miercuri, 1 februarie 2012

Terminus Paradis


”Sunt colonelul Burcea, am pula de un metru și o sa vă fut”
”Suntem răi, suntem tatuați”
”Porcii se omoară între ei pentru o coajă de dovleac. La fel ca și oamenii. Nu e animal mai asemănător omului decât porcul.”

Terminus Paradis (1998), al inegalabilului Lucian Pintilie, este un film greu de înțeles, ca mai toate filmele sale, ”Balanța”, ”Reconstituirea” sau ”Dupa-amiaza unui torționar”. E un film dur, fără ocolișuri, un scenariu puternic semnat de unul dintre marii scriitori contemporani, Radu Aldulescu în colaborarea cu Lucian Pintilie. Multe scene sunt absolut aiuritoare, aproape neverosimile, carnavelești, absurde (cum e scena revederii dintre cei doi frați, Mitu și Nicu, venit din America).


S-a spus că reprezintă viața din România, dar e mai mult decât atât, este analiza unei obsesii, ajutată de decorul gri al Bucureștiului post-comunist și de pitoreștile personaje ale mahalalei și armatei. Mitu, un tip cu probleme, oaia neagră a familiei, frustrat suparat ,pe tatăl său, dar cinstit, hotărât și căruia nu îi poate sta în cale nimic, se afundă în psihoză din ce în ce mai mult. Alienarea lui se produce fragmentar, dar sigur și deznodământul este tragic, punctat de urme de nostalgie, religie și sictir. Norica este fata care nu înțelege și este declanșatorul furiei. Ea nu înțelege că este iubită, nu îl înțelege pe Mitu, nu îi înțelege capacitatea de a trece peste orice, iar el se întoarce mereu la ea, fără să țină cont de urmări. Vine zâmbind, vine cu tancul (scena este epică), iar apoi vine cu pușca. Vine și rupe un scaun, apoi dărâmă crâșma, ca ultima dată să îl omoare pe cel care îi stătea în cale. Are o idee și se ține de ea, în ciuda a orice. Zâmbetul lui este edificator. Este zâmbetul unui îndrăgostit, dar și al unui om puternic. Norica înțelege când deja e prea târziu.


Mahalaua, bâlciul, armata, crâșma mizeră, apartamentele ceaușiste dărăpănate, vise aruncate la gunoi, limbaj licențios, poveste puternică, actori mari (este trist să îi vezi jucând azi în telenovelele de căcat de la Acasă) , o doză de suprarealism, o doză mare de realism, o poveste de dragoste, crimă, thriller, faze memorabile.
Un film total. Singurul regret este că nu a avut un buget mai mare, pentru a putea fi tehnic mai bine pus la punct. Dar asta contează mai puțin. Unul din marile filme românești post-comuniste.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu