luni, 3 octombrie 2011

Despre In Flames, frumusețea metalului, facultate și vampiri

Sâmbătă a fost concertul In Flames și m-am distrat de minune. așteptam de multă vreme un concert cu acești suedezi fantastici pe care îi ascult de multă vreme și care au reușit de-a lungul anilor să creeze un nou gen muzical, alături de compatrioții de la At The Gates și Dark Tranquility și care au evoluat cu fiecare album, evitând greșeala de a relua același album over and over. o trupă în plină activitate, cu un album nou, Sounds Of A Playground Fading, scos anul ăsta, aflați în turneu, In Flames nu m-au dezamăgit. A fost o bucurie să îi văd pentru prima dată, să sar împreună cu ei cu cu câteva mii de fani pe piesele lor, să fac headbanging și să plec apoi fericit. Metalul înseamnă mai mult decât să asculți un album, înseamnă să mergi la concerte, să întâlnești oameni, să descoperi formații, să te distrezi, să susții trupele.

eu cred că fiecare om ar trebui ca măcar o dată în viață să meargă la un concer metal, este o experiență orgasmatică, un adevărat deliciu să simți cum 5-6 oameni pe o scenă pot să bucure mii de oameni, să creeze magie (cum zicea Anders, ”tonight, we create magic, my friends”) și să unească într-un trup și o singură simțire, vorba aceea atâtea suflete. este extraordinar și această experiență nu poate fi comparată cu nimic, de fapt nici nu poți descrie exact cum te simți acolo, este o gamă largă de senzații ce trebuiesc trăite aievea și pe viu. este unul dintre lucrurile pentru care merită să trăiești și care mie îmi fac viața mai suportabilă, mi-o însenineazaă. o seară alături de sute de oameni, la un concert al unei trupe pe care o ascult, o iubesc, despre care știu multe, este o gură de aer magic, într-o lume de umbre.


Începe și facultatea, ultimul an, an cu licență, an greu. cum va fi, God knows și sper să îmi spună și mie, și să mă ajute să trec cu bine, să citesc cât mai mulyte cărți, să iau note mari, să cunosc oameni interesanți și să nu fie încă un an, care să treacă aiurea, ci unul pe care să îl fructific. poate o să ies și la o țigară cu umbrele, cine știe, bine ar mai fi.

Mi s-a părut cam de prost gust faptul că la Universitate, la fântână, era apa roșie, pentru că se făcea reclamă la noul sezon din True Blood, un serial de duzină, cu vampiri efeminizați, și care nu aduce nimic nou. la început mi s-a părut faină apa roșie, dar nu am știut de ce, până mi-a zis cineva care e faza. și mi s-a părut aiurea. mie îmi plac vampirii, îmi place legenda, am savurat cartea lui Bram Stocker și filmele, cel cu Béla Lugosi și apoi cel din 1991, în regia lui Coppola, cu Hopkins în rol principal, m-a fascinat filmul Der Vampyre, cult movie și mi-au plăcut vampirii Annei Rice, Lestat fiind foarte baroc și mișto, la fel mi-au plăcut și ecranizările, Interviu cu un vampir sau Queen Of The Damned, însă în ultimii ani, odată cu Twillight, vampirii au devenit din legendare ființe solitare, suferinde, damnate, marcate de povara eternității și de crimă, mereu în căutare de ceva care să le facă nemurirea mai ușoară, în paiațe inspide, fără farmec, care merg la școală și care sar prin copaci și au colegi de cameră vârcolaci și sunt interpretați-prost- de actori frumușei, fără talent( hai să zicem, Robert Pattison este un actor bun, în alte filme, cum ar fi Little Ashes sau Water for Elephants, însă în seria Twillight, oricât ar vrea, nu are ce să interpreteze, personajul lui e lipsit de strălucire). și e enervant, cum peste noapte toți inadaptații, frustrații, tocilarii au promovat acest mit, frumos la origine, prefăcându-l într-o glumă proastă....

2 comentarii:

  1. Nimic nu se compară cu ,,Queen Of The Damned". Am descărcat toate filmele cu vampiri existente pe net şi m-am hotărât să le vizionez. Mai am de vizionat, dar pe moment nimic încântător.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, e fain "Queen of the Damned". Recomand si "Interview with a vampire", "Nosferatu" si "Dracula" lui Coppola

    RăspundețiȘtergere