miercuri, 7 decembrie 2011

Constantin Fântâneru - Interior

”-Mama mi-a spus să vă întreb ce-aveți de gând cu chiria,zise.[...]
-Ce am de gând, repet și mă ridic pe spătarul scaunului. Umerii mă dureau de concentrare și umilință.
-Să spui doamnei că sunt om, zic eu afectând un cinism nenatural și încep să mă plimb cu mâinile în cruce, sub draperia ferestrelor. Fetița așteaptă în ușă,contradictorie. Florile din glastră se ofiliseră și nu le observasem. Asta nu pot s-o iert,spun divagând și privii la fată râzând.
-Vai, Cati scumpă, uitai să ud florile, dragile mele flori![...]
-Să spui doamnei că aștept primăvara, zic ca mai înainte, în delir, aștept primăvara!”

câți dintre voi au auzit de Constantin Fântâneru și de cartea sa, ”Interior„? nu cred că prea mulți. recunosc că nici eu nu am auzit de el până săptămâna trecută, la cursul de literatură interbelică ținut la Litere de Mircea Cărtărescu,când a fost anunțată următoarea carte ce va fi discutată. ieri, marți, a ținut curs despre el și această minunată carte,singurul său roman de altfel. a mai scris un studiu despre Blaga- ”Lucian Blaga și gândirea mistică” și un volum de poeme- ”Râsul morților de aur”,toate publicate în anii `30. din câte am auzit, editura Limes a publicat câteva dintre manuscrisele sale rămase după moartea acestuia, în anii `80,complet uitat,ignorat și trist. cazul lui este unul atipic în literatura română. îl putem compara cu cel al lui Salinger, cu mențiunea că acesta din urmă s-a retras de bunăvoie din literatură și cele câteva volume ale acestuia sunt cărți cult, publicate în toată lumea. ce s-a întamplat de fapt cu acest autor, care a scris o carte unică în perioadă și aproape unică în toată literatura română? 

păi, după cum zicea Cărtărescu, problema lui a fost că a făcut niște alegeri proste care l-au afectat toată viața, cea mai mare fiind aceea că a fost simpatizant legionar. dar să o luăm de la început. în 1932, la 25 de ani, un tânăr total necunoscut, dar care era prieten și fost coleg de școală cu oameni precum Eugen Ionescu („nu se simte bine nici la oraș, nici în cultură, nici printre oameni, nici singur”-spunea acesta despre el) sau Mircea Eliade,publică o carte absolut inovatoare,o carte cum nu mai fusese în literatura română,romanul ”Interior”, roman care a dat startul literaturii ”bizarei aventuri de a fi om”, cum o numește Simona Popescu în prefața volumului reeditat după prea mulți ani, la Polirom, 2006, care va fi continuată de Max Blecher sau H.Bonciu. este o carte poetică, fără subiect, despre cufundarea unui adolescent întârziat în subreal sau irealitate (termen care va fi preluat de Max Blecher în volumul său mult mai cunoscut- ”Întâmplări în irealitatea imediată„ - dar să nu uităm că Fântâneru a fost primul care a scris despre asta), prin plimbări prelungi prin oraș, contemplarea naturii, a oamenilor, a micilor întâmplări care trec neobservate pentru majoritatea oamenilor. 

dacă personajul lui Blecher se cufunda în irealitate prin autohipnoză sau Rimbaud prin dereglarea totală a simțurilor, Călin Adam, personajul lui C.F. se rupe de lume prin focusarea până la delir a unor obiecte sau spectacole ale lumii, până la totala anihilare a relațiilor cu lumea normală. el merge pe străzi, se întâlneste cu oameni cu care nu poate comunica, vorbește cu fete cărora nu știe cum să le transmită că se simte atras de ele (e un episod memorabil în are acesta își rupe un nasture de la palton și i-l oferă unei fete pe stradă pentru că nu putea să îi spună în cuvinte că i se pare drăguță). nu știm mai nimic despre el, nu știm ce va face în continuare. e un roman despre senzații, oniric, un roman care explică inexplicabilul.

așadar, la 25 de ani Fântâneru publică acest roman care rupe, este primit de critica vremii cu recenzii formidabile, toată lumea îl citește, este un fenoman. și gata. asta este tot. urmează cele 2 volume, autorul se întreține făcând critică de întâmpinare în Universul. ușor, dispare din peisaj, este uitat. vechii prieteni îl uită, vine comunismul, care îl îngroapă total, pentru că fusese simpatizant legionar. este nevoit să se întoarcă în satul natal din județul Argeș, unde predă română, dă meditații (un detaliu important- el este cel care îl meditează pe Constantin Noica la greacă), are o căsnicie ratată, este chiar considerat nebun de către majoritatea oamenilor. este greu de spus cum un tânăr entuziast, cult, educat, plin de viață și de vise reușește să se rateze aproape total. spun aproape total, pentru că în anii `80 a fost redescoperit și i se republică romanul, iar în 2006 apare la Polirom o foarte frumoasă ediție cu un studiu introductiv consistent semnat de Simona Popescu, iar faptul că se predă la facultate este foarte important. așadar începe să fie redescoprit și repus în drepturi. m-aș bucura enorm dacă acest micuț roman va fi citit de din ce în ce mai mulți oameni. chiar merită.


bănuiesc că este cât se poate de dureros și de frustrant să vezi cum toți foștii tăi prieteni au cariere fulminante în lume, devin autori internaționali,iar tu te mistui în uitare într-un sat pierdut de lume. mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Fântâneru ar fi continuat să scrie romane, dacă nu ar fi fost pus la zid de comunism. oare ar fi reușit să se ridice la așteptările create de acest remarcabil debut sau ar fi dezamăgit? cert e că nu se știe cum, a reușit să scrie o carte deosebită, care l-a inspirat pe Max Blecher să-și scrie capodopera. și mă bucur că posteritatea îi este prielnică. e chiar păcat ca o asemenea carte să fie atât de vitregită. pe mine mă fascinează acest om, acest destin și cartea lui. salut editura Polirom și editura Limes (încă nu știu ce cărți au apărut,dar le voi căuta) pentru inițiativă.

so, dacă vreți o cură de dezintoxicare de real, apelați cu încredere la „Interior”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu