joi, 13 ianuarie 2011

sa nu omoram stelele



in romanul cel mai cunoscut al lui Ernest Hemingwey, "Batranul si marea", personajul principal, batranul pescar este de o simplitate si o intelepciune deosebita. om darz si puternic, cu o vointa extrema si de neclintit, la fel ca leii pe care îi viseaza in fiecare noapte si care intr-o simbolistica genial aleasa de acest mare autor, îi descopera pescarului personalitatea. pe langa faptul ca am suferit cot la cot cu el, fara lacrimi ca si el, cu cat se apropria sfarsitul si intelegeam ca nu se va alege cu nimic, m-a impresionat atat de mult o scena, de fapt un mini monolog al acestuia in una din noptile cand se lupta cu marele pește. pescarul se tanguia de faptul ca va trebui sa omoare pestele, de care se legase si pe care il respecta pentru puterea cu care se impotrivea, insa privind spre cer zice: "e bine ca nu trebuie sa omoram stelele". e atata melancolie si iubire in vorbele astea, incat cu greu am putut sa trec la urmatorul paragraf, pierdut in contemplare. asta inseamna sa fi mare scriitor, sa spui in cateva cuvinte bine gandite mai mult decat ar spune altii in tomuri intregi. nu ma asteptam sa imi placa atat de mult cartea,nu stiu de ce aveam anumite reticiente, poate si pentru faptul ca nu ma atrage pescuitul sau vanatoarea atat de mult incat sa citesc carti despre asta. insa aici nu e vorba despre pescuit,acesta e doar cadrul in care se da de fapt o mare lupta, sau de fapt mai multe lupte, pentru viata, pentru recunoasterea meritelor, pentru a ramane in lume dupa moarte, printr-un fapt extraordinar. pentru batranul pescar acest fapt era sa prinda cel mai mare peste. de fapt nu gloria, nu recunoasterea celorlalti era importanta, cat legenda, povestea in sine, faptul ca a facut ceva maret pe pamant. incarcatura spirituala si jocul de-a viata si de-a moartea in acest roman sunt absolut remarcabile. marea,intinderea de albastru ucigas si datator de viata,marea obsesie si bucurie a batranului laolalta cu leii,ii ofera acestuia ocazia de a infaptui ceva mare,ceva ce va fi povestit si el profita. totusi plateste pretul de a nu se putea bucura de captura sa...

concentrat, mic ca numar de pagini, te loveste la lectura cu puterea a mii de cuvinte ce vin spre tine si te lasa sangerand, transpirat si absolut satisfacut la final. imi pare rau ca nu am crezut in batranul Hemingway pana acum. asadar ce bine e ca nu trebuie sa omoram stelele!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu