joi, 23 februarie 2012

dilemă de necititor


eram azi într-un anticariat cunoscut din București, zona Universitate, în căutare de cărți pentru licență.... și am asistat fără să vreau la o un moment amuzant. doi tineri, până în 27 de ani, căutau frenetic o carte. unul dintre ei mai bine zis și celălalt îl asista. o carte pentru prietena lui. erau acolo dinainte să vin eu și vreo 20 de minute au luat fiecare carte la purecat. faza e că nici unul dintre ei nu prea le avea cu cărțile. cel în cauză îi tot zicea prietenului : ” bă, eu nu știu ce cărți să cumpăr, eu nu citesc. n-am mai citit din liceu. nu-mi place. dar asta a mea e înebunită. citește toată ziua. nu știu ce i-o plăcea. cred că a citit toate cărțile de aici.” celălalt, parcă le mai avea cât de cât, tot alegea câte o carte. ”uite Tolstoi- Învierea. nu e cea mai bună a lui, dar am auzit că-i tare.” ”cred că a citit, parcă am văzut pe acolo pe la ea ceva de ăsta. altceva, ceva nou. ceva ce le place tipelor”. celălalt, vădit exasperat, cine știe de când or fi fost la vânătoare de cărți, îi tot arăta volume .

faulkner, amos oz, conan doyle, coelho, shakespeare, harry potter, muriel spark și altele. nimic nu părea să-i convină celuilalt. ”dacă a citit, dacă nu-i place, nu vreau să zică aia că-s prost.” și tot așa. la un moment dat, iau prima carte mai interesantă pe care pun ochii -s-a nimerit a fi ”Clopotele” de Richard Harvell , o carte despre care am citit păreri bune - și mă îndrept spre băieți ușor amuzat. ”îmi cer scuze”, zic, ”am văzut, fără să vreau, că tot căutați o carte pentru o tipă.

uite, asta e bună. e nouă, nu cred că a citit-o și pare interesantă.” cei doi mă privesc suspicios. cred că își zic, oare ce vrea mă, pletosul ăsta?. apoi necititorul cu gagică cititoare zâmbește, ia cartea, citește pe coperta a patra, o cântărește, se uită la preț, la copertă, la titlu și zice : ” crezi că o să-i placă? e cam pretențioasă.” eu zic că am auzit numai de bine despre carte. se mai uită el și spre vădita ușurare a prietenului, rostește cuvintele magice: ”o iau. asta e. văd că-i de dragoste, cu mistere, e și groasă. nu e scumpă. o iau doar pe asta, nu-i mai iau două.” mulțumește, prietenul radiant de fericire mulțumește și el și pleacă. probabil că puteam să aleg orice carte și aș fi putut să-i conving să o cumpere. mă întreb totuși, oare despre ce vorbesc ei doi când stau împreună?

m-am amuzat și m-am bucurat că poate am făcut o cititoare fericită. dilemă de necititor...

2 comentarii:

  1. in cazul asta, sa o dea mai departe, dar nu ianinte sa-i multumeasca iubitului pentru gest.

    RăspundețiȘtergere