joi, 20 octombrie 2011

De ce "m-am dat" pe metalcore

am început cu Pasărea Colibrii în clasa a șasea, am continuat cu Irefutabilul Paraziților și apoi am văzut la Tv un videoclip HIM-Join Me. mi s-a părut foarte cool, nu mai văzusem niciodată așa ceva. m-a acaparat imaginea, mi-au plăcut versurile. apoi am descoperit nu metalul: Korn Limb Bizkit, Linkin Park, POD, Papa Roach și alții. am văzut că există chestii mai brutale care suna bine și care mă fac să îmi exteriorizez sentimentele într-un mod aparte. mi-am tăiat primii blugi, mi-am pus un lanț la curea și mi-am luat un tricou cu un cap de mort imprimat și am avut primele certuri cu ai mei. câțiva oameni mi-au zis că am luat-o pe căi greșite. eu mă simțeam revoltat și a început să îmi placă ideea de a fi rocker. mi-am făcut câșiva prieteni care ascultau chestii de genul. nu aveam net, nu puteam să îmi iau muzică. începusem să urmăresc emisiunea, acum defunctă, a lui Lenți Chiriac de ma MTV-Rock Zone. am văzut primul videoclip Pantera și am căzut de pe canapea. era pur și simplu altceva. Dimebag și Phill&co mi-au deschis noi orizonturi. am vrut foarte tare să merg la un concert de-al lor. 

nu știam că nu mai sunt împreună. cred că nu de mult timp Dime fusese împușcat. nu știam asta pe atunci. contra cost, cineva mi-a făcut trei cd-uri cu ceva rockereli. am dat peste Dream Theater, cu primul album. iar am fost: wow. câtă virtuozitate. pe acele cd-uri mai era însă o trupă care avea să îmi placă la vremea aceea, și în ciuda a tot ce se zice rău despre ei, încă îi mai ascult uneori: Cradle Of Filth. m-am speriat. era prea mult. nu înțelegeam nimic. era albumul Midian. am văzut Satan pe titlul unei melodii și mi s-a părut amuzant să dau volumul la maxim când treceau oamenii de la biserică, într-o duminică. nu a fost o bună idee. au ieșit alte vorbe. eram satanist. 

un pericol. alte certuri. chipul meu inocent m-a salvat însă repede de la bănuieli. nu m-am mai atins un timp de cd-ul acela. până într-o zi când am zis că trebuie să mai încerc. mă atrăgea. eram under the spell. și așa am descoperit the dark side of metal. am mai făcut rost de cd-uri, cu multe trupe, la grămadaă, Metallica, Apocalyptica, Rammstein, Evanescence (evident că am avut un crush pe solistă, Amy Lee), Soad, Megadeth, Death(și așa am descoperit și death metalul) și multe altele. eram deja licean, aveam de impresionat gagici și de descoperit muzici. în acea perioadă am reînceput să citesc la greu(citisem și până atunci mult, dar acum descopeream mari autori și de asemenea și autori mai noi, provocatori, gen Burroughs, Welsh, romanele lui Leonard Cohen etc). stupoare însă, nu prea erau metaliste prin zonă, doar câteva puștoaice care ascultau Nightwish, Staind și altele asemena. 

Am avut primele iubiri, primele decepții, am mai cunoscut oameni. prietenii mai mari au început să plece pe la facultăți. mi-a părut rău, dar a ieșit ceva bun din asta: mai multă muzică. Prin clasa a 11-a mi-am băgat net și am putut să găsesc muzică mai multă, la dispoziția mea. am început să citesc, iarăși defuncta, Metal Magazine. foarte faină. am dat peste metalhead.ro, metalact.ro, metalfan.ro și multe site-uri străine. m-am îndrăgostit de o fată care asculta black metal. nu a durat, era departe. dar am descopetit the real black metal, True Norwegian Black Metal. și au urmat doi ani în care am ascultat tot ce se poate din genul ăsta. și nu glumesc când zic asta. am ascultat sute de formații. mi-am pierdut nopțile căutând formații, albume, povești. am văzut documentare, am intrat într-o lume magică. black metalul la început pare inaccesibil, pare distant, depresiv, satanist, dar cu cât te afunzi în el (fără săți pierzi mințile of course) și îi descoperi esența, descoperi lucruri minunate. muzica este pur și simplu o feerie de sunete întunecate și atât de frumos îmbinate, într-o pânză de sunet care crește în tine și te eliberează de real. e adevărat.

e silly când vezi corpse paintul și toate videoclipurile alea filmate prin grote și păduri, dar e un preț mic pentru o muzică atât de specială. e ciolentă, e rea, e întunecată, dar dacă păstrezi o distanță, este ok. încă iubesc muzica asta, însă mă îngrijorează traseul pe care l-a luat. prea multe formații copiază și copiază ce nu trebuie și ce e mai grav, înțeleg prost fenomenul. din noile formații îmi place mult Wolves In The Throne Room. și o trupă bizară de-a dreptul cu nume ciudat An Autumn for Crippled Children,dar mai sunt și altele. încă ascult cu plăcere Emperor, Mayhem, Gheena, Darkthrone, Rotting Christ, Satyricon, Gorgoroth, Negura Bunget, Drudkh, Alcest, 1349, Watain și alte 1000 de trupe din toate țările și toate timpurile. Apoi am ascultat mult Thrash, my all time favorite band este Slayer. nu are rost să înșir nume. cei care s-au obosut să citească ce am scris până acum știu despre ce vorbesc. Aș recomanda câteva trupe noi totuși, Evile, Warbringer, Suicidal Angels, Toxic Holocaust. apoi death metal, tot ce se poate.apoi hardcore, grindcore, blackened thrash metal, symphonic black metal, symphonic death metal, post metal, progressive death metal și maici m-am îndrăgostit de Opeth.

mai nou de Between The Buried And Me și Gorguts. merge și In Mourning, Fleshgod Apocalypse sau Ackercoke(sper că am scris bine). mai nou am descoperit muzica ce se termină în core care a prins în ultimii ani în lume. a început și la noi. true metalheads o urăsc. mulți zic că e moartea metalului, manele genului. eu nu sunt de acord. e doar o continuare. poate nu e cea mai bună, dar unde s-ar fi ajuns dacă unii nu se gândeau să ia Beatles și să facă muzica lor mai dură puțin , apoi alții și mai dură și tot așa? am fi rămas în trecut. oamenii acuză trupele astea pentru influențele electro, mai nou dubstep, zic că este doar un breakdown după altul și că vocile sunt de fetițe care țipă. gaycore, fuckcore,shitcore etc. nu e drept. Bring Me The Horizon , Architect, Abbandon All Ships, Enter Shikari, As I Lay Dying, Killswitch Engage, Trivium, The Contorsionist, Alesana, Architects, Blessthefall, Black Dhalia Murder,The Dillinger Escape Plan etc sunt trupe talentate, care cează o alttfel de muzică. asta nu înseamnă că nu există încă metalul, că nu sunt trupe bune, tinere. 

sunt o grămadă. Mastodon, Heaven Shall Burn, Across The Sun, Eluveitie, Black Tide, Embryo, God Forbid și alții, fac muzică bună. dacă îmi place core asta nu înseamnă că nu pot să ascult old good metal. sau dubstep. sau rap. sau electro. sau post rock. sau alternative. sau jazz. sau chamber music. sau classical music. sau orice vreți (am o problamă cu manelele și recunosc, nu înțeleg și nu îmi plac hipsterelile). nu m-am dat pe metalcore, îmi place doar și acest gen. sunt trupe bune. aș vrea să vină mai multe în România. la fel îmi place poezia. sau teatrul. sau filmul. sau femile. sau cluburile. sau filosofia. și cerul îbstelat. și blow jobul. e vorba să fii open minded. sper să citească niște metaliști postarea asta și să m ă înjure. sau să fie de acord. e ok. ma duc să ascult noul album Alesana care e genial. și să citesc Mica Dietetica a lui Alex. Leo Șerban. le recomand pe ambele.

2 comentarii: