joi, 21 iulie 2011

Dar sunt si amintiri adevarate (R.I.P. Mircea Ivanescu)


a murit un mare poet, poate cel mai mare din vechea "gasca". stiu ca era batran, ca era bolnav, ca isi dorea incetarea suferintelor, insa tot imi pare rau. toate laudele pentru fanii devotati, pentru poeztii tineri care i-au alinat batranetea, i-au pastrat amintirea vie si i-au dat o aura de legenda. mi-as dori foarte mult sa devina mai cunoscut, macar acum dupa moarte(nu ca nu ar fi fost cunoscut in timpul vietii, chiar a fost un "cult poet", alaturi de Ioan Es Pop, Ion Muresan, Mariana Marin-doi inca mai sunt printre noi si au lansat carti extraordinare-o sa revin, insa mi-as dori sa devina pur si simplu international. Nu l-am cunoscut din pacate, decat prin poeme, traduceri(Joyce, Ezra Pound si altii) si prin interviuri( imi amintesc impresionantul interviul de acum mai bine de un an din "Observator Cultural"), dar imi este drag si o sa il citesc mult timp de acum inainte.
postez mai jos o poezie care mie imi place foarte mult scrisa de Mircea Ivanescu(Mopete, hehe):


Dar sunt si amintiri adevarate

Si eu am umblat odata cu o amintire
în mâini, strângând-o atent, sa nu-mi scape.
(îmi alunecase odata – si se rostogolise de-a dura
pe jos. am sters-o frumos, cu mâneca hainei
nu mi-a fost frica. amintirile mele sunt mingi –
nu se sparg niciodata. numai ca daca-mi scapa,
din mâini, se pot rostogoli foarte departe –
si mi-e lene sa mai alerg dupa ele, sau chiar
sa ma întind la marginea mea, sa-mi las mâna
din ce în ce mai lunga în jos, sa fugaresc amintirea.
îmi iau mai bine o alta. si asta poate fi falsa.)
si eu am umblat, deci, odata cu o amintire
în brate – (si ma gândeam, cu un rânjet
rau, ca într-o carte celebra, nu mai stiu cine
umbla cu propriul sau cap prin infern, luminându-si
drumul). si parca nu e tot una?

miercuri, 20 iulie 2011

Kavarna Rock Fest 2011


kavarna 2011, rock, mare, plaja, palat, bere bulgareasca, OPETH!!!!!!!!, scoici bune, soare, Dio(in forma lui statuară), legare de prietenii, raceala, plamani in pioneze, concerte, concerte, apă multă, oameni de treabă, bătrânei simpatici care mi-au adus aminte de proprii mei bunici, țuică bulgărească, bătături la picioare. mâncare cu porția, etc.
a fost o ieșire de câteva zile în Bulgaria, la mare și la un festival de rock. prima dată când merg în Bulgaria și prima dată când merg la un festival în afară. a fost o experiență foarte tare. am ajuns în Kavarna, un orășel mic, gen Saturn, nu aveam cazare, dar am avut un mare noroc, am dat peste niște bătrânei simpatici, cu câteva camere libere, care ne-a luat puțin. noi nu știam bulgărește, ei nu știau românește, engleză, franceză, doar rusește, așadar practic am comunicat( f bine de altfel) prin semne, limbajul trupului și am descoperit că multe cuvinte se aseamănă între românește și bulgărește. așadar ne-am înțeles de minune, am mai învățat și câteva cuvinte noi, o experiență nouă, binevenita, lucrativă, folositoare. suntem balcanici cu toții și sufletul ne e la fel, așadar ne-am înțeles bine.
concertele au fost toate bune, s-au ținut pe stadion, în aer liber, vremea a fost bună. fiecare concert în parte mi-a plăcut, mai ales că în afară de Lake Of Tears nu mai văzusem celelalte trupe, iar majoritatea erau printre preferatele mele. Nu o să mă apuc să vorbesc despre fiecare în parte, pentru că nu aș mai termina, însă pot spune că m-au impresionat mult Opeth( din păcate, prea scurt recitalul, dar oricum, genial, flawless),Moonspell, Tiamat, Arch Enemy, Paradise Lost. restul au fost extraordinare de asemenea, dar astea m-au atins direct la inimioară. Un festival nu foarte aglomerat cu o singură scenă, așa că am putut să mă bucur în voie de fiecare recital în parte. Am numai amintiri faine. Oamenii cu care am fost sunt foarte misto, ne-am înțeles bine, fără conflicte, voie bună. Asta e important.
Bulgaria seamănă mult cu România, are și ea probleme, dar ca aspect este geamănă. un lucru bun-prețuri mai mici, asta m-a bucurat. nu am cheltuit prea mulți bani și mi-am făcut toate voile.
Am făcut și plajă, baie, toate cele. M-am bronzat puțin, am cumpărat câte ceva pentru ai mei. distracțe. obositor drumul, căldura. dar pot spune că e fost chiar bine. cei doi bătrânei ne așteaptă și la anul. poate lo să mergm din nou, dacă o să fie un line-up bun. mai alwes că o să fie după licență. sper să nu am probleme.... mai e până atunci.
Horezul e neschimbat, oamenii sunt neschimbați, dar e acasă, e mai răcoare, e familia mea aici, a venit și al meu tată.. e ok.
Rock On!!!!!!

joi, 7 iulie 2011

O noua calatorie(poem)


frumusețea este la o clipire de gene depărtare. un poem pentru cei care încă mai visează și care sunt în continuă căutare și transformare în ceva mai bun.
Mulțumiri Born Of Osiris. Ascultătorii știu de ce!

O nouă călătorie

Când pământului i se face dor de o minune
Din trupul lui răsar copaci albaștri
Și păsările zboară cu aripi de cristal
Mările devin roșii, galbene sau violete
Peste munți ninge cu praf stelar
Și animalele vorbesc între ele cu pasiune

Când ție ți se face dor de Pământ
Părăsește lumea ta virtuală deconectează-te
Rupe firele și reia-ți visele
O nouă călătorie te așteaptă
Frumusețea e la un pas depărare ,atât de aproape
De trezire ești o nouă călătorie te transformă

Prin ochii tăi umbriți de gene lungi
Poți vedea lumea așa cum este ea când
Toată lumea doarme. Privește orhideele ți se deschid
În palme și floarea lor îți unge trupul cu parfum
Eliberează-te de tine și de lumea cea văzută
O nouă călătorie te poartă spre comoară.

miercuri, 6 iulie 2011

un poem nefericit al unui om fericit?


Somnul Tău

Toate trec îmi zici o să fie bine
Dar unde e binele?
Unde e aroma
Unde e adierea unei aripi de înger?
Unde ești tu, necunoscuto
Să îmi întregești viața?
Unde ești tu când toate celelalte mă părăsesc?
Unde e sănătatea mea?
Unde sunt zilele calme
Când să mă pot trezi fericit
Și nu cu fața îngropată între cutele
Unui cearceaf pe care aș vrea
Să îl transform în ștreang?

Vreau o dimineață veselă
Să stau într-un vagon al metroului
Să uit de tot să nu mai vomit peste idei
Și să nu îmi mai doresc decât o cană fierbinte
De ceai alături de ea și o carte bună
Dar cărțile bune nu îmi spun nimic
Ceaiul e prea fierbinte
Și ea nu e

Aș vrea să urăsc și să plec
La o plimbare în jurul sinelui
Dar nu am nici un vehicul
Sinele meu e prea sfâșiat

Să treacă seara și toamna și vara
n-ai să vii și n-ai să stai
n-ai să treci și n-ai să pleci
nu îmi spui decât povești
nu crezi în ele

nu e bine nu mai sunt decât cel
care aș vrea să nu fiu
visele îmi par greșite
în ochii mei nu vezi nimic
visele cad din vremurile vechi
îmi voi tatua un colț de stradă
pe cortex
și te voi aștepta acolo
dar prin praful din oraș
nimeni nu o să mă vadă

noi nu suntem aici
noi nu vom fi aici
aici sunt doar o petală de orhidee
trei țigări nefumate
și un trup mort

unde ești Doamne?
aș vrea să dorm o zi din somnul tău....

luni, 4 iulie 2011

Fiori


un poem pentru nimeni scris de nimeni niciodata.

Fiori

Nu sunt un om
Cu mintea curată
Dar am un gând atât de alb
Încât absoarbe
În jurul lui
Toată frumusețea
Și o transformă
În plăceri
Pe care ți le dăruiesc
În schimbul
Unui zâmbet
Care să îmi dea
Fiori

sâmbătă, 2 iulie 2011

Haruki Murakami. The sadness will never end

Incep sa inteleg de ce imi place atat de mult Murakami. Pentru ca scrie despre mine. scrie special pentru mine. chiar daca nu ma nascusem cand a inceput sa scrie, chiar daca habar nu are ca exist, continua sa scrie despre mine. sunt sigur. stie ca undeva in lumea asta prost facuta(vorba lui Pastorel Teodoreanu) este cineva care-i intelege angoasele, trairile, ideile, frustrarile, experientele si scrie desprea asta. bineinteles ca mai sunt si altii ca mine, dar eu stiu ca de fapt pentru mine scrie.

Cine a citit "Padurea Norvegiana" stie ca Watanabe nu este un personaj fictional, ci un tanar, ca mine si ca tine, cititorul,e care cauta ceva, care a pierdut ceva si care incearca sa se impace cu asta. Exista si Naoko, fata frigida si trista care nu putea face dragoste cu iubitul ei si care o singura data in viata s-a excitat si atunci a facut sex(mai mult un viol, dupa cum percepe ea de fapt actul acesta care ar trebui sa fie cel mai simplu si mai frumos din viata unui om. "nu mai vreau sa fiu niciodata violata in felul acesta", spune ea. si nu e vorba doar de un viol fizic, cat si de unul emotional. frustrarea de a face sex cu prietenul cel mai bun al iubitului ei care s-a sinucis, intelegand ca lumea asta nu-i poate oferi de fapt nimic, oricat de bun, de destept, de frumos, fermecator, cult ar fi, este nascatoare de psihoze. e o perpetua drama, care se regaseste in toate fiintele ce populeaza cartea. Exista si Midori, cea care e atat de singura si care este ranita din toate partile. Exista si o pianista,Reiko, cea cu probleme psihice care stie ca niciodata nu se va face bine, care este inselata si al carei talent extraordinar se transforma in drama si in moartea sinelui. 

Aici este maiestria lui Murakami. el intelege oamenii. intelege ca nu toate sunt bune si frumoase si ca fiecare suflet din atatea miliarde cate au populat, populeaza si vor popula aceasta enigmatica, atat de frumoasa si totusi atat de deprimanta planeta, cauta ceva care nu exista decat in ochii altora. Nedreptatea de a nu putea fi fericit, de a nu putea fi iubit ("Si totusi, ea nu m-a iubit niciodata",- tulburatoarea revelatie a lui Watanabe chiar la inceputul cartii, inainte sa aflam ce s-a intamplat cu multi ani in urma, este chintesenta romanului, ideea in jurul careia se invarte toata trama si drama. Iubirea este o joaca cruda a vietii si nimeni nu se poate bucura de ea. Moartea in care se afunda cei doi reali indragostiti care nu s-au putut avea niciodata total, distanta dintre cele doua morti, nebunia tinerei fete, revelatia tanarului de 17 ani urmata de sinucidere, domina destinele. "Moartea este in interiorul vietii, nu la capatul ei", spune el zambind,cu decizia deja luata. Acest citat este cel mai graitor exemplu despre felul cum trebuie citita cartea, fara pretentii academice, fara obiectivitate, ci afundandu-te cu totul in ea.)

Este gresit sa il citim pe Murakami cu dorinta de a-i diseca stilul, acesta este cat se poate de simplu, direct, menit sa te faca sa intelegi totul. El nu te ia pe ocolite, nu te vrajeste cu pasaje prin care sa isi arate maiestruia scriiturii( cu toate ca acesta este minunata), el spune povesti, povesti triste, povesti cu final dramatic, exact asa cum se intampla in viata. Cine mai are impresia ca existenta umana este un sir de binecuvantari, se inseala amarnic si imi pare rau de el. Nu, viata se incheie cu o moarte, de cele mai multe ori absurda, nejustificata si nedreapta si inainte de ea, suntem amagiti cu mirajul fericirii in care ne ambitionam sa credem si pe care o cautam. Dar pana a o descoperi, deja suntem ciuntiti, deja am trecut prin prea multe. Poate merita, poate Marquez avea dreptate cand spunea ca nu trebuie sa te opresti din a cauta fericirea si ca "viata este cel mai bun lucru care s-a inventat veodata", dar asta nu inseamna ca toate sunt bune si frumoase.

Da, fericirea, dragostea, pasiunile care rascolesc, sunt lucruri extraordinare care se intampla (le-am trait si eu, le-am trait cu totii), dar miliardele de exemple cum ca toate acestea pot disparea, iti pot fi luate, poate de vreun nenorocit bolnav care te poate cioparti pe o strada intunecata(poate chiar acum o fetita de 12 ani este violata si batuta de vreun psihopat care trece drept normal in viata de zi cu zi- si atunci, unde e dreptatea, unde e miracolul extrem de incantator al existentei pentru ea? ei cine-i mai poate oferi vreodata inocenta sau chiar viata? ne place sa ne mintim ca toate sunt in regula, pana cand ceva atat de brutal si de agonizant ni se intampla chiar noua, care credeam ca moartea si durerea sunt doar in filme si atunci noua, aceasta entitate abstracta la care ma refer acum, noua cine ne mai poate lumina diminetile? cum mai poti fi intreg dupa ce persoana pe care ai iubit-o de cand te stii se sinucide, asa cum se intampla in carte?). Ce trup cald iti mai poate oferi bucurie, cand singurul pe care ti l-ai dorit vreodata iti ramne interzis timp indefinit, spre a iti fi pentru totdeauna inaccesibil, odata ce viata il paresete si acea fiinta pe care ai strans-o in brate, se descompune intr-un mormant? 

Murakami are constiinta tragicului, aceeasi pe care toti marii scriitori si ganditori au avut-o. el nu ne menajeaza, el ne spune povestea asa cum e, nu cum ar trebui sa fie. Se vede ca Salinger i-a fost drag, deoarece putem sa il comparam pe Watanabe cu Holden Caulfield din "De veghe in lanul de secara". Ambii sunt in cautare, ambii trec prin transformari si niciunul nu mai e la fel ca la inceput. "Padurea Norvegiana" poate fi considerat un mic bildungsroman, redus la experiente si trairi din care nimeni nu iese nevatamat.

Reteta este asemanatoare si in celelalte carti pe care le-am citit, scrise de Haruki Murakami. Dragostea nu e jicodata cum trebuie, aparantele sunt inselatoare, asa zisa bunastare materiala nu inseamna nimic cand ceva in tine e mort. Imi amintesc de tanara din "Iubita mea, Sputnik", cea care a trait o experienta ireala, care i-a albit tot parul intr-o noapte si care a ramas o carcasa goala, partea luminoasa si dornica de viata fiind forever gone. Frustrarea sexuala, reducerea sexului la pura carnalitate, necesar in lipsa a ceva durabil si totusi deloc bucurator, ba mai mult nascatoar de angoase, este iarasi o tema recurenta. Personaje lui nu pot fi si nu sunt intregi, complete.

O constanta a cartilor sale, una de data asta cat se poate de placuta, este pasiunea pentru muzica a personajelor sale, neegalata decat de cea pentru lectura. Personajele lui traiesc prin muzica si carti, prin Bach,Mozart, Debussy, sau Beatles, Neil Diamond si altii. Literatura americana de la inceputul secolului 20 este citita cu pasiune de acestea. Scaparea dintr-o lume in descompunere, cruda, se face prin literatura si muzica. Si aici, Murakami ne ofera o lectie pe care ar trebui sa o urmeze cat mai multi, aceea de a descopri lumea si prin intermediul altor ochi, mai experimentati poate, ca aceia ai marilor scriitori si de asemenea aceea de a cauta fericirea acolo unde sentimentele se exprima cel mai bine, adica in muzica.

Murakami ne prezinta cele doua alternative pe care le avem in viata. Prima este aceea de a ceda si a trece in nimic sau de a strange suferinte, experiente, frustrari de-a valma cu un dram de autoindusa fericire si pace si de a continua cu masochism prin toate cate se intampla. e alegerea fiecaruia. Daca esti printre primii, atunci make a change and kill yourself sau ia viata in piept si printre altele, pune mana si citeste "Padurea Norvegiana" sau orice altceva de Murakami. 

vineri, 1 iulie 2011

Bon Jovi-Ministru al Muzicii (cum ar fi)


apăi daca nea Bon Jovi ar fi Ministrul Muzicii (acest minister ar trebui creat neapărat, intr-o lume in care muzica este peste tot, ar trebui niște băieți și fete, da din ăia buni, nu panglicari, să reprezinte ce e plăcut urechii, prin Parlament) eu zic ca ar fi minunat. Între două conferințe, ar mai băga cu băieții lui o melodie, două, un Queen Of New Orleans sau It`s my life, ar pune-o de un duet cu senatorii si deputații mai dăruiți cu voce și ar introduce ca vestimentație obligatorie: jeanși, t-shirt, jaka de piele si teneși, ceea ce ar fi prettty damn cool. și bineînțeles că ar scoate manelele de prin televiziuni, radiouri, presă si ar pune taxă pe bacșisul de la nunți! Normal, am fi și noi o țară rock`n`roll, așa cum îi șade bine unei mândre națiuni!