miercuri, 14 decembrie 2011

despre umilința bărbatului îndrăgostit

există momente în viața fiecărui bărbat, când necesitatea de a conduce spre hogeagul său de taină o reprezentantă a sexului frumos îl îndeamnă la lucruri ce depășesc limitele suportabilității, lucruri atât de rușinoase încât trebuie eliminate pentru totdeauna din mintea sa și despre care nimeni, mai ales cei apropriați nu trebuie să afle, nici sub tortură. fiecare a trecut prin asta, nimeni nu vrea să vorbească, toți plecăm rușinați capul și ne pierdem în suspine surde, în hăul fără fund al sufletului atins de plaga culpabilității. dar, bărbătește, suferim în taină și ne alinăm cu suavul gând că altă soluție nu exista în acel moment. asta e, nevoia de iubire doare și pentru a alina rana, niciun balsam nu e prea scump, prea rușinos. nu trebuie să fim acuzați de către ceilalți și mai ales ceilalți tipi nu trebuie să ne ia în râs, pentru că,vorba aceea din vechime, cu roata care se întoarce, se cam adeverește.

sunt sute de povești ale umilinței, fiecare secol, fiecare timp a avut metodele sale de a umili sufletul bărbătesc. în zilele noastre,pe lângă deja clasicele ore petrecute prin malluri, ore de o suferință atroce, ore de admirat textile colorate, de făcut complimente, de aprecieri care consumă imaginația noastră, la sfârșitul cărora parcă nici nu mai avem chef de răsplata promisă, când îndurerați și secați de ultima urmă de putere și de mândrie, gânduri negre ne umbresc mințile. dar asta este doar o joacăm pe lângă celelalte invenții ale umanității, menite să ne ucidă și ultima urmă de masculinitate, totul penru o clipă de vinovată plăcere.

o altă crudă umilință este plimbarea prin parc, prin oraș sau cea mai gravă prin același mall, unde dacă se mai află oameni cunoscuți, gen prieteni sau colegi,ești deja mâncat de viu, este aceea a plimbatului în spatele femeii (sau singur), cu un cățeluș, gen câine poșetă. imaginați-vă un bărbat în toată puterea cuvântului, ieșind în lume cu un animăluț în brațe, cu o fundiță roz în jurul gâtului (nu mă judecați greșit, iubesc animalele). câte priviri ironice, câtă batjocoră trebuie să suferi și totuși, trebuie să te menții demn și să-i zâmbești frumos celei pe care mai bine nu ai fi întâlnit-o și care te-a supus acestei umilințe.

dar nici asta nu e atât de grav. urmează lucruri despre care circulă povești care fac pielea de găină oricărui bărbat. acele lucruri pe care le înțelegem tăcut, dar pe care ne rugăm să nu ni se întâmple vreodată. să enumerăm câteva mai soft, pentru calmarea sufletelor slabe, înaintea loviturii finale : așteptatul în ploaie în fața unei clădiri din care ea trebuie să iasă, de preferință cu un urs bleg de pluș în brațe ; mersul cu gașca ei de retarzi la karaoke unde, pentru a îți demonstra iubirea nețărmuită față de nobila piz...muitoare, trebuie să cânți o melodie zaharoasă și stupidă, iar de preferință trebuie să pari transfigurat de pasiune și să îi trimiți bezele prin aer (drama este completă dacă undeva în sală se află un grup de bărbații batjocoritori care îți spun adevărul în gura mare). e nevoie de curaj și mult alcool ; urmează ceva aparent inofensiv, dar cei care au trecut prin asta, știu că nu e așa: ești într-un loc strâmt, alături de alți oameni, un lift, o cameră mică. sună telefonul, este ea, magnifica, vorbiți iar la sfârșitul convorbirii trebuie neapărat să te maimuțărețti și să îi spui cât de mult o iubești folosind cuvinte a căror simplul gând la ele mă înfioară, pentru că altfel, înseamnă că nu o iubești și nu mai pupi decât o ceartă și joc de mână. și altele.

dar ultima invenție poartă un nume atât de frumos, dar care ascunde o armă mortală: Twillight Saga, în combinație cu o sală mare de cinema. dacă o să vedeți vreodată ieșind de la un film din această serie, vreun băiat, să știți că ori e gay, ori e critic de film (și aici compătimira mea este fără sfârșit), ori e vreun amărât care stă leșinat de mâna vreunei fete pe care sărmanul ar vrea să o fută. priviți-i ochii, sunt stinși, marcă a unei agonii ce s-a întins pe câteva ore, colțurile buzelor sunt lăsate, pielea mai palidă decât a infamului vampir. zâmbește cu greu când melița din fața lui, extaziată și udă de la admirarea trupului pattensonian și privirilor celorlalți mușchiuloși, disecă împreună cu alte puicuțe minunăția la care au asistat. zâmbește pentru că altceva nu mai poate face, a intrat în horă și trebuie să se adune și să culeagă rodul. dar să recunoaștem, este inuman ca orice posesor a măcar un testicul să asiste la așa ceva. este ultima redută a umilinței.

dar știți ce este cu adevărat dramatic? ca după toate aceste reale ciobliri ale egoului, bravul nostru erou să plece acasă fără domnișoara, care își dă seama brusc că sunt doar prieteni, că are prieten, că e prea devreme pentru iubirea carnală sau alte motive de genul acesta, provocatoare de sangerare internă. atunci, înfrânt, secat, fără puteri, umilit, stors, bărbatul se întoarce acasă singur și cu ultimele puteri, își aruncă la closet, împreună cu amara spermă, și ultima picătură de demnitate....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu