joi, 10 noiembrie 2011

Lansarea romanului grafic ”Travesti” (impresii)

în seara asta am fost la un eveniment,primul de genul acesta pentru mine, care m-a făcut să visez. la Anexa Foto a Muzeului Național De Artă Contemporană s-a lansat romanul grafic Travesti al lui Edmond Baudoin după romanul lui Mircea Cărtărescu. este de fapt o traducere a cărții apărută acum câțiva ani în Franța. A ieșit o comoară de carte, foarte frumoasă, o nouă viziune asupra romanului lui Cărtărescu. În România nu există încă o piață pentru cărțile de acest gen, însă văd un viitor al lor în următorii ani. de fapt, noi nu avem o istorie benzii desenate, din păcate. însă puținele reviste pe care le-am avut și puținele cărți care au apărut până acum s-au bucurat de succes sau cel puțin de curiozitate. 

nici eu nu sunt un mare specialist în BD, însă îmi place genul și am o mare adimrație pentru artiștii și scriitorii care și-au făcut un nume și care au scris și scriu istorie în BD. romanul grafic este o parte a viitorului.  îmbinarea cu succes dintre text și imagine mi se pare pasională. și când e vorba despre un scriitor precum Mircea Cărtărescu, un artist precum Edmond Baudoin și o carte precum Travesti (prima carte a autorului pe care am citit-o și o carte dragă mie, o carte plină de simbol și care te transpune într-o lume-lumi- atât de bine conturată și de bizară) nu poate fi vorba decât de un succes. aștept cu nerăbdare să o citesc, să o recitesc, să intru în lumea imaginilor, să mă bucur de ele și poate să recitesc romanul original.
Domnul Baudoin m-a fermecat în această seară. mi-aș fi dorit să stau zile întregi să îl ascult, să port lungi
conversații cu dânsul. este un om pasional. un monument în sine. sper să mai găsesc cărți de-ale lui în România. sper să nu fie singura dată când îl văd. chiar sper. mi-a plăcut și stilul lui unic de a da autografe-desenând în timp real pe prima copertă a cărții și semnându-se sub. mă bucur de o semnătură personalizată.

Mircea Cărtărescu este un om norocos pentru că a putut beneficia de această colaborare. dar merită din plin. vă îndemn pe toți să căutați, să cumpărați, să împrumutați etc și să citiți această carte minunată, apărută la Editura Humanitas la un preț accesibil. citiți cărțile lui Mircea Cărtărescu și bucurați-vă de desenele magice ale lui Edmond Baudoin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu