marți, 29 martie 2011

despre nemulțumiri și alte gânduri. generația futută (epilog)



(prima parte, a doua parte) în cartierul meu, aproape de blocul în care locuiesc, e o clădire, cred că tot un bloc, de 7 etaje, neterminat, probabil de pe vremea comuniștilor. e în proporție de 55% gata, după aprecierile mele neprofesioniste, evident. e plin de graffiti, prost făcute, probabil de niște puști fără pic de inspirație sau simț artistic, pentru că am văzut și graffiti-uri extraordinare, ce se aproprie de artă și afirm asta cu cea mai mare siguranță și pot aduce argumente în favoarea afirmației mele dacă este cazul. în spatele lui este o grămadă uriașă de gunoi, de îți e scârbă să te uiți. toată lumea și-a aruncat acolo, cu nesimțire, tot ce nu mai trebuia, de la haine, pantofi la coji de cartofi și pungi dubioase în care nu am nici cea mai mică curiozitate ce se află. ar putea să fie foarte bine cadavre ciopârțite la cum mirose acolo. o gașcă de câini comunitari (cuvântul ăsta mă duce cu gândul la Comuna Primitivă, nu știu de ce) își face veacul pe acolo. și Gogu, homelessul (unul din ei) zonei mai doarme pe acolo, sau face el ceva pe acolo, pentru că uneori când mai trec pe stradă prin dreptul imobilului, îl văd ieșind de acolo, clătinându-se și vorbind ceva singur, în barbă.

nu e băiat rău, nu fură, muncește ici și colo și oamenii îi dau de mâncare și de băut. cred că pur și simplu nu a avut noroc pe lume sau ceva s-a întâmplat cu el. l-am auzit odată vorbind cu un tovarăș de-al lui, în fața metroului, eu așteptam pe cineva, și zicea că a avut odată casă, că a fost și el om, nu a fost mereu așa. mi-a părut foarte rău de el, mai ales pentru că e un om blând și aduce puțin cu gnomii din Lord Of The Rings, datorită bărbii și fizionomiei. îl mai ajut câteodată cu ce pot și eu. dar nu asta e ideea. din păcate, oameni ca el sunt o grămadă pe lume și nu întotdeauna e vina lor, unii, printre care și Gogu ( pe el îl cheamă de fapt Samuel, dar îi zic Gogu pentru că odată, când mă intorceam de la facultate, însoțit de o fată, ei i-a căzut nu mai știu ce din geantă și el a strigat după mine ”Gogule, i-a găzut la fată ceva” și de atunci așa i-am zis), care ar vrea să muncească și să fie în rândul lumii dar pur și simplu nimeni nu îl ajută, nimeni nu îl vrea. în ochii societății el nu există, e un parazit, un dispansabil, un nimeni, chiar o povară și nu sunt puțini ignoranții care aruncă cu piatra și blamează. și-au pus ei oare întrebarea ce ar face dacă printr-o nefericită întorsătură a sorții ar rămâne fără casă, fără bani, fără slujbă, fără nimeni care să îi ajute? ce ar face? cum și-ar duce crucea? s-ar atârna de un copac?

poate sunt eu un sensibil, un romantic întârziat, un idealist, spuneți-mi cum vreți, dar am o admirație pentru oamenii de genul lui Gogu, care nu au nimic, nu trăiesc pentru nimic, pentru nimeni, nu au pe nimeni, nu produc nimic (asta pentru că nu-i vrea nimeni, nu pentru că nu ar vrea), practic, în ochii snobilor și idioților, sunt la fel precum câinii vagabonzi ( da, chiar am auzit pe cineva zicând asta... mi-a fost silă) și totuși nu se sinucid, continuă să trăiască așa cum pot, așa cum li se permite, fără să dea în cap la nimeni, fără să fure, fără să cerșească (poate doar o țigară sau un colț de pâine, atunci când îi răzbește foamea și nu au de unde face rost de noimic de mâncare). Am schimbat de mai multe ori câteva vorbe cu Gogu, și mi-a zis câteva lucruri care m-au impresionat. mi-a spus că lui îi e rușine să fure, el crede în Dumnezeu și chiar dacă nu l-a prea ajutat în viață, el tot crede și îi mulțumește când mai găsește câte ceva prin gunoi sau îl mai pun deținătorii de chioșcuri și magazine din zonă să ducă gunoiul, să descarce marfa, să dea cu mătura sau orice, și îi mai dau mâncare și câte ceva de băut. mi-a mai zis că are frați de care nu mai știe nimic, pentru că sunt la Brașov,dar că vrea să se ducă pe la ei. și cred că s-a dus, cum nu știu, dar a dispărut un timp din peisaj. nu mi-a zis dacă și frații lui sunt tot ca el și eu nu am întrebat. de asemenea la un moment dat, eram pus pe glume și l-am întrebat dacă știe vreo poezie și spre marea mea uimire a început să turuie versuri din Eminescu, combinații din mai multe poezii e adevărat, dar le știa.

așa că l-am întrebat dacă a fost la școală și mi-a zis că a terminat 12 clase. mă întreb oare ce s-o fin întâmplat cu el, cu familia lui de a ajuns pe drumuri. și nimănui nu-i pasă. revenind la ideea inițială, mă mai uit câteodată la clădirea lăsată în paragină(sunt multe prin București, prea multe, de care au uitat toți, clădiri fantomă) și mă întreb de ce nu se ocupă nimeni să o termine? e un cartier frumos, liniștit, chiar curat, oamenii par binevoitori, în doi ani nu am văzut și nu am auzit de nici un furt, bătaie, crimă etc( doar că..o tipă s-a aruncat de la etajul 7 al blocului meu acum un an... de ce, nu știu). ar putea fi terminat, finisat și dat spre vânzare. eu dacă aș avea mulți bani, l-aș cumpăra, termina, finisa și aș vinde apartamentele pe bani mai puțini decât e piața, tinerilor, proaspăt însurățeilor, etc. și i-aș da și lui Gogu, pe degeaba, o garsonieră în care să trăiască și ceva de muncă. pe bune că așa aș face. toții căcații ăștia plini de bani, care în nesimțirea lor se afișează cu mașini scumpe și cu case ultramoderne și ne privesc pe noi, oamenii simpli cu superioritate și dezgust uneori sunt niște zerouri barate în ochii mei. nimeni. îmi e greață de ei. și asta dintr-un singur motiv (cel mai serios de fapt): pentru că au făcut banii ăia cum i-au făcut, au mai mulți decât ar putea să cheltuiască în 2 vieți și nu se gândesc să îi ajute și pe cei ce nu au nimic. nu zic să nu își ofere tot luxul posibil (și eu aș trăi ca un rege dacă aș avea bani mulți) dar să nu privească cu dezgust și să încerce să mai și ajute.

nu să facă pomană, măcar să ofere ceva de muncă oamenilor sau să îi ajute de exemplu pe copiii talentați care nu au posibilitatea să se afirme, să își valorifice talentele, creierul. sunt multe posibilități, poate o să revin asupra subiectului odată și o să scriu despre câteva proiecte pe care le-aș demara dacă aș avea bani mulți. sunt câteva lucruri pe lume care nu îmi plac și care mă calcă pe nervi foarte tare și unul este ignoranța în ceea ce privește oamenii săraci care ar vrea să muncească, în ceea ce privește talentații care nu au posibilități de studiu și afirmare, în ceea ce privește clădirile vechi și frumoase lăsate să se dărâme, în ceea ce privește toate aceste blocuri lăsate neterminate care ori ar trebui dărâmate și făcut un parculeț, o parcare ceva în locul lor, ori ar trebui terminate și date oamenilor, nu degeaba, dar prin credit sau pe bani mai puțini( oricum prețul imobiliarelor e mare în România, nejustificat).

cel mai rău mă enervează ignoranța celor aleși de noi, față de noi, cei care le-am acordat credit și care în loc să ne reprezinte interesele, se pișă pe noi, cu boltă chiar. dar nu am acum chef de politică, mă dezgustă ce se întâmplă în politica românească. mă gândesc uneori, laolaltă cu ai mei colegi de facultate, sau cu alți prieteni și prietene, ce o să fac după ce mă chinui ani de zile să studiez și să termin niște școli. să emigrez, să muncesc pe șantier, să mă prostituez pe la vreo revistă de bârfă, să fac ce pentru a trăi? ce, când o grămadă de lucruri merg anapoda pe aici, pe plaiurile mioritice....

am poezia și literatura, am muzica și mă ajută să mai uit de aceste întrebări. dar ele nu țin de foame și Gogu e tot pe drumuri, generația mea și cele ce vin din urmă tot futute rămân. de murit o să murim oricum, toți, dar până atunci, ce facem ca lumea să fie un loc mai bun, mai frumos, mai bogat, mai poetic, mai sincer pentru mine și generația mea, pentru părinții noștrii, pentru copiii pe care o să îi avem? ce? eu am câteva soluții și mai sunt mulți ca mine, poate mult mai vizionari și mai deștepți, dar cine dintre cei care au puterea să schimbe ceva cu adevărat e dispus să asculte? cine? o să zică unii că fiecare dintre noi poate să facă ceva mic pentru o bucățică de lume. da, poate și mulți o fac. dar nu e de ajuns pentru ca ceva să se vadă cu adevărat. e nobil, e frumos, e binevenit, e cea mai bună modalitate de a găsii un scop existenței și de a lăsa ceva în urmă pentru ceilalți. dar nu e de ajuns pentru o revoluție( spirituală, culturală, tehnologică etc, nu mă refer nicidecum la altceva).

sunt tânăr, gândesc pentru mine și sunt revoltat. îndemn la gândire și pe ceilalți și poate împreună o să putem găsi niște soluții pentru o viață mai bună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu