marți, 25 ianuarie 2011

declaratie de dragoste


acum ceva timp am avut parte de o experienta cu o fata, nu foarte reusita. totul a inceput simplu si normal, ne-am cunoscut, am vorbit cate in luna si in stele, despre orice si am crezut ca intre noi s-a creat o legatura. bineinteles ca totul era doar in mintea mea, fata nu avea nici o treaba cu sentimentele mele, ba mai mult, realizez acum ca ii facea chiar o mare placere sa vada ca imi place de ea, mai apoi ca incep sa tin la ea si apoi ca m-am indragostit de ea. ii facea mare placere si ii face mare placere ca oamenii sa o placa, sa o considere misto, cool, de treaba, frumoasa (vedeti dumneavoastra, stimati cititori ai acestul blog, femeile, dupa ce cativa barbati le spun ca sunt frumoase, cuceritoare, dragute, rapitoare etc, in mare parte pentru ca ar vrea sa le futa, incep sa "si-o ia in cap", cum se zice, si de aici incep probleme)

 foarte bine, si mie imi place sa ma considere oamenii misto. problema incepe cand esti implicat direct si cand o fata la care tii foarte mult te considera doar inca unul din aia multi. problema devine grava cand incepe sa iti toarne cuvinte frumoase, in care nu crede si pe care le spune doar ca sa te tina aproape pentru ca are nevoie ca de un drog de cineva, dumb enough si inloved enough, care sa o asculte, sa o inteleaga, un bun prieten, pe post de servetel, pe post de suflet cald si incapator. problema devine cu adevarat extrema atunci cand prostului incepe sa ii dea false sperante cum ca ar avea, bietul de el, sanse mari sa o cucereasca si sa se iubeasca la infinit, and forever after... si apoi, din senin, precum un munte care se pravaleste in mare, il alunga din viata ei, sustinand motive absurde, idioate, care nu fac decat sa il faca pe baiat sa nu mai inteleaga nimic, sa dispere, sa se dea cu capul de zid si sa se intrebe unde a gresit. si daca mai si afla ca respectiva domnisoara s-a combinat la scurt timp cu altcineva, atunci e ca dracu (eu nu stiu daca fata de care va vorbesc este sau nu cu cineva si frankly dear, i don`t give a damn, insa un timp m-a incercat gandul acesta si m-am simtit ca dracu).

am iesit epuizat din aceasta "afacere", trist, pentru ca tipa chiar imi placea, neintelegand ce dracu am gresit de merit asta si un timp am suferit, inca mai avea efect asupra mea, cand o vedeam, cand ma gandeam la ea si cred ca a obesrvat asta. insa, dupa un alt timp, am realizat ca tipa este destul de nestatornica in sentimente, poate a tinut la mine, nu stiu, poate am avut momentele noastre, m-am simtit bine alaturi de ea de cateva ori, de ce sa fiu ipocrit si sa nu recunosc, insa ceea ce stiu este ca nu m-a vrut si m-am simtit al dracu de frustrat. dar de ce sa ma simt astfel? nu are nici un rost, de ce sa imi distrug creierul, echilibrul interior pentru cineva care nu intelege puterea unui sentiment sincer si care nu mi-a acordat nici macar o nenorocita de sansa? initial zicea ca vrea sa fim doar prieteni, apoi a inceput sa para ca vrea mai mult si dupa, dracu a mai inteles ce vrea.

a trecut ceva timp de cand nu am mai vorbit cu ea si lucrurile in mine s-au asezat, insa nu destul incat sa ma raceasca total si irevocabil. aseara, intamplator, m-am intalnit cu ea si ea m-a intrebat de vorba. initial, pentru o secunda, am vrut sa fiu naspa, dar nu imi sta in fire, nu mi-a stat niciodata, nu ma reprezinta si am realizat ca cel mai bine e sa fiu ok, sa vorbesc normal si natural. asta insa nu inseamna ca o sa vreau sa reincep sa vorbesc cu ea, insa daca o sa ma mai intrebe de vorba, probabil o sa-i raspund, nu stiu, nu-i port pica, nu o urasc, din contra, candva chiar cred ca am iubit-o, asa, degeaba. acum tind spre o totala indiferenta. de ce am scris asta? sincer nu stiu. nu pentru ea ca sa citeasca si sa inteleaga, pentru ca ea nu are cum sa inteleaga, nu cred ca e programata de natura sa ma inteleaga pe mine si cu asta basta. cred ca l-am scris pentru ca voiam demult sa spun cuiva, sa ma eliberez, un fel de catharsis. nu am dat detalii, nici nume, nici o perioada exacta in speranta sa nu stie nimeni despre cine e vorba. asta e locul meu de joaca, locul unde sunt eu, sunt subiectiv, aici imi pun gandurile si sentimentele, opiniile si toate cele. titlul acestui post e jumate ironic, jumate melancolic. ironic pentru ca nu e nici o declaratie de dragoste ce am scris, melancolic pentru ca odata i-am facut cateva declaratii de dragoste si i le-am facut degeaba. ce va fi de acum ,peste ce fata o sa mai dau, doar zeii stiu si daca o sa se repete istoria, macar o sa stiu mai din timp la ce sa ma astept. sper. si mai sper sa nu deranjez sau sa jignesc pe nimeni cu postul asta, nu asta a fost intentia mea. si cu asta, inchei ( l-am incheiat de ceva vreme) un capitol din viata mea si ma astept la ce-i mai rau si la ce-i mai bine in anii care vor urma.  sa nu uit, poate am avut si eu partea mea de vina si de cateva ori am fost naspa, dar niciodata fara motiv, nu ca ar mai conta, dar vreau sa fiu fair-play. cam atat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu