joi, 30 decembrie 2010

end of an year


sfarsit de an. ce cacat am facut eu anul asta ca sa merit sa raman in istorie, macar in istoria cuiva? sau ce am facut incat sa ma simt bine zicand ca nu a fost degeaba? nu prea gasesc un raspuns favorabil pentru ca ideea e ca anul asta a fost cred ca cel mai de cacat din viata mea. si nu ar fi trebuit sa fie astfel deoarece multe chestii ar fi trebuit sa fie bune. am plecat de acasa intr-un oras mare, cum visam de ani de zile, am cunoscut oameni noi, am intrat la facultatea la care voiam in cele din urma si multe alte chestii. insa, m-am indragostit de cine nu trebuie, am avut o mica depresie care mi-a cam stricat multe planuri, am ratat Sonisphere, mi-am picat a doua sesiune de examene in totalitate si alte faze de care nu vreau sa imi amintesc.

pe de alta parte mi s-au intamplat si chestii faine, am facut chestii faine, am fost la concerte, teatru, am scris multa poezie, am citit multa poezie, am cunoscut oameni faini si asta m-a bucurat. nu ma astept ca anul asta sa fie f bun si de fapt nu ma mai astept la nimic, sper doar sa il mai traiesc si pe asta bun rau cum o fii si la sfarsit sa am cateva chestii de care sa fiu mandru si sa zic ca nu am fost degeaba. happy new fucking year, motherfuckers! love you all!

joi, 16 decembrie 2010

zile poetice



zile de rememorare a trecutului. zile de aducere aminte a tuturor cacaturilor care mi s-au intamplat anul asta care a fost pe departe cel mai prost din toata existenta mea futila. imi cos sufletul ranit de cea pe care eram gata sa o iubesc cu toata fiinta mea si care a fugit razand direct un bratele altuia, ea care imi zicea ca nu mai are pofta de cineva in viata ei. cand imi zice asta era deja el in viata ei. mintit, ranit, pus la colt pe coji de nuca exact ca la gradinita. dar asta e viata mea, din cand in cand imi da la muie.

in schimb am bucuria de a fi citit probabil cea mai frumoasa carte de poezie romaneasca contemporana de pe 2010,cel putin din cate am citit eu pana acum. e cartea lui Adrian Dinis, un tip pe care de altfel l-am cunoscut si care e cam de o varsta cu mine. cartea lui are un titl foarte inspirat care m-a atras din prima Poezii odioase de dragoste. de ce odioase?pentru ca vorbesc despre o dragoste infranta si dazamagitoare,care l-a secat pe poet. cu toate astea poemele din primul ciclu,omonim, sunt de o rara sensibilitate. sunt pentru georgiana, fata care rupea inima baietilor, evocata din amintiri din liceu si de dupa cand a intrat la facultate. o fata clar idealizata de indragostit, ridicata pe un piedestal la care nici macar el nu a mai putut ajunge. o ratata, cum recunoaste, dar o ratata care ar fi putut sa il aduca in pragul ratarii. oricum eu m-am indragostit de cartea asta. urmatoarele doua cicluri sunt diverse, dinis foloseste rima in al doilea ciclu, uneori nu foarte reusita dar asta nu stirbeste prea mult din frunusetea versului. scrise cu vana si cu avant tineresc, pline de arere parfumate si populata cu personaje obsedante din imaginarul lui poetic, versurile ating pe cei care le citesc cu sufletul deschis. m-am identificat pe mine insumi in unele dintre poeme si poate ca si asta m-a facut sa iubesc si mi mult cartea. din pacate este prost difuzata si nu se gaseste momantan decat la libraria din fata Muzeului Literaturii, de pe bulevardul Dacia. dati navala si cumparati-o, oferiti-va un ceas de placere lirica intr-o lume nebuna,nebuna de tot si care te fute. realitatea are bile sub preput, cum zice SGB in poate cel mai bun poem din Chipurile, o alta carte foarte buna, dar total diferita de aceasta, pentru ca e scrisa in al registru, e populata de personaje decadente si SGB e o alta personalitate, mai agresiva si mai golaneasca. dinis este cu siguranta un visator, un boem.

o sa pun aici o poza facuta de o prietena intr-o noapte la sibiu si care mi-a placut super mult. sper sa nu imi ceara drepturi de autor ;)))

afara ninge si e frig ca dracu. dar e frumos...sa privesti de la fereastra in timp ce bei un ceai fierbinte,ceea ce o sa si fac acum. hai pa.

luni, 13 decembrie 2010

dead heroes si high life

ascult cu mare interes o trupa care in mod normal nu ar trebui sa imi placa ,deoarece nu e chiar genul meu de metal, insa baietii astia sunt foarte buni. am dat peste ei intamplator in una din multele mele calatorii de descoperire de muzici. se numesc End of Green, sunt din Germania, s-au format in 1992. au 8 albume, nu am ascultat decat doua pana acum si cel mai mult imi place piesa Dead end hero. imi aduc aminte putin de Paradise Lost, cel de pe vremuri, de pe albumele Gothic, Draconian times sau poate cu ceva mai nou cum ar fi Believe in Nothing. si vocea seamana cu a lui Nick Holmes, dar putin mai calda. poate si de aceea imi plac, imi aduc aminte de Paradise Lost si de vremurile cand ascultam la casti intr-un vechi Cd player pe deal, intr-o toamna si fumam. ascultam Believe in Nothing, fumam si ma gandeam ce bine ar fi daca as canta si eu intr-o trupa, sa merg in turnee, sa beau, sa fut mult, sa ma droghez, poate, sa dau autografe, sa vad locuri noi, sa intalnesc alte trupe, oameni misto... si imi dadeam inca de pe atunci seama ca asta nu are sa se intample si ma intristam. anyway trupa asta merita, macar pentru cateva melodii care sunt foarte reusite 

zile de mare raceala, zile de spleen si de melancolie. ma uit la Sopranos si citesc Novalis si Walt Whitman. scriu si ma vad publicat. cine stie cand si unde. vreau sa am bani multi, nu pentru ca imi plac banii, ci pentru ca imi place viata stilata. vreau sa imi permit sa mananc la Capsa macar o data pe saptamana, sa merg in Krystal Glam Club sambata de sambata si sa beau vin si sampania in compania unor domnisoare simpatice si sa imi cumpar camasi de 500 de lei, cel putin. sa imi permit carti foarte scumpe si sa imi permit sa imi cumpar cd-uri si dvd-uri originale cu toate chestiile care imi plac. sa stiu ca ma pot dedica scrisului si unei vieti linistite, fara sa trebuiasca sa muncesc pe bani putini cine stie unde. dar cine nu isi doreste asta? urasc ca sunt ma transform intr-un consumist,dar asta e lumea si daca tot m-am nascut,fara voia mea, macar sa traiesc bine. nu ma plang, o duc bine dar vreau si mai bine,mult mai bine.

vineri, 10 decembrie 2010

snuff


ma intreb cati dintre cititorii mei stiu ce e snuff-ul sau daca macar au auzit de termenul acesta. sau dintre cei care stiu, cati cred ca e real, daca chiar exista snuff adevarat. eu unul mi-as dori sa fie doar o legenda urbana, dar ceva ma indeamna sa cred ca exista oameni, sau specii de fiinte bipede rationale, care ar plati pentru asa ceva. ma inspaimanta gandul ca cuiva chiar ar putea sa ii placa asa ceva. snuff reprezinta un anumit tip de filmare cu caracter pornografic extrem in care la sfarsit protagonistul moare. sau poate sa fie pur si simplu un film cu crime care sa fie pe bune, adica oamenii aia, actorii, chiar sa moara. 

pe mine ma intereseaza mai mult partea cu pornografia pentru ca nu inteleg de ce cuiva ar putea sa ii placa sa se masturbeze vizionand un film in care o femeie este violata si apoi omorata, asa cum de altfel nu inteleg nici violul in sine. nu inteleg placerea in nici unul din cazuri. exista legende cum ca ar exista casete video de genul asta. ma intreb: cine oare are astfel de filme acasa. ce om? unul cu familie poate, un doctor respectat, un avocat de marca, un profesor de literatura care isi plimba copiii in parc duminica si are un caine pe care il cheama Duffy? cand se uita la asa ceva? dupa masa de seara, dupa ce le citeste copiilor o poveste? cum e, sa zicem, ca acum sa vorbesti unui copil despre Craiasa Zapezii si peste o jumatate de ora sa te masturbezi pe un video in care cineva moare? ce minte bolnava, cat de fucked-up trebuie sa fii? nu stiu. am citit si vazut multe chestii, stiu ca pe lume exista violatori, criminali, pedofili, tortionari etc si sunt foare curios ce e in mintea lor, cum functioneaza creierul unui preot catoloic care propovaduieste dragostea si apoi fute in cur un baiatel de 7 ani care a venit la spovedanie?


cum dracu se impaca una cu alta? o sa mor poate fara sa inteleg. oricum, eu i-as fierbe in smoala pe toti, dupa ce inainte i-as castra, cum castra Oni, vecinul meu de la tara, de profesie cioban, berbecii sau porcii, pe viu, batraneste. sper sa nu am niciodata de a face cu o astfel de persoana. ar iesi urat. pentru cei interesati de snuff exista wikipedia care contine multe informatii. de asemena, recomand un film "8MM" cu Nicolas Cage, exista un documentar, "Snuff: A Documentary About Killing on Camera", 2008, inca un film din 1976, care se numeste chiar "Snuff", un alt film "Der Todesking". Slayer au o piesa pe ultimul album, pe care il recomand cu drag, "World Painted Blood", tot "Snuff" se numeste. si o trupa de punk, poarta acelasi nume. subiectul este foarte vast si ingrozitor. dar fascinant.


(foto)

miercuri, 8 decembrie 2010

Aer cu Diamante, lansare



in seara asta am fost la Teatrul Nottara unde a avut loc o noua lansare si o discutie pe marginea cartii Aer cu Diamante, despre care am mai vorbit pe blogul meu. au fost invitati Mircea Cartarescu si Florin Iaru, moderator au fost Marius Chivu si Mircea Vasilescu, ambii de la Dilema Veche sub egida careia a avut loc evenimentul. Iaru, ca de obicei, jucaus, candid, a povestit multe chestii de prin tinerete si amintiri legate de Cenaclul de Luni si despre cum a fost publicata prima editie a cartii. a vorbit despre cenzura si despre oameni incuiati la minte. ca de obicei, a fost placut si am ras cu pofta.

Cartarescu, nostalgic si timid, a vorbit si el despre starea de poezie in care traia in tinerete,despre bucuria lansarii volumului si relansarii lui acum, neasteptandu-se la un asemenea succes editorial mai ales in randul tinerei generatii care o considera o carte-cult. si pe buna dreptate e. lume multa, atmosfera placuta. m-am simtit bine, mi-ar fi parut rau sa ratez. alaturi cateva poze,imi cer scuze pentru calitatea mai proasta.

am fost de curand si la ICR, unde s-a lansat volumul La confluenta a doua culturi-Lupasco astazi, volum coordonat de catre Basarab Nicolescu. invitati au fost Adrian Cioroianu, Emil Constantinescu si Horia Roman Patapievici, pe care chiar imi doream sa il vad. discutiile au fost la nivel inalt, insa m-as putea obisnui sa traiesc intr-o astfel de atmosfera. era si o fata foarte draguta, roscata care facea poze si care mi-a facut si mie o poza. mi-ar fi placut sa va spun mai multe despre ea,dar din pacate s-a evaporat pana sa apuc sa vorbesc cu ea.... tristete...

in rest, iarna, teme pentru facultate. nu am chef. astept vacanta... sper sa fie un an mai bun cel ce va urma pentru ca asta a fost de tot cacatul...

vineri, 3 decembrie 2010

Lady in black in Horezu

my lady in black will find me one night, drunk as a sailor and dirty as a catholic priest who just fucked one kid... she shall come as a shadow, as a word of a dead man, she`ll take me in a world of broken flowers and shitty music of a thousand depressed eunucs. we will love each other with passion one week and afrer that she`ll try to change me, she`ll change me and after that she`ll tell me with angry voice that i`m not the person i used to be when she met me in the first place. of course, i`m not stupid, lady in black, of course i`m not, my little cow. after that she will leave me for my alter ego and i will listen to the music of stars crying in the ocean of sorrow, wondering when another lady in black will come to lick my tears and my wounds.

***


horezu- land of choice. sau nu... la horezu e bine sa stai maxim o saptamana, sa te imbeti de cateva ori, sa agati o pustoaica fraiera impresionata de masina ta straina si de povestile tale de cacat de prin tineretile tale sau de prin calatoriile in marile orase. pana sa se prinda ca esti doar un parlit deja e prea tarziu, deja ai parasit-o si altul asteapta la rand.

sau, la horezu e bine sa citesti, asa vei iesi in evidenta pentru ca 
aproape nimeni nu o mai face. ai sanse sa impresionezi vreo eventuala cititoare pe care nu o baga nimeni in seama si care se afunda in oceanul de litere din cartea vreunui creator de lumi noi. e posibil sa ai ce discuta cu ea, asa ca vreo cateva ore ai ce face.
la horezu e bine sa iti aduci prietenii. vor fi impresionati. oras mic, frumos, muntele aproape, traditie, mancare buna, tuica si mai buna. cateva zile s-ar simti bine, cele cateva baruri mici si dragute o se le placa. muntii de asemenea.

la horezu e bine sa vii cand vrei sa evadezi. cand esti depresiv. cand esti bolnav. de sarbatori cand ai sansa sa te intalnesti cu prietenii vechi sau nesansa sa te intalnesti cu vechi dusmani, cu foste prietene pe care nu ai vrea sa le mai vezi. oricum, de sarbatori e frumos, e plin de petreceri, e senzatia aia de casa, de familiaritate, de fantastic.

la horezu m-am nascut si o sa ma intorc cu drag aici de fiecare data insa nu o sa ma reintorc aici de tot. orasul e mort,e locul unde nu se intampla nimic. poate la batranete cand o sa fiu un scriitor celebru,bogat ma voi reintoarce, undeva la o casa aprope de munte unde sa imi scriu memoriile si sa mor linistit alaturi de dragostea vietii mele batrana ca si mine, dar inca frumoasa si care face niste clatite senzationale si o supa de pui de te scoala din morti. pana atunci horezu va ramane orasul vietii mele de pana la 20 de ani si orasul in care o sa ma intorc mereu cu placere.
alaturi poza cu scoala mea. ce de amintiri....


citesc Harry Potter and The Deathly Hallows. pentru a treia oara. inainte sa radeti, voi cititori ranjiti, puneti si voi mana si cititi, s-ar putea sa ramaneti impresionati. dupa atata Byron, Poe,Wordsworth, Colderidge, Lamartine, Musset, Thomas Mann, Pessoa and others am simtit nevoie de aventurile marelui, de acum, Harry Potter in cea mai intunecata si matura carte din serie, plina de crima, magie neagra, durere, dar si dragoste, speranta si placere. saptamana viitoare merg sa vad filmul. trebuie neaparat.

o vorba mare auzita in autobuz in drum spre Horezu, spusa de un domn care putea a ceapa si a tuica proasta: Daca nu ai cap nu ai nici manele!! indeed.