joi, 31 martie 2011

borcanul cu magiun(7)


dealul era plin de copii. era un zumzet general, de fapt o gălăgie generală, se țipa, se striga, copiii urlau unii la alții, se certau, se împingeau, râdeau, aruncau cu bulgări unii în alții. câșiva trăgeau de sănii la deal, pe pârtie fără să le pese de ceilalți care zburau cu săniile înspre ei, și dădeau din mâini în semn să se dea laoparte. când vreun șofer de sanie intra cădea și se rostogolea din cauză că a tras de sanie ca să nu dea peste ignorant, începea cearta. se ridica de la pământ cu furie și se îndrepta spre celălalt urlând. de multe ori, de cele mai muște ori se ajungea la trânte, la frecate și atunci copiii se împărțeau în două grupuri și începeau susținerea. nu dura mult și începea o bătaie generală, cu bulgări, cu trânte, palme și chiar pumni, mai rar ce-i drept. alarmați de zgomot mamele sau tații veneau și îi luau acasă pe micii războinici, sau războinice, pentru că să nu credeți că doar băieții participau la sanie și implicit la scandal. era amuzant să vezi două fetițe cum se ceartă și apoi se bat, aproape fără să se atingă la început, dădeau din mâini și apoi se zgâriau, iar în ultimă fază se rostogoleau prin zăpadă țipând cu glasurile lor subțiri și extrem de enervante. dracii de băieți nu ratau atunci ocazia să se arunce asupra celorlalte fete și să le dea frecată. vacarmul devenea insăuportabil, palmele la fund, urechelile și ciufulelile de tot felul erau usturătoare și umilitoare. exista însă între noi o înțelegere taccită să nu ne pârâm unii pe alții când părinți întrebau cine e de vină, care a dat primul, pe care chiar și fetițele cele mai plângăcioase sau cei maifătălăi dintre băieți o respectau în cele mai multe dintre cazuri. peste cțteva ore sau a doua zi, totul era uitat și toți redevenam prieteni. nu exista ură sau ranchiună, răzbunare sau orgolii prostești. scopul era distracția și răutăcismele de tot felul aruncate de la unul la altul erau parte din joc. toată lumea știa și toată lumea accepta. rar se ajungeau la bătăi sau certuri cu adevărat serioase,dar atunci motivele erau de o gravitate crescută, precum înjuratul de mamă dus la extremă, cu variații ingenioase sau ruperea hainelor preferate. nu mai vorbesc de furt, care era capital. dar și atunci se rezolva totul după un număr mic de zile, prin insistența prietenilor. de asemenea, teama ca ceilalți să nu se mai joace cu tine, era un motiv de a face pace.

în acea zi, dealul era plin. toți erau acolo. am vaga impresie că o păruială tocmai avusese loc căci o parte semnificativă dintre copii erau mai ciufuliți și mai roșii ca de obicei. în plus, zăpada era terfelită rău de tot iar câteva sănii erau răsturnate pe pârtie. câteva fetițe erau strânse mai la o parte și vociferau în șoaptă, arătând spre unul sau spre altul râzând. am fost primit cu strigăte ”hai bă, ce faci? unde ai fost?” , ”ce mă, aștepți lăutari?”, ”nu te-am strigat băi la poartă azi dimineață să te chem?” etc. m-am apărat cum am putut mai bine, am suportat cu stoicism câteva remarci legate de faptul că aș fi ”sub fusta mamii” sau că ”că a pus tacto șaua pe tine” și am încins repede câteva partide de sanie, atât pe burtă, cât și stând în fund, m-am băgat la câteva întreceri și am dat frecată fetelor... și de aici a început drama. de la o simplă frecată, lucru absolut normal și de comun acceptat printre băieți ca fiind cel mai mișto, iar cel care reușea să-i dea frecată lui M., ce mai băiețoasă și violentă dintre toate, fără să fie zgâriat sau fără să ia și el frecată la rândul lui, de obicei chiar mai rau decât a dat, era considerat zeu, câștiga respectul tuturor. chiar și fetele, fără a o arăta pe față, ci dând de înțeles subtil, erau impresionate și creșteai în ochii lor, pentru că nu o prea suportau pe M.- care între timp a crescut, s-a cizelat, s-a făcut mai frumoasă și cam toți băieții de atunci, din vechea gașcă ”ar cam freca-o” acum, de dragul vremurilor apuse, bineînțeles, hehe- și se bucurau în sinea lor când vreunul dintre noi îi aplica o frecată pe măsură. zilnic se arătau viteji, dar puțini duceau treaba la capăt fără prea multe pierderi. se făceau planuri de asalt complexe, tactici de încercuire, se calcula unghiul potrivit, momentul cel mai oportun, se făceau estimări în vederea vulnerabilității, oboselii, neatenției din ziua cu pricina. săraca M. amenința după fiecare frecată reușită că pleacă și nu se mai întoarce. mereu revenea, nu suporta singurătatea, avea nevoie de copii în jurul ei și accepta inevitabilul. dacă stau bine să mă gândesc, era o fată chiar sensibilă și de gașcă, numai că la vârsta aia nu prea percepeam așa, dintr-un motiv foarte simplu. prima impresie conta covărșitor de mult. cum erai etichetat din primele zile, cum te comportai, ce ziceai, cum reacționai, ce greșeli, prostii făceai sau viceversa, toate contau enorm și totul era folosit în favoarea sau împotriva ta. ți se punea ștampila și cu ea rămâneai pentru totdeauna. puteai schimba destinul reputației tale doar dacă făceai ceva extraordinar, unanim acceptat ca fiind mișto. reversul era valabil și el. puteai să decazi sau să urci în funcție de vreo faptă importantă. M. avusese nenorocul să fie considerată nesuferită și băiețoasă de către fete și o țintă cu potențial periculos crescut, deci irezistibil, de către băieți.

în ziua aceea am avut proasta inspirație să îmi încerc norocul în a-i da frecată, mai mult pentru a mai uita de faptul că eram extrem de urât. credeam că încrederea în mine avea să crească odată cu îndeplinirea încununată cu succes a misiunii de cucerire a fortăreței M. din păcate nu m-am rezumat doar la asta. o altă idee genială, credeam eu mi-a venit în acea zi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu