joi, 24 februarie 2011

22


22. am imbatranit cu un an, ma apropii de maturitate, sunt la jumatatea facultatii, la inceputul vietii. am trait multe chestii pana acum, si bune si rele si ma astept la si mai multe, daca zeii or sa ma binecuvanteze cu inca multi ani de acum inainte. cati or fi, sper macar sa fie plini de experiente, de sentimente, de intamplari, sa cunosc oameni frumosi si interesanti. am primit multe telefoane, mesaje, pe toate caile de comunicare, mai multe decat am primit vreodata in viata mea si asta ma bucura enorm. e adevarat, cateva persoane nu m-au cautat. se intampla, nu se poate sa fie totul suta la suta perfect. maine seara ma imbat alaturi de cativa oameni dragi. dragobetele inca nu imi spune nimic din pacate, nu s-a gandit sa ma impunga cu o dragoste binemeritata, dar nu e timpul trecut.
22 de ani. e bine

miercuri, 23 februarie 2011

jocuri pe calculator și inutilități existențiale


de felul meu nu sunt un mare gamer, dar din când în când îmi place să intru în lumea virtuală a câte unui joc bun, să rezolv vreun mister, să împușc niște soldați sau monștrii, sau să îmi construiesc un sat sau o armată cu care să cuceresc lumea. nu stau totuși prea mult în aceste jocuri din simplul motiv că am alte lucruri de făcut. de aceea eu termin un joc într-o lună să zicem, în timp ce unul din prietenii mei mai hotărâți pe treabă poate să îl ducă la capăt în câteva zile.

la modă acum este World of Warcraft, joc care nu se termină practic niciodată și și care i-a acaparat pe atâția oameni încât aceștia practic nu mai fac altceva, decât se joacă. nu sunt de acord cu ei și mi se pare că își irosesc viața în fața unei bucăți de plastic și fire și cristale lichide. măcar de ar face un ban din asta, pe vremuri se făceau, acum nu mai. am prieteni woviști de carieră și nu am ce să le fac să mă înțeleagă că nu e ok. e vorba de o dependență și e una dintre cele mai parșive și mai dăunătoare, în primul rând pentru că nu iți otrăvește trupul propriu zis precum drogurile, alcoolul, țigările, ci sufletul ,mintea. odată intrat în lume aia magică și frumoasă. pentru că e frumoasă, trebuie să recunosc. nu mai ieși și sacrifici totul pentru a rămâne acolo cât mai mult. este o formă modernă de nebunie, de schizofrenie, această manie, această coborâre în frumosul infern al pixelilor, al poveștilor, al questurilor pe care le ai de îndeplinit într-un joc. totuși în cazul unora, placerea deja devine suspectă, datorită faptului că timp de ani de zile rămâi acolo, în locul acela, în proiecția aceea a lumii fantastice.

nu sunt împotriva jocurilor, și eu ma joc, chiar înainte de a scrie acest post am jucat 2 ore Elite Sniper și mi-a plăcut, însă deja cred că m-am jucat prea mult. de fapt despre asta voiam să vorbesc în acest post, însă m-a luat flama. mi se întâmplă uneori să mă simt ca într-un joc, să mi se pară că oamenii din jurul meu sunt neimportanți, păpuși, care nu au viata și care nu mă impresionează cu nimic. la metrou am cel mai des senzața asta. merg printre ei, mă enervează, mă seacă și nu mi se par reali. știu, anumiți doctori ar zice că e vorba de o boală, însă eu conștientizez toate astea și după îmi e rușine de gândurile mele, de faptul că îi consider pe semenii mei, care la fel ca și mine trăiesc, merg, gândesc( ei bine, aici e discutabil) niște neființe, de care mă pot debarasa. nu am gândit niciodată asta despte prietenii sau rudele mele, ci gândurile astea îmi vin în mulțimi mari, când totul ia o altă formă, oamenii îmi apar ca depersonalizați, dezumanizați. senzația de virtual, de ireal pe care probabil o simțeau și Max Blecher sau Kafka devine insuportabil de realistă și lumea îmi pare nu neapărat un vis ca la romantici, ci mai mult o glumă, un joc, un labirint baroc, unde imensitatea lumii, rigiditatea și importanța ei devin neînsemnate. gândul aproape obsesiv în asemena aglomerări că în câteva secunde am putea fi toți morți, cu toate gândurile, visele, scopurile, munca noastră, totul pare în zadar, nereal, toată gravitatea filosofiei, a religiei, toată ambiția de a crea ceva se duc, dispar și un gol existențial, vine în loc.

și nu, să nu credeți că am o perioadă proastă și că golul din viața mea se revarsă în inutilitatea lumii, nu, mă simt bine, am o viață bună, nu are nici o legătură cu toată deșertăciunea acestei lumi în care ironic, trăiesc și mă simt uneori bine, cu toată efemeritatea și inconsistența ei. e un gând terifiant, care îmi îngheață sângele în vene, acesta din mijlocul mulțimii, senzația de virtual, de joc cosmic sau glumă divină. am impresia că cel puțin jumătate dintre oameni au gândit sau simțit măcar odată ce încerc eu să exprim aici. asta nu face ca totul să fie ciudat, bizar, înșelător. senzații diferite, primul de inutilitate al celorlalți,care e mai ușor de acceptat, dar apoi vine gândul de inutilitatea l propriei mele ființr și al întregii lumi și aici se complică treaba... e distructiv gândul și încerc mereu să îl îndepărtez când vine.

mă duc să fac ceva inutil și totuși atât de plăcut. guess what!

marți, 15 februarie 2011

viața lui kostas venetis by octavian soviany


am citit cartea lui Octavian Soviany în vacanță și trebuie să spun că e cea mai bună carte a unui contemporan român pe care am citit-o în ultima vreme și chiar am citit câteva. limba arhaică folosită, multitudinea de povești ce se întrepătrund,poeticitatea limbajului, frazele potrivite, toate fac din acest roman o lungă plăcere pentru cititorul care are bunăvoința să zăbovească câteva ore pentru a lectura cartea. sexul, decadența, crima, lipsa dragostei după care umblă toate personajele, răutatea umană, sodomia, episoade grotești, pantagruelice, picarești dar și frumosul, arta, impresiile de călătorie, ocultismul, conspirațiile, personajele istorice reale ce apar în carte crează un melanj de cuvinte potrivite ce se așează sub forma unei narațiuni cu tentă clasică, de epocă, atent scrisă, slefuită. intertextualitatea și trimiterile la fapte reale, crează senzția de adevăr care aduce un plus cărții. cu toate acestea, greu mi-ar fi să cred că o parte din faptele descrise în carte ar putea să fie reproduse în realitate, pur și simplu sunt fabuloase, ireale. cartea mă duce cu gândul la Marchizul de Sade, la cărțile sale nebunești și cred că Soviany l-a avut ca inspitație. de fapt, la începutul cărții apare un citat din una din cărțile acestuia.

un lucru care nu mi-a plăcut este faptul că sunt un număr de cuvinte care se repetă în mod obsesiv, agasant, dintre care cel mai des folosit esta ”pidosnic”. chiar mă gândeam să număr de câte ori apare în carte, dar m-am lăsat, pentru că mi-ar fi luat prea mult timp.

sper să fie o carte citită , cumpărată, apreciată, chiar dacă puțini mai citesc în ziua de azi, mai ales un roman contemporan situat într-o altă epocă. dacă ar fi apărut într-o altă țară ar fi ajuns best-seller. sper să ajungă și în România.
lectură plăcută- cu siguranță o să fie plăcută, chiar dacă poveștile nu sunt mereu plăcute- celor care au chef de o carte cu adevărat bună!

vineri, 4 februarie 2011

12.53


ascult Ensiferum si ma gandesc la munti, la batalii epice si la ruine in flacari. trecutul gorios rasare in camera mea invaluita in povesti . nu am nimic important de spus acum, doar pierd timpul, imaginandu-ma pe niste ruine in fum. s-a terminat sesiunea si sunt la jumatatea facultatii. timpul se scurge agasant de inutil si de repede. Leonadro da Vinci spunea ca timpul este suficient pentru cine il foloseste. nu stiu cat e de suficient pentru mine. stiu doar ca trece si ramane trecut, ramane abur. prezentul nu exista si viitorul e in ceata.
dar eu ascult Ensiferum si ma gandesc la cum ar fi fost viata intr-un alt timp, alt loc. nu voi afla niciodata.
noapte buna!

miercuri, 2 februarie 2011

viata unui personaj aproape imaginar


Asta seara am fost la Libraria Dalles, la o lansare de carte: romanul lui Octavian Soviany, un poet (la origini, acum și prozator) pe care eu îl admir nespus și de la care cred că aș avea multe de învățat, atât lecții de viață, cât mai ales lecții despre scris și lecții de supraviețuire în lumea literelor românești. Un excelent poet, de moda veche, dar mereu nou, bun cunoscător al cuvintelor, pe care le îndrăgește și pe care știe cum să le așeze cât se poate de bine între paginile unei cărți. l-am cunoscut (impropriu spus, pentru ca el nu cred ca ma cunoaste, poate doar din vedere, de pe la evenimente) acum aproape un an in februarie cand se lansa volumul colectiv de versuri "Iubirea e pe paispe februarie" si m-a fascinat din prima clipa nonsalanta, naturaletea si subtilitatile folosite in vorbirea sa. imediat i-am cautat cartile si am citi cat am putut, cateva volume de poezie si primul sau roman prea putin cunoscut din pacate, foarte frumos lustruit, o mica bijuterie literara, "Textele de la Monte Negro".

In seara asta si-a lansat al doilea roman, mai consistent, la o editura mare, cu o mai buna vizibilitate si distribuire, "Cartea Romaneasca". este vorba despre "Viata lui Kostas Venetis", despre care am inteles din prezantare ca ar fi un roman picaresc, istoric, de dragoste, o dragoste homosexuala, cu un personaj foarte bine conturat. Povestea personajului incepe dupa cum am aflat odata cu o plimbare a prietenei bune a autorului, Nora Iuga, un nume ce nu mai necesita prezentare, intr/un cimitir berlinez unde a dat peste numele acesta gravat pe o piatra funerara si cae a fascinat-o din prima clipa. i-a povestit lui Octavian Soviany despre asta, acesta a facut cercetari si a gasit acest nume in cateva documente vechi, s-a nascut ideea unei carti si dupa cativa ani avem in fata cartea. Multe vorbe bune am auzit despre carte inainte sa se publice, am citit fragmente pe internet si asteptam sa se lanseze, mai ales ca il admir mult pe acest scriitor. lansarea a fost originala, pe langa oameni care au fost invitati sa vorbeasca, printre care Nora Iuga si criticul Nicolae Barna, si-a facut aparitia insusi personajul Kostat Venetis, interpretat de un actor. asadar autorul si-a intalnit personajul, semiimaginar, despre viata caruia a aflat putine si a inventat multe, creind o poveste demna de aflat. astept cu nerabdare sa citesc romanul, mai ales ca acum am timp, odata cu sfarsitul sesiunii care va fi maine si o sa revin cu mai multe detalii, chiar cu o recenzie cat mai profesionista.
chiar daca nu am citit inca va recomand cartea (cam scumpa, dar merita un mic sacrificiu).