întreabă cum dracu va scăpa de aici întreg, viu, nebătut, nemolestat, netăiat, neîmpușcat, ne ne ne ne... își dă seama ca nu are cum. încearcă să se resemneze, își imaginează că nu or să fie atât de răi, se gândește la prietena lui, la cărțile lui, la desenele lui, își aduce aminte de faptul că parcă-parcă auzise ceva despre război. niste colegi de ziarul pentru care făcea caricaturi și alte desene, vorbeau la un moment dat despre război, despre un al treilea război mondial, dar nu fusese prea atent. el nu citea ziarele, urmărea doar caricaturile și pagina de sport, nu se uita la televizor și pe internet căuta filme și muzici, picturi, albume de artă on-line, e-bookuri și alte faze din astea. dar parcă-parcă auzise ceva despre acest război care cică ar sta să înceapă, mai ales că două țări începuseră deja să se bombardeze. nu își amintea despre ce țări e vorba, dar știa că nu sunt europene în nici un caz. ceva asiatice parcă. oricum, se întreba dacă despre asta îl intrebase Negru cel prea blând, dupa cum i se paruse. probabil era doar un șiretlic, dar era puțin mai în siguranță, se simțea mai protejat.

Negru îi face semn să se aproprie. îl pune în mijlocul găștii și îl îngenunghează. toți își scot pistoalele și se aude clickul de încărcare al gloanțelor . la fel de blând îi spune că îi va pune două întrebări și după răspunsurile sale va decide dacă va trăi sau nu, daca va pleca acasa pe picioarele lui sau într-un body bag. dacă își va mai vedea femeia și părinții sau strămoșii cei trecuți în lumea drepților. îl încurajează spunandu-i că nu va fi prea greu și îl întreabă. întrebarile sunau foarte ciudat și era absolut halucinatorii:
”presupunem că suntem la sfârșitul lumii. va începe un razboi care sigur ne va omorî pe toți. ai lupta alături de ceilalți romani, de ceilalti tineri pentru țara ta, pentru patria ta? gândește-te bine! cealalta întrebare este: să zicem că prin minune vei ramane printre cei 100 de supraviețuitori, dar care oricum vei muri in curând, dar se organizează o mare orgie sexuală, plina de alcool și droguri, pe ruinele lumii, printre cadavre, moloz. aerul este radioactiv și animale mutante urlă în depărtare. ești aproape de a îți pierde mințile.  iei parte la ea sau nu?”

”căcat!”, își zice tânărul. nu se astepta la întrebari atât de ciudate, nu se aștepta de la un ucigaș de cartier fără studii, la asemenea gânduri profunde. ce căcat să facă? ce să zică? își pleacă fruntea și gandește. se decide să-și încerce norocul și răspunde:
”în primul rând nu aș lupta pentru tara asta care nu mi-a oferit nimic, în al doilea rând nu as vrea sa lupt deloc în război, nu atat de tânăr, nu așa. as fugi în munți, m-aș ascunde în peșteri, mai bine aș muri acolo în mijlocul pădurii, sfâșiat de un urs, decât pe front. tot aceeași soartă aș avea-o, dar nu cred că mi-ar mai arde de orgii înconjurat de ruine și cadavre. mai bine mi-aș consuma timpul încercând să găsesc printre cei 100, o fată cu care să îmi petrec zilele ramase. aș desenana-o în cărbune și ne-am pregăti de moarte.”
Negru și ceilalți nu zic nimic, cuțitele lucesc, pistoalele îi rânjesc aproape de cap.
”bun”, zice Negru, ”ești un prost dar poți să pleci. locul tău nu e în lumea asta.”
tânărul pleacă foarte mirat de cele întâmplate și își promite să nu mai treacă niciodată pe acolo.

dacă va fi un război, va fi oricum înrolat. țara nu ține cont de opțiunile lui, de talent, de vârstă, de faptul că iubeșe sau de faptul că nu îi va fi niciodată recunoscătoare. moartea nu ține cont de faptele tale. moartea doar vine și tu nu poți să te opui. ea este Conștiința Universului.

marți, 23 noiembrie 2010

ploaie si carti



azi, un vanzator de carti din fata unibuc mi-a dat trei carti cadou. mai cumparasem, ce-i drept, de la el, cateva de-a lungul timpului, dar nu ma asteptam la un asa gest. am intrat in vorba si i-am zis ca-mi place sa citesc, ca nu prea am bani si atunci a cautat in maldarul de carti si mi-a dat una bucata Henry James si doua bucati Turgheniev. mi le-a pus in brate si mi-a zis sa le citesc cu placere. initial am crezut ca mi le da cu imprumut. dar nu, mi le-a dat de tot. am ramas foarte impresionat, nu mi-a mai dat nimeni ceva pe degeaba de foarte multa vreme. mai ales carti. sa daruiesti o carte mi se pare minunat, sa daruiesti mai multe e de-a dreptul magnific. îi urez domnului sa vanda cat mai multe carti si pe voi va indemn sa cititi cat mai multe carti! cititi, cititi si iar cititi.

mi-am adus aminte de poetul garii de nord din Filantropica, batranul votcar ce, cu doua poezioare care nici macar nu erau scrise de el, castiga foarte bine. mi-am adus aminte si de tanarul din Before Sunrise, din Venetia parca, ce scria versuri tinerilor indragostiti si acestia ii ofereau ce voiau si cat voiau. nu as putea sa fac si eu un ban din treaba asta cu poezia? nu ma intereseaza foarte mult banii, dar ma intereseaza cartile,  hainele, cluburile..si pentru ele iti trebuie bani....

pana una alta un poem dedicat ploii si tinereie cu vioara din fata universitatii.

short poem

unde alearga oamenii prin ploaie?
de ce isi lasa pasii prin balti
si vorbele prin aer?
unde sunt cainii-umbra unde s-au ascuns de ploaie?
de ce mai canta inca frumoasa fata la vioara
in fata universitatii?
nimeni nu o asculta cand e frig
dar sunetul ploii se acompaniaza cu sunetul viorii
si creeaza simfonia sfarsitului lumii
cand in apa ne vom intoarce
si din muzica vom renaste.
ave!

duminică, 21 noiembrie 2010

nu stiu cate zile. ceata



mi-am cumparat de la targ cartea lui SGB, poetul chipurilor distorsionate, a amintirilor cu oameni deosebiti in felul lor, al carui vers final dintr-un poem, "dar parca futi finalul", mi se pare de mare efect. nu il cunosc personal, desi l-am vazut de cateva ori pe la evenimente, dar mi-au placut poemele din Chipurile si m-am asezat la lectura romanului sau, Nu stiu cate zile, with great expectations. si nu am fost dezamagit. nu e o capodopera, asta e clar, insa e o carte binisor scrisa, ar fi trebuit totusi sa lucreze mai mult la exprimari, uneori si sufera la dialog, dar a carei poveste te prinde, te atrage si nu te lasa pana nu termini cartea, destul de scurta de altfel, 200 de pagini. cand am terminat ultimul rand mi-am zis: da, marfa, uite o carte cu bagabonzi, droguri si iubire, noncomformista, care nu abuzeaza de vulgaritati ca altele, pentru a se apropia de aceasta lume degradata si aparte in peisajul social. asadar, e o carte placuta, usurica, buna de citit intr-un weekend.



azi dimineata pe la 4 pana sa ma culc am privit pe fereastra si am ramas fascinat multe minute. cazuse ceata peste oras. se vedea printre copacii din fata blocului si parea ca sunt intr-o padure magica scandinava,nordica. aproape ca ma asteptam la cativa spiridusi sa apara,sau un inorog care poarta pe spatele-i magic o tanara. nu exista cuvinte care sa descrie cat de bine m-am simtit privind acest magnific,fermecat peisaj. drept urmare am dormit 10 ore si am visat ca sunt intr-un basm. pacat ca am uitat aproape totul....

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

sambata


la o recitire, ultimul volum al lui Claudiu Komartin, "Un anotimp in Berceni", ed. Cartier 2010, imi pare si mai bun si mai inchegat. "poemele cu tatuca", primul ciclu, cel cu care incepe volumul, este tulburator si trist. tatuca, om puternic si dur, este acum bolnav pe moarte si de doua ori mai inversunat. versuri lucide, cuvinte bine plasate care taie in creier. urmatoarele poeme sunt conectate intre ele printr-o idee despre el insusi si despre lumea lui si a poeziei pe care o scrie, o idee nobila din care izvorasc alte idei si alte poeme. versurile curg natural si parca fara efort, cu toate ca eu cred ca poetul le-a slefuit cu mare grija si mare devotament . ce mai observ eu la poezia lui este ca se distanteaza putin de versurile altor poeti, colegi de generatie cu acesta. poezia lui este mai inchegata, mai compacta, ceea ce eu consider un mare plus, din moment ce nu imi plac poemele care contin zece idei in trei versuri si care nu au nici macar o umbra de sensibilitate. daca o poezie nu ma face sa simt ceva, e o poezie ratata, iar poezia lui Claudiu Komartin mi-a transmis multe,greata, patetism, simpatie,dragoste prin toate povestile si situatiile descrise, poetizate in aceasta carte. el este intr-adevar unul dintre cei mai buni poeti ai noii generatii.

un tanar a incercat sa imi vanda azi in militari, unde am mers dupa un pachet, o bricheta care zicea el, i-a apartinut nu stiu carui mare activist de partid comunist. poate m-ar fi convins ca e autentica daca nu cerea atat de putin pe ea si daca nu parea cam prost gravata cu initialele posesorului. ehhh,oamenii din ziua de azi ar vinde orice, oricui pentru sume dintre cele mai diverse.

vineri, 19 noiembrie 2010

gaudeamus. aer cu diamante 2


proaspat reintors de la Gaudeamus, cu o traista de carti si cu banii pe o saptamana terminati,dar terminati cu cap asa ca nu regret, m-am intins pe pat si am inceput cu o pofta imensa calatoria printre paginile fruos mirositoare,frumos colorate si gravate,unele dintre ele. le-am mangaiat,le-am rasfoit,apoi le-am asezat frumos in biblioteca de unde ma vor astepta sa le citesc cu timpul. evenimentul targului de anul acesta este dupa mine relansarea dupa 28 de ani a Aerului cu diamnate despre care am vorbit in postarea anterioara. Am participat la lansare alaturi de multi oameni printre care scriitori si poeti dintre care as amintii pe Gabriel Liiceanu, Dan Coman, SGB (a carui carte Nu stiu cate zile, editura Trei, a fost si ea adusa in discutie la targ), Alexandru Musina. Cei 3 muschetari (al patrulea a venit in forma de ceata) dupa cum singur a zis Florin Iaru alaturi de Tudor Jebeleanu,graficianul cartii, au vorbit frumos si nostalgic despre carte. Florin Iaru in stilul lui caracteristic a evocat cu mare drag si mare haz intamplari de cand erau tineri, Traian Cosovei,putin imbatranit din pacate, a povestit si el despre cum s-a nascut ideea,iar Mircea Cartarescu vizibil emotionat si placut surprins de numarul mare de oameni interesati de volum, a vorbit despre cum traiau ei in poezie pe atunci si despre faptul ca versurile lor erau arma. E plin de noblete acest mare scriitor si foarte modest, omul egaleaza opera. am primit autografe de la Iaru si Cartarescu si sunt tare bucuros!!! :)


in rest,multi oameni,multe carti,preturi bune,presupun ca si vanzari la fel de bune. o alta surpriza a targului a fost lansarea unui volum nou de poezii semnat Mircea Dinescu intitulat Femeile din secolul trecut,aparut in conditii grafice exceptionale cu un concept si desene de Dan Erceanu. Dinescu,care din pacate nu a fost prezent, a venit cu sticle de vin pe ale caror etichete erau versuuri si cu cd-uri. f dragut conceptul cu vinul si cartea. dinescu loveste din nou.
stiu ca va venii si Norman Manea la targ dar nu cred ca voi mai ajunge...money...you know what i mean...
m-am vazut cu cativa prieteni printre care colaga mea,poeta Aida Hancer care era din cate am vazut cu Adrian Dinis. imi povestise ca o sa apara volumul lui Dinis la targ dar nu am vazut nimic, pe niciunde. o sa fac eu rost de el.

asadar, despre targ numai de bine, mi-am cheltuit banii,mai am de tigari si ceai ceea ce tot e bine. traiesc cu carti si nicotina... si apa de la robinet care e moca. romanii inca mai citesc,se vede dupa numarul mare de participani la targ. ceea ce e bine.

inchei cu un vers de Mircea Cartarescu din volumul Cincizeci de sonete... : "gasesc tot mai putine lucruri care merita sa fie scrise." insa despre poeti,scriitori si carti mereu merita sa se scrie. asadar ma inclin! (am furat expresia de la Andi Moisescu. imi place. sper sa nu imi ceara drepturi de autor. nu cred, e un tip misto).

joi, 18 noiembrie 2010

aer cu diamante


vestea ca se va reedita cartea simbol a generatiei `80,cartea care a marcat un punct de cotitura in poezia romaneasca,antologia "Aer cu diamante" semnata de Mircea Cartarescu,Florin Iaru, Traian T. Cosovei si Ion Stratan, m-a bucurat enorm. De ani de zile caut cartea. O singura data am vazut-o intr-un anticariat dar nu am avut bani sa mi-o cumpar la vremea aceea,cu toate ca era doar 30 de lei. Pe langa faptul ca ma bucur ca o pot cumpara,a ma bucur ca cineva,adica cei de la editura Humanitas, au considerat in sfarsit ca o asemenea carte merita readusa in atentia cititorilor tineri. Din pacate, Ion Stratan, sau "Nino" Stratan um era cunoascut printre prieteni mai poate participa la lansare,la bucurie doar in calitate de fantoma deoarece s-a sinucis acum patru ani, infigandu-si un cutit in inima... nu se stiu motivele... La data aparitie cartii,in anii `80 toti cei patru aveau o carte individuala la activ si toti erau membrii ai faimosului Cenaclu de Luni condus de Manolescu. insa dupa pararea mea asta e cartea care i-a impus in anii aceea.


Titlul cartii, este si titlul omonim al celui mai frumos poem al lui Florin Iaru (pacat ca acum acesta se ocupa de alte chestii,si butoneaza la un Apple-care este f misto, nu neg-in loc sa se ocupe de poezie) si unul dintre cele mai frumoase poeme din literatura romana. Dintre cei prezenti doar Cosovei se mai tine de poezie, mereu egal cu sine ca om si ca poet. ultimul volum i-a aparut chiar anul acesta la editura Tractus-Arte-"Aerostate plangand". Cartarescu s-a dat pe proza si bine a facut pentru ca este un scriitor atat de fragil si inzestrat. nu zic ,poezia lui ma unge pe inima, este absolut halucinanta, orbitoare, insa proza l-a consacrat prin volume ca Nostalgia, Travesti sau Orbitor. sa nu mai zic de best-sellerul De ce iubim femeile. Cartarescu este un caz de scriitor frumos la scris,frumos ca om in societate si frumos la suflet. respect maxim si iubire pentru el. Anyway,vorbeam despre aerul cu diamante(superb titlul) si despre importanta lui in istoria literaturii contemporane care este imensa. este cartea care a definit o mare generatie,o generatie de lupi tineri care au scris carti legendare mai apoi. ce sa zic,astept cu nerabdare sa merg maine la Gaudeamus si sa imi cumpar volumul. si voi dati navala si goliti librariile de aceasta carte!!!

avem tigari si icre negre


intr-o frumoasa dimineata mergeam agale pe o strada din Obor, ingandurat, fumand cu sete o tigara. admiram peisajul si meditam la frumusetea lumii, ascultam muzica sferelor si imi aminteam de ultima carte citita, de ultima femeie cucerita, cand un glas suav de tigan ma invaluie cu un fluviu de cuvinte bine plasate: avem tigari si icre negre. nedumerit, ma apropii. credeam ca nu am inteles bine, ca auzul meu fin imi joaca feste. glasul rage din nou din strafundul plamanilor : avem tigari si icre negre!!


cum adica icre negre? sunt obisnuit cu baietii din Obor care vand telefoane, ceasuri, ciorapi, servetele umede, brichete, pungi, tricouri, iarba proasta, alcool si alte produse care se pot fura usor sau pe care le cumpara din Republica Moldova, Bulgaria sau Serbia foarte ieftin, dar icre negre??? de unde au cumparat/furat/luat icre negre? sunt nedumerit. impins de o curiozitate arzanda,plin de neliniste si nedumerire, ma aproprii timid de tanarul imbracat in alb de la D&G,cu par lins pe spate, pantofi tip ciocate, cu lant de aur la gat si intreb sfios: nu va suparati, vindeti icre negre? icre negre adevarate sau cum?


imi zambeste plin de mister si intelepciune si imi raspunde: da baiatu`, icre negre cumparate din Italia... Italia? si sunt ieftine baiatu, f. ieftine si la 5 cutiute cumparate, una moca... nu am indraznit sa intreb cat costa, nu am vrut de fapt, voiam sa continui sa traiesc in ignoranta... cu toate acestea inca mai aud uneori in minte vocea harsaita de tutun si bere a tanarului tigan Avem tigari si icre negre...mortala combinatie.. mai mancam o icra furata de prin Italia, mai fumam o tigara proasta chinezeasca sau sarbeasca.... mai incolo ,la 3 pasi o tiganca vindea prezervative de cea mai proasta calitate si servetele parfumate... sex si icre negre.


da, pasesc in irealitatea bucurestiului unde totul se poate gasi pe strazi, la vedere.

miercuri, 17 noiembrie 2010

alte ganduri


istoria mentalitatilor este un domeniu de cercetare extraordinar de interesant. sunt din ce in ce mai pasionat de acest curs pe care il am la facultate si vreau sa studiez mai mult. azi printre altele am discutat despre istoria costumului de baie feminin. au trebuit f multe secole pt ca oamenii sa se aproprie de mare, sa stea pe plaja si vreo 2 secole ca femeile sa poata faca baie in costumul de baie pe care il stim azi. erau monstruoase practicile acestea pe la 1800. groaznice timpuri pentru o femeie. mai jos o poza cu brigitte bardot care a fost prima femeie ce a imbracat costumul de baie modern.


ascult ultimul album Bring Me The Horizon-There is a hell belive me,i`ve seen it.there`s a heaven, let`s keep it a secret. titlul este genial si albumul merita nota 9.5. este exceptional. de la primul album, Count Your Blessings, trecand prin al doilea, Suicide Season, ambele excelente, primul deathcore pur, al doilea mai inspre post hardcore, au ajuns aici la al treilea album care este o summa. Recomand piesele Crucify me, It never ends si Don`t go, care incepe cu o vioara absolut orgasmatica. Pe cand un concert cu ei si pe aici, ma adresez organizatorilor romani? puneti urechea si ascultai BMTH.



zi racoroasa, idei de poeme, oameni grabiti. unde se grabesc toti? de ce nu se opresc sa traga aer in piept, si sa mediteze privind cerul, de exemplu? cati dintre voi ati privit cu adevarat cerul in ultima vreme? priviti-l cat inca mai traiti, cum zic baietii de la Metallica: take a look at the sky just before you die. priviti-l pana nu dau astia cu bombe in al treilea razboi mondial si noi, cei 1000 care vim mai ramane, cu mine in frunte, bineinteles, o sa vedem doar un zid de sticla si praf nociv. btw, sa-l fut pe ala care a scris pe un perete Vadim Presedinte! ba, esti prost? stai ma acasa daca esti prost, leaga-te de pat, arunca cheia.

luni, 15 noiembrie 2010

rushdie. ganduri. intrebari

cine nu l-a citit pe salman rushdie rau a facut. in pas de armata spre biblioteci, librarii, anticariate, prieteni etc si luati cu asalt orice carte gasiti de acest magnific scriitor. ma mir ca nu a luat Nobelul pana acum, dar la ce nobeluri s-au dat anii trecuti...in afara de llosa si poate herta muller, nu am inteles criteriile, dar in fine asta e o alta poveste. Asadar, Rushdie, repede...cititi, veniti cu pareri, devorati faceti ce stiti numai nu lasati sa mai treaca timpul vostru de cititori sa se iroseasca pe alti autori,poate la randul lor buni, si cititi pe rushdie. a devenit usor si placut scriitorul meu preferat in momentul asta dupa doar o carte, "Seducatoarea din Florenta", dar ma asteapta la rand un teanc de carti din opera lui. Povesti imbinate cu alte povesti, basme moderne scrise intr-un stil superb, captivant, deloc plictisitor. Mici diamante epice, pasaje poetice in proza si povesti elegante,deosebite de prin alte timpuri, alte taramuri, alte credinte, alte idei si sentimente. Anul trecut l-am vazut la Gaudeamus dar nu citisem decat fragmente pe net si din pacate nu am mers sa iau un autograf... e, macar pot spune ca l-am vazut si l-am auzit vorbind. tot e ceva.


plictis in rest. nu am fost la facultate. imi curge poezie prin creier. ascult ultimul Kamelot, "Poetry for the poisoned", interesant, mai agresiv decat restul albumelor. Nu sunt mare fan oricum,dar e o auditie placuta.

Intrebare: Daca Dumnezeu nu s-a nascut inca? Daca noi oamenii asta trebuie sa facem, sa ramanem gravizi cu Dumnezeu si sa-i dam nastere? 

duminică, 14 noiembrie 2010

Constanta Buzea - Crestetul ghetarului sau despre omul Paunescu



citesc jurnalul Constantei Buzea ( "Crestetul ghetarului. Jurnal 1969-1971, Humanitas,2010"), prima sotie a lui Adrian Paunescu si o poeta foarte misto pe care v-o recomand cu mare drag. Am citit, spre rusinea mea, doar un volum al ei,'"Agonice" de prin '70 cred, cand inca mai era cu Paunescu. Din pacate, doamna Buzea nu vorbeste  frumos despre perioada cat a fost maritata cu stimabilul poet,din contra, scoate la iveala multe episoade destul de grave care contureaza nu foarte suav, un portret al poetului din care reies multe defecte si un caracter neplacut. Trebuie sa spun din start ca in copilarie eram un mare fan Paunescu, asta pana am crescut si m-a cam dezamagit, i-am citit multe dintre cartile de poezie, prea groase, prea multe, prea proaste si chiar si romanul aparut anul asta,"Vinovat de iubire", dezamagitor, cu doar cateva momente faine, ca de ex. rastignirea doctorului la sfarsitul cartii,cu siringi batute in palme.

Ideea e ca imi plac anumite poeme ale lui si imi aduc aminte cu drag de copilarie cand ii citeam revista si poeziile. Nu mai stiu exact ce m-a atras la el sau cum am inceput sa il urmaresc, probabil pentru ca iubeam poezia si incepusem sa scriu. Poate a fost un model prost in anii aia, asa mi-au zis unii, nu cred, dar nu asta conteaza acum, nu despre asta vreau sa vorbesc. Ce vreau sa spun e ca din lectura jurnalului doamnei Buzea reiese un portret neplacut al lui Paunescu. Este descris ca un om care practica adulterul pe fata, ca un om dur, galagios, nepasator, neiubitor si caruia ii placea sa isi tortureze emotional sotia. Si scria mult, scria prost, se voia in centrul atentiei, inmugurea Paunescu cel care va controla masele. Din citirea jurnalului am ramas cu o ciudata senzatie, confuzie si ma intreb daca el a apucat sa-l citeasca inainte sa moara si ce reactii o fi avut. ma intreb de asemena de ce doamna Buzea s-a hotarat sa il publice, de ce acum, de ce nu mai demult? sunt intrebari la care probabil nu voi primi raspuns.

La final din respect pentru poetul si omul ce ar fi putut sa fie Adrian Paunescu vreau sa postez o poezie scurta ce mi-a placut foarte mult,ca un omagiu adus lui,acum ca a murit si in sfarsit marea d e energie, marele vulcan implicat in tot si toate, dornic de a fi homo universalis ,s-a stins, s-a potoloit. O poezie de-a lui, nu stiu cand a fost scrisa, dar stiu ca a mai fost citita de o persoana care nu imi place, din spatiul public. Insa eu o stiam de mai demult si imi permit sa o postez aici. in rest, Dumnezeu sa-l ierte si sa il apreciem noi cei ramasi pentru lucrurile bune pe care le-a facut, sa nu ne amintim numai ce ne convine, numai ce ne place. nu e corect.


pluton

de adrian paunescu



Aştept primăvara:
vreau să fiu dus de un pluton suav
la primul zid şi împuşcat cu muguri
şi când voi muri să-mi înflorească toate rănile,
să vină toate albinele la rănile mele
şi să mă transporte pe aripi
către tărâmul de polen unde merită să ajung
cu flori cu tot, cu tristeţe cu tot,
cu primăvară cu tot,
acum şi-n veacul vecilor.


regret ca poetul a facut atatea greseli si a ales ce nu a trebuit si nu si-a vazut de poezie, de adevarata poezie ,nu de torentii de versuri fara valoare. oricum, despre morti numai de bine si fie-i tarana usoara!

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Începutul

bună seara. eu beau un ceai negru cu mult lapte şi fumez un dunhill albastru. tocmai m-am întors de la atelierele lui răzvan ţupa unde am citit câteva texte. un fel de dezvirginare performatica, pentru că e prima data când îmi citesc creaţiile-mi deosbite în faţa unui public.

la metrou am rămas perplex văzând un panou cu romanul lui sgb,pentru că nu mă aşteptam la o aşa mare publicitate.. prinde aripi băiatul. a fost marfă volumul de poezii. sper ca volumul meu care va apărea odată, nu într-un timp foarte îndepărtat, să aibă un succes chiar şi mai mare ca a lui sgb.

cam atât. e prima postare şi îmi e lene să mai scriu