luni, 30 ianuarie 2012

A Dangerous Method


Filmul are o mare încărcătură emoțională. Personajele transmit prin priviri și gesturi, mai mult, uneori, decât prin vorbe. Bineînțeles, avem de-a face cu personaje reale, celebre, care au pus bazele psihoterapiei și e vorba despre prietenie și dragoste. Nu am citit cartea care stă la baza filmului, însă m-a făcut să mă gândesc la romanele lui Irvin D. Yalom (Plânsul lui Nietzsche, Minciuni pe canapea sau Soluția Schopenhauer) pe care le-am citit cu o mare plăcere. Sunt foarte interesat de domeniul psihologiei-psihiatriei și am dezvoltat o pasiune pentru memorii, jurnale, biografii, alimentate cu puțină bârfă, așa că filmul a picat foarte bine. Mi-a plăcut. Keira Knightley a făcut un rol excelent, a trecut foarte bine prin paciantă, amantă perversă, admiratoare, doctor și autor, ajungând în stadiul de femeie măritată.

Foarte interesantă evoluția prieteniei dintre Freud și Jung. Nici nu știu exact de partea căruia mă aflu în disputa dintre ei. Să-i dau dreptate lui Freud care a revoluționat tratamentul bolilor psihice (de unde și titlul filmului), o metodă periculoasaă într-adevăr, dar care dă roade, care însă s-a limitat la a considera că totul are legătură cu sexualitatea (ceea ce nu e chiar departe de adevăr) sau lui Jung, fostul lui discipol, care a preluat metoda maestrului, a îmbunătățit-o, dar care considera că sunt importante și cercetarea și integrarea în știință a telepatiei, parapsihologiei și a altor așa-numite pseudo-științe? Tind să le dau dreptate amândurora și nu pot să nu îmi imaginez cum ar fi fost ca totuși să se înțeleagă și să nu se producă ruptura.
Așadar, un film bun, la care sunt sigur că o să mă gândesc multă vreme.

duminică, 29 ianuarie 2012

Rock in Praga

o noua recenzie


Fiu al epocii sale, conectat la tehnologie, virtual, dar si cunoscator al cotidianului, Andrei Zbirnea, brav absolvent de Chimie, a descoperit chimia dintre cuvinte, si pe pe ritmuri de rock si heavy metal, ne invita in intimitatea sa poetica, in care intram deschizand cartea sa, Rock in Praga, a doua carte a autorului, dupa Sapte ani de cautari (Editura Amurg Sentimental, 2008) insa poetul afirma ca acesta este de fapt „debutul real”.

restul aici

joi, 26 ianuarie 2012

Sunt si pe TownPortal. Două recenzii


De acum înainte o să scriu din când în când și pe TownPortal. Este un site foarte misto, unde puteti gasi informatii si recenzii pertinente la carti, filme, muzica, it, jocuri si multe altele. oamenii scriu bine despre tot ce mișcă. Vi-l recomand cu drag.
acestea sunt primele două recenzii.


1. Ioana Pârvulescu-Viața începe vineri

La Belle Epoque si mai apoi perioada interbelica au fost perioade fascinante in istoria recenta a lumii. Nu e de mirare ca multi oameni ar vrea sa traiasca macar o zi din viata acelor timpuri. Ioana Parvulescu, eterna indragostita de vremuri trecute, cunoscuta prin cartile sale despre interbelic si secolul 19- Intoarcere in Bucurestiul interbelic si In intimitatea secolului 19-creaza in primul ei roman publicat, ea spune ca mai are doua la sertar, Viata incepe vineri, o bresa in timp si ne transporta, odata cu Dan Cretu si pe noi, cititorii, in anul 1897.

restul recenziei aici



2. Roberto Bolano-Nocturna in Chile

Roberto Bolaño incepe sa fie cunoscut si mai ales recunoscut drept un mare autor columbian si cred ca merita acest lucru. Cartile lui sunt traduse in multe limbi, au aparut si la noi cateva si fac valva, sunt bine vandute, iar autorul se instaureaza incet si sigur in constiinta noastra. Am observat ca in Romania bloggerii si criticii i-au dat mare atentie in ultimii ani, recunoscandu-i autenticitatea prozei si modul destul de ciudat, chiar unic, de a scrie. Drept pentru care, curiozitatea m-a impins sa citesc si eu ceva de acest autor, curiozitate deschisa si de un fragment dintr-o carte ce urmeaza a fi tradusa, publicat in Dilemateca.

restul recenziei aici

luni, 23 ianuarie 2012

În club (poem)


enjoy!

În club luminile pulsează
În club se bea în club se merge
În haită inima cedează
În club memoria se șterge

În club sunt cei ce nu cuvântă
În club sunt cei ce stau la pândă
Spre toalete se avântă
Cei ce au inima plăpândă

În club e muzică să fie
Perete pentru gânduri seci
În club se merge spre beție
În club ți-e inima un beci

În club se varsă disperarea
Și se ridică piedestal
Distracției ce-nvinge marea
De inimi frânte de cristal

Când mergi în club varsă pe tine
Toate culorile din stradă
Și mergi visând spre alte albine
Căci nu e nimeni să te vadă

duminică, 22 ianuarie 2012

Enter Shikari


Enter Shikari au scos un nou album, A Flash Flood of Colour, si este mind-blowing. Au devenit si mai buni, au dus la nivelul urmator hibridul lor muzical de metal/metalcore/post-hardcore/trance/electronica/dubstep si suna excelent. in plus au scos si cateva videoclipuri superbe pe care le puteti urmari aici, aici si aici. nu am destule cuvinte, pur si simplu imi place albumul asta. nu e pentru puritanii genului metal, cei cu dopuri in urechi, care nu accepta noul, e pentru o noua generatie care a inteles ca muzica evolueaza.imi place faptul ca fiecare membru al trupei este pregatit sa cante la mai multe instrumente si fiecare baga voce, chiar daca cel mai mult canta....solistul oficial, exact ca in cazul Mastodon, o alta trupa care mi-a luat graiul, unde fiecare membru canta si fiecare o face foarte bine. Trupa asta nu se sfieste sa experimenteze si le iese. Sunt tineri si pusi pe cucerit lumea. Deja au cucerit milioane. Si sunt de abia la inceput. Le prevad un viitor luminos, vorba aceea.


un album pe care il recomand celor care gandesc in afara cutiei si celor care iubesc diversitatea in muzica. este de recomandat sa ascultati si celelalte materiale. nu veti fi dezamagiti. cross my heart!

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Pasărea


nu știu cum gândesc păsările, însă nu pot să nu mă întreb dacă această pasăre norocoasă este conștientă de frumusețea din jurul ei... și dacă da, de ce nu scrie un poem cu aripile, în aer sau pe apă?

marți, 17 ianuarie 2012

Will Self - Cucul si Pupaza

Această cronică este participantă la concursul organizat de către BookMag.

Will Self este o figură. Una extrem de simpatică și de talentată. British decadent, ex)consumator de flori ilegale, plin de vervă și încărcat de talent literar. Scrie bine, vorbește bine, are umor, cultură de calitate și un ochi vigilent. Și nu în ultimul rând, are charismă. A publicat câteva romane care au avut un mare succes și au fost traduse în multe țări ,inclusiv la noi, la editura Polirom câteva: Mărețele maimuțe,


Cum trăiesc morții (Humanitas de data aceasta)sau Cucul și pupăza, printre altele. Am citit aceste cărți cu mare plăcere. O voce versată, narațiune hard, la propriu și la figurat, imaginație fructuoasă. Omul își pune întrebări năstrușnice, la care răspunde cu pasiune și umor în cărțile sale. O să mă opresc asupra romanului Cucul și Pupăza, nu neapărat cel mai bun, dar cel mai amuzant și mai kafkian dintre toate. Da, kafkian, deoarece în carte se petrec niște metamorfoze parțiale,nebănuite.

Cartea are două părți, care pot fi citite și separat, fără a își pierde logica sau deliciul. Will Self scrie parcă dintr-o suflare, are fraze concise, planuri narative bine delimitate și înlănțuirea faptelor se petrece natural, dar ele sunt departe de a fi naturale. Dacă în Cum trăiesc morții, autorul ne prezintă o Londră sucită, underground, o metropolă a celor din after-life, cu păcatele și aventurile sale, în care morții (pot fi la fel de bine vii și la fel de turbulenți și tulburați) își continuă existența, în Cucul și Pupăza este vorba despre o femeie căreia îi crește un penis, direct din clitoris și care ajunge să subjuge vaginul și despre un bărbat,și la asta chiar că nu mă așteptam, căruia îi apare un vagin în spatele genunchiului. Acestea fiind întâmplate, bineînțeles că viețile celor doi se schimbă, dacă nu radical, cel puțin din anumite puncte de vadere. Totul se petrece progresiv, și la fel ca în prozele fantastice ale lui Borges sau Marquez, fantasticul ajunge să pară extrem de firesc, prin șiroirea lui molcomă,dar sigură, în realul cel de toate zilele. Cu siguranță Will Self este un bun cunoscător al scrierilor marilor jucători cu realul și cred că Metamorfoza lui Kafka l-a speriat și apoi fermecat în copilărie. Normal, acum nu trebuie să-l ”acuzăm” pe înoitorul și vizionarul Kafka pentru tot ce înseamnă absurd în literatură, însă romanul lui Will Self ascunde între paginile sale și chiar în însuși esența lui, o dulce ironie paranoido-sexualo-absurdo-ludică.

Cele două personaje, și aici avem o lecție de psihologie, sunt inițial convinse că au o boală, apoi pe măsură ce organele cresc, trec de la șoc, la nedumerire, înspre curiozitate, apoi acceptare. Într-un final și le asumă ca pe o minune și normal, se folosesc de ele. Dar las cititorul să descopere singur toate acestea. Vă asigur că este un deliciu să citești aceste pagini, în care au loc relații sexuale cu noile organe. În partea a doua, cea dedicată ”pupezei”, Will Self descrie cum un personaj, anume doctorul care îl consultă pe (ne)fericitul posesor al unui brand-new vagina, pune în scenă un proces tacticos de seducere, al cărui deznodământ este.... Nu vă spun, trebuie să citiți și în plus mie nu îmi place să povestesc cărțile, doar să dau detalii incitante care să îl facă pe eventualul cititor,interesat de carte.
În concluzie, avem în fața noastră un autor original, plin de umor, care poate da lecții de scriere oricui și o carte pe care o citești cu mirare și umor. Vă asigur că vreo două-trei zile după  terminarea lecturii,o să vă uitați cu o urmă de teamă pe corpul vostru, pentru a vedea daca nu cumva vă crește vreo...bucurie.

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

sighișoara, acest oraș...


piesa asta e absolut fabuloasa. mindblowing. nu am mai auzit de multa vreme corzi atât de profunde și triste pe o piesă metal, și în general.... aștept cu nerabdare albumul.

***
Sighișoara mi s-a dezvăluit zilele trecute, după mulți ani, drept cel mai poetic oraș românesc. arhitectura veche,doar e oraș medieval, cele câteva ruine, aerul de legendă și zăpada care cădea peste toate și eu mesmerizat, umblând,mai mult levitând, mi s-au întipărit adânc în minte și mi-am promis să revin. chiar mă gândeam ce frumos ar fi să mă mut câteva luni aici și să descopăr toate ungherele, să aflu toate poveștile, să beau bunăciunile de ceai, cafea și vin fiert, să vorbesc cu localnicii și poate chiar să scriu o carte de poeme sau un roman de inspirație medievală.

păcat totuși că sunt câteva clădiri care se dărâmă și trebuie musai recondiționate. e inacceptabil ca măcar un zid să cadă. nu se poate. e un oraș prea frumos, special de-a dreptul și trebuie păstrat ca pe o ființă cu aripi largi de sticlă. am petrecut trei zile miununate și am întâmpinat Anul Nou cu bucurie, alături de prieteni (unii chiar noi) în acest oraș... acest oraș...