marți, 1 martie 2011

borcanul cu magiun(1)


ceaiul stă fierbinte pe masă, două lingurițe de zahăr și 50 mililitri de lapte, perfect, exact cum îmi place mie. pachetul de țigări stă neatins de o săptămână. zilnic mă uit la el, îl iau în palmă, citesc toate cuvintele scrise pe el, îi deschid capacul, scot căte o țigară, o miros, îmi trec degetul arătător peste ea, o bat ușor de masă într-un gest ritualic și o pun între buze. bricheta verde se uită la mine, aproape că țopăie pe mușamaua imprimată cu modele florale banale, se roagă de mine să o aprind, și să o duc către vârful țigării, apoi să trag tare, dintr-o singură suflarea câteva mii de substanțe în plămâni și apoi după câteva secunde să le dau drumul în lume, unde sub acoperirea fumului să se împrăștie pe fereastră și să mă lase cu gândul înșelător că mă simt bine îndeplinind acest gest. dar nu, reintroduc țigara în pachet și respir cu putere aerul parfumat al ceaiului. când închid ochii, pe ecranul negru al retinelor mele se conturează un film în mișcare, la început blurat, plin de puncte negre,ușor întrerupt de nu prea înțelegi nimic, însă mă concentrez și imaginile, personajele, locurile se reconstruiesc precum un puzzle, precum un peisaj pe care îl părăsește ceața. îl văd pe copil, nu are mai mult de 4 ani, e îmbrăcat în niște pantalonași de lână albaștri. cu o bluză tot de lână,o căciulă pe cap și ghetuțe în picioare. e mânjit tot de magiun pe la gură și cu mâinile lipicioase caută borcanul pus prea sus pentru el ,așa că trebuie să se ridice pe vârfuri și să se întindă mai ceva ca un contorsionist. cu borcanul mare,bădăran, cu celofan la gură și legat cu o ață scămoasă, într- mână și cu un dumicat de pâine mare cât foamea și pofta lui, aleargă vesel afară din bucătărie, cotește pe la colțul casei și se îndreaptă chiuind către micuța lui lume improvizaată între gardul de la drum, gardul grădinii de flori a mamei și colțul casei. are acolo pistoalele de cowboy, siringile cu care stropește casa încercând să deseneze câte ceva, însă de fiecare dată soarele șterge mult prea repede totul, dar și-a jurat că odată și odată v-a da cu praștia în el și-l va stinge. așa va face. mai are acolo bucăți de aluminiu, un ciaun spart, vase furate din bucătărie, o sfoară(pentru că orice cowboy care se respectă are și o sfoară pe care o poartă în jurul umerilor), o bucată de cărămidă roșie, tot felul de bucăți din jucării, două mașinuțe roșii și prietenul lui, un ursuleț cu ochii scoși drept pedeapsă că l-a privit când a făcut pipi pe pantofii tatălui după ce acesta l-a urecheat fără un motiv serios, și mai mult ca sigur l-a pârât aceluiași tată care de data asta nu a mai apelat la urechi și a scos o frumoasă joardă subțire care se mula foare precis peste fesele și piciorușele lui care zvâcneau în sus cu putere. cele 6 dungi roșii s-au transformat în vineții și apoi în maronii și nu i-au părăsit pielea timp de multe zile. furia copilului asupra ursulețului a fost de neimaginat și săracul plaușat nu a prevăzut nimic. după ce l-a bătut cu palma, după ce l-a trântit de toți pereții,asta în timp ce urla orgolios la el, a scos din buzunar forfecuța cu care iși aranja mama unghiile și i-a pus-o în fața ochilor negrii, tari și lucioși. l-a luat apoi de mână și l-a pus pe un scaun. a scos sfoara lui de cowboy și l-a legat.

tensiunea psihologică creștea. a încercat să îi explice că ce va face acum e necesar, că așa a văzut în filme, trădarea trebuie pedepsită, asta în limbajul lui de copil să ne înțelegem. i-a mai fluturat de câteva ori forfecuța pe la ochi și apoi i-a tăiat ochii. cu grijă i-a pus în cutia lui secretă. s-a uitat apoi la el și i-a promis că dacă o să fie cuminte se va ruga de mama lui să-i coase la loc, dar asta numai și numai dacă o să înțeleagă că nu e bine să îți trădezi prietenii și dacă va fi loial și serios. lângă ursuleț e buturuga pe care stă copilul. acum a nins peste toate și e frig. pune borcanul cu magiun pe zid, îl desface cu multă pricepere și își afundă mâna în el. plăcerea este de nedscris, contactul cu dulciura, victoria, momentul acela în care știe că borcanul e al lui,numai al lui și poate să mănânce cât vrea. îl are desfăcut și mâna este băgată în el și asta este mai important decât aproape orice. sunt câteva lucruri mai importante, dar despre asta mai târziu. mâna plină de magiun iese din borcan si întinde conținutul pe o bucată de pâine. mâna este acum băgată în gură și degetele linse cu pasiune până devin albe. dinții rup cu vrăjmășie din bucata de pâine plină vârf cu magiun și lumea este frumoasă, nimic rău nu se poate întâmpla atât cât este el acolo, în casa lui, cu magiunul lui, lângă prietenul lui Plaușatul, căruia luase hotărârea să îi înapoieze ochii, datorită purtării lui exemplare. Nimic nu se va întâmpla, nimic care să îi tulbure acea zi, acea zi, acea zi albă și cu gust de magiun de prune făcut pe vară și în care el mestecase cu pasiune și devotament alături de mama și bunica, lângă focul care îi ciupea picioarele goale.
...
.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu