duminică, 10 aprilie 2011

fragmente de gânduri cu trecute domnișoare.


ceea ce urmează este un poem în proză dedicat lor, frumoaselor trecute într-un fel sau altul prin viața mea. amintirile sunt aleatorii, sunt ale clipei în care scriu, reprezintă o stare. una sinceră.

o sumedenie de senzații și sentimente m-au năpădit zilele astea. nu știu, să fie primăvara, să fie ceva în mine, nu știu. mă simt nostalgic, melancholic, pierdut într-o lume fantezistă, combinație de amintiri dispersate și gânduri ,frânturi de imagini, proiectări în trecut, fragmente ale unui viitor imaginar, imposibil, nerealist. e ciudat. moartea lui alex leo șerban mi-a adâncit starea, a înobilat-o cu tristețe, cu momente lungi de introspecție. sunt extrem de calm, îmi perind trupul, uneori fără voia lui, alene prin cameră, prin parc. mă trezesc privind pe geam minute în șir copacii înfloriți din părculețul din fața blocului, urmăresc cu privirea copiii ieșiți la joacă, privesc oamenii, privesc femeile care trec, femei de toate vârstele, nu contează cum arată, oricum nu asta contează în momentele astea. ideea de feminitate e importantă. eternul feminin, atât de des invocat, atât de puțin înțeles de bărbați. nu fac excepție. evident că mă gândesc la femeile care au trecut prin viața mea, în toate ipostazele, femei de care m-am legat într-un fel sau altul, de la colega de grădiniță care îmi citea povești în spatele clasei, pentru că probabil mă plăcea și mie îmi plăceau poveștile, până la tipa care azi mi-a cerut un foc în Autogara Militarii și cu care am schimbat câteva cuvinte, cât jarul țigării. normal că îmi amintesc fragmentar și nu de toate femeile cu care am interacționat vreodată, ci femeile care au însemnat ceva pentru mine într-un moment, cu care am împărțit ceva, de la o plimbare în parc, sau cu mașina, sau pe munte, la fete cu care am împărțit patul sau câteva momente plăcute discutând despre poezie sau muzică, sau câini sau orice altceva despre care se poate discuta. îmi amintesc cu drag și cu amărăciune de fata cea vorbăreață și frumoasă și complicată și atât de fermecătoare cu care m-am plimbat pentru prima dată în acea seara de noiembrie prin București și am discutat despre banalități plăcute și nu mă interesa nimic, era de ajuns prevența ei acolo și seara a fost așa cu trebuie să fie o seară plăcută. alături de ea m-am așezat pe acele trepte lungi și înghețate .încercam să ghicim la ce se gândesc oamenii care treceau pe lângă noi. și ea zâmbea dulce, eu mă dezghețam, ea vorbea mult și mă întreba dacă vorbește mult și eu mă amuzam și o ascultam și nu mă gândeam la nimic, doar stăteam lângă ea, nu ne cunoșteam aproape deloc și era bine. și ea era frumoasă și eu mă simțeam liber și ne era de ajuns asta și nimic mai mult. și a mai fost bine. acum nu mai e nimic.

îmi amintesc și de fata aceea de demult demult demult detot, parcă dintr-o altă viață când eram tânăr și la trup curat și căreia i-am cumpărat o brichetă gravată cu un simbol ciudat pe care nu mi-l mai amintesc, din banii strânși fără un scop anume. și ea s-a bucurat și a fost fermecătoare. acum cu greu îmi mai amintesc chipul ei. și fata aceea moartă acum, cu cel mai frumos zâmbet din lume, în cea mai liniștită și ireală zi din viața mea. plimbarea cu tălpile goale pe nisipul extrem de fierbinte al plajei, acum niște ani cu acea fată cu părul lung, negru și creț. îmi amintesc un gând de atunci-cred că așa arată fericirea. și aroma trupului acelei fete slabă și cu buze pline, aromă pe care nu o pot compara cu nimic, dar pe care o pot încă simți. aroma trupului de dinainte, aroma de după...magică...diferită...indiscriptibilă... și golul din mintea mea, atât de straniu, dar unic și irepetabil când îmi puneam capul în poala ei și închideam ochii. fascinația primei atingeri din viața mea a unei părți atât de delicată a corpului feminin... moliciunea unui pântec.... gustul... buzele fetei timide ce s-au deschis atât de greu și cu atâta sfiiciune... mângâieri pe care le mai simt parcă, din nopți sau dimineți... se confundă... se amestecă... piscina și ochii ei mari, trupul ei moale. focul și noaptea aceea caldă la munte, alcool și blackout în brațele ei... cluburi și trupuri difuze... camere întunecate, trupuri calde... emoția primei...... chipuri care îmi trec prin fața ochilor, momente ce se derulează repede și nu le pot prinde, nu le pot fixa aici.... cafeaua de pe degetele ei.... vodca din gura fetei cu părul în șuvițe nedefinibile.... o țigară fumată în brațele ei, pe câmp, eram atât de tânăr...nici nu știam să fumez, dar trebuia...prima incursiune în lumea ei... a ei... a ei... ea.... bucuria unui -”mi-a fost dor de tine”.... un telefon la crăpatul zorilor ”să văd dacă ești bine”... dar și tristețea, frustrarea, toate acele gesturi necugetate, regretabile care au dus la îndepărtări... eșecuri... multe... perioade de pierdere a identității, de irealitate pe muchia nebuniei... toate acele momente de nesiguranță și de orbire atât de dăunătoare... furia că nu se poate... că nu vrea... că nu mai e... că s-a dus, s-au dus... și nu se mai întorc... disperarea că nu a fost... că nu va fi niciodată... tot acel joc al seducției cu regulile lui crude uneori și detestabile. acel joc al seducției cu reguli create pe parcurs... momente ratate... goluri.... goluri,hăuri, abisuri, găuri negre.... geloziea...ooooo,gelozia aceea perversă... și infinitul dor- stisk se mi po tobi(tânjesc după tine în acea limbă, nu mai știu ce limbă).

fete care au fost, care nu au fost, care nu mai sunt acum. ...decât de la depărtare poate sau deloc. pe unele le mai văd uneori, pe altele nu le-am mai văzut de mii de ani parcă, fete pe care le-am uitat aproape total, dar nu detot. fete care poate m-au uitat, în a căror memorie, în al căror suflet nu știu cum mai sunt, dacă mai sunt. toate au cel puțin un singur lucru în comun: sălășuiesc în amintirile mele, pe pielea mea, în ochii, pe buzele, pe corpul meu, în aerul din imaginația mea. unele mai mult, altele vag și care se mai întorc în frânturi de gânduri... apar când vor, dispar. imagini, momente, dispersate, necronologice, atemporale. deschid geamul. le zâmbesc tuturor femeilor care au trecut pin viața mea. poate în momentul ăsta, când eu zâmbesc, un fior le va trece prin trup și pentru o secundă le apare o imagine a unuia dintre chipurile mele din ani trecuți. dar.. astea sunt basme,nu?

câteva cuvinte despre un prieten pe care nu l-am cunoscut.


vestea tristă a morții lui Alex Leo Șerban m-a lovit direct în cortex cu o putere atât de mare încât nu există cuvinte să o pot descrie. nu l-am cunoscut personal, cu toate că mi-am dorit acest lucru extrem de mult, nici măcar nu l-am văzut în carne și oase în fața mea, însă l-am iubit cu pioșenie pot spune, l-am admirat, l-am respectat, l-am urmărit prin reviste, pe blog, la tv, i-am citit (până acum!), spre rușinea mea imensă, doar o carte-De ce vedem filme? -și de fiecare dată am rămas uimit și am învățat multe de la el. m-am gândit să scriu despre el un post lung, însă îmi dau seama că talentul meu literer și cuvintele mele sunt prea mici, prea slabe pentru a îi putea face un portret demn de el, de viața și realizările lui-și mă gândesc la toate proiectele pe care nu a mai apucat să le termine....

tot ce aș putea spune nu ar fi de ajuns și nu am atâta curaj și aroganță să cred că l-am înțeles și apreciat cu adevărat și la justa lui valoare. pot spune doar că dragostea mea pentru el a fost sinceră, neîntreruptă, neștirbită de nimic, mereu în creștere, niciodată de ajuns. zâmbetul lui fermecător și atitudinea de puștan inteligent care transcede anii și vârsta, m-au câștigat și o să mă însoțească mereu, de fiecare dată când o să văd vreun film pe care mi l-a recomandat odată, parcă numai mie. sau de fiecare dată când o să îi răsfoiesc cărțile. e ca un prieten mai mare pe care nu l-am cunoscut niciodată dar pe care nu o să îl uit. sper că

Dumnezeul acesta nemilosși în care nu credea, care l-a luat prea repede, să aibă totuși grijă de el unde o fi, dacă o mai fi undeva.

Alex mă bucur că te-am cunoscut, chiar și așa de la depărtare și îți doresc un somn liniștit în eternitate alături de toate personalitățile dragi ție, despre care ai scris și cu care sper să te întâlnești și să stați la o șuetă, așa ca între umbre.