marți, 7 iunie 2011

fleacuri existențiale și death metal



uneori ma intreb daca e bine. daca e normal și drept. mă întreb dacă așa trebuie să se întâmple, dacă asta este chiar calea cea bună, ce dinainte planificată de viață, de zei, de conștiință, de ceea ce ne ghidează în lume. mă refer la deciziile pe care le luăm și la lucrurile pe care le facem în viață. câteodată îmi da seama după că am pierdut timp ( dar ce e timpul?) făcând lucruri pe care le credeam importante și definitorii, dar care nu au nicio importanță de fapt. alteori, pur și simplu pierd timpul făcând lucruri care știu că nu sunt importante, dar care mă relaxează, mă bucură sau pur și simplu fac viața mai colorată, mai suportabilă în toată complexitatea și efemeritatea sa aproape batjocoritoare. toată școala pe care o facem, toate orele, anii pe care îi pierdem muncind pentru a avea, cică, o situație materială sau măcar pentru a nu muri.

sunt importante? nu e mai bine oare să ne ducem în pustiu, să stăm cățărați pe un stâlp ca Simeon și să medităm, să încercăm să înțelegem ce-ul și cum-ul existenței? nu cred însă că asta ar fi totuși cea mai bună modalitate. nu știu de fapt ce ar trebui să fac și cum să trăiesc. e bine să fi parte din societate, să ai priteni, familie, soție, copii, slujbă, casă, mașină, să călătorești, să te îmbraci bine, să mănînci bine( lucruri la care mă gândesc, pe care mi le doresc și în mare parte le am) sau să te afunzi în studiu precum Kant sau Părinții Bisericii? la ce să aspir? pentru ce să lupt? de unde știu că nu o să mor chiar peste o oră, alunecând pe săpunul din baie? dacă murim și ne uită toți, care mai e rostul? nu trec printr-o perioadă depresivă sau rea, îmi merge chiar bine din majoritatea punctelor de vedere, are cine să mă iubească, am ce mânca, am prieteni foarte buni, am muzică bună de ascultat, cărți de citit, m-am plimbat, am fost la concerte, sesiunea merge bine ( cel puțin așa cred), am scris destul de mult ( prost sau nu, dar am scris) recent, sunt sănătos și plin de energie. în general îmi e bine, însă mă tot bântuie sau au reînceput să mă bântuie mai bine zis toate întrebările asta. e adevărat, mi le-am și alimentat uitându-mă la filme cu iz psihologic și filozofic, gen ( surprinzătorul) Revolver al lui Guy Ritchie, Seventh Seal ( rerevăzut) al lui Bergman sau Sunset Limited, jucat magistral de Samuel L. Jackson și Tommy Lee Jones ( film care se desfășoară într-o cameră, un film dialog, fără acțiune propriu-zisă, dar alert și din care ieși cu întrebări pe care ți le pui). am citit Dostoievski- Crimă și pedeapsă, am citit articole de tot felul, poeme de Alex Leo Șerban, citesc Zen.Jurnal de Cărtărescu- în care își pune și el multe întrebări de genul acesta, la care nici el nu găsește răspunsuri. M-am apucat și de Sf. Augustin, care nu face decât să mă întristeze și să mă facă mai sceptic decât înainte, însă este o lectură esențială și din care sper să ies mai învățat.

În ultima vreme au murit doi oameni pe care îi citeam, îi stimam și de la care am învățat lucruri, chiar daca nu i-am cunoscut personal. Nebunul frumos al marilor orașe, Fănuș Neagu și mereu căutătorul de comori în trecut și în sufletele celor vechi și demult apuși, poetul Ion Zubașcu. am vrut de mai demult să scriu despre ei, dar nu am găsit puterea. nici acum nu o am, nu știu ce să zic mai mult decât: Să le fie țărâna ușoară!

...................................................................................................................................................................

Ascult Cannibal Corpse după foarte multă vreme și descopăr că death metalul are încă pentru mine proprietăți de calmare, ciudat, dar așa e. ascult un album din ăsta brutal și mă calmez,pe lângă faptul că îmi produce bucurii auditive, îmi imaginez chestii, dau din cap și îmi e bine. O altă trupă, recent descoperită de mine, foarte bună este The Absence. melodic death metal, în genul In Flames, Arch Enemy, Dark Tranquility. o să reascult ultmul lor album- Enemy Unbound și poate nu mă voi mai gândi la ”fleacuri” despre viață.or maybe some ”love” could also do the trick! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu