vineri, 20 aprilie 2012

Gabriel Brebenar- Jurnalul unui cititor (recenzie)

Tu ce vrei, bă, de la viață?

...m-a întrebat cândva un bătrân, ale cărui mustăți îmbibate în țuică,mă fascinau și mă făceau să visez la vremuri demut apuse,pe care le descopeream prin poveștile sale. Eram un copil curios și el un bătrân singuratic.

De-a lungul timpului, am aflat de la alții ce ar trebui să vreau de la viață, ce mi-ar trebui pentru ”a fi fericit”, ”a mă împlini”,”a realiza ceva”. M-am uitat în jurul meu, am întâlnit oameni, am crescut, am căpătat o brumă de experiență. Și ce am aflat? Mare parte dintre oameni mi-au răspuns, citându-mi fără să vrea, nevoile primare ale lui Maslow: o casă, bani, un serviciu bun,  hrană,  haine,  mașină, băutură,prieteni,familie,dragoste,sex (Constantin Noica, dezgustat de toate apelativele date actului sexual, a ajuns la concluzia că cel mai frumos nume care-i poate fi atribuit este ”îmbrățișare”).Dacă le ai pe astea, sau măcar o parte dintre ele, te poți numi fericit. Parțial adevărat, dar e oare de ajuns?

Gabriel Brebenar nu e de acord. Dar cine este el? Un tânăr atipic pentru vremurile noastre în care toți ne visăm plini de bani, blindați de gadgeturi, cu mașină la scară și gagică beton. El s-a retras la țară, cosește, merge cu vaca (Steluța) la păscut, taie lemne, bea țuică, iubește o fată.... și citește. Mult, enorm ,aproape tot timpul. Are 32 de ani, a terminat Filozofia, a predat un an la liceul din satul lui și a realizat că ”nu mai vreau să munceasc organizat niciodată”*. Și mai important, și-a propus să citească tot ce a dat mintea omenească mai important de la începuturi până în secolul XXI. Vrea să ajungă să scrie, ”dacă nu o să ajung să scriu măcar o carte ca Siddharta sau ca Narcis și Goldmund înseamnă că am trăit degeaba”(autor Herman Hesse), dar momentan scrie doar jurnal. 

Și lui Gabriel Liiceanu îi place foarte mult acest jurnal și implicit îi place autorul. Drept pentru care, tânărul nostru s-a procopsit cu o carte la Humanitas, anul acesta, lansată la Gaudeamus. ”Jurnal de cititor”**, cu o prefață mai mult decât admirativă și laudativă a lui Liiceanu, este un mic fragment extras din caietele sale, dar este o carte pe măsura autorului, sinceră și atipică. Regăsim aici, pierdute printre pagini, mici fragmente de viață autentică, note de lectură, gânduri, întrebări retorice, notații filozofice, dar din toate răzbate de fapt un singur lucru, foarte important: faptul că pentru a înțelege măcar puțin din viață, așa cum s-a oglindit ea în miliarde de oameni de-a lungul timpului, nu îți ajunge doar să trăiești, ci ai nevoie de cunoștere, de o cunoaștere superioară, pură, filtrată prin minți luminate  și o poți dobândi numai prin lectură, o lectură sistematică, organizată, căreia trebuie să i te dedici trup și suflet. Restul e fantomatic, înșelător, neimportant.

Sunt sigur că citind aceste rânduri, o mare parte din oameni ar strâmba din nas. Cum adică să te retragi din lume, să nu vrei case, bani, mașini, facebook, i-phone, haine cu semnătura Vivienne Westwood etc? Uite bine, șezi strâmb și judeci drept, tragi aer în piept și te întorci pe plaiurile natale, la țară și citești. Mult. 

Gabriel Brebenar a făcut asta și acum respiră aer curat la Basarabasa natală, își câștigă traiul prin munci fizice, liber de orice constrângere și citește Tolstoi, Kant, Noica, Borges, Sabato, Marquez, Platon și multe alte minunății și se simte bine.

”Fericirea nu este pentru lumea aceasta”, spune el, poate cu o ușoară afectare.

Cartea este tăioasă, melancolică, de o sinceritate răpitoare, îmbibată de naturalețe, înțelepciune ruptă din gândurile celor din primul raft, străbătută de o tristețe controlată și o hătărâre de titan, de om pus pe fapte mari, fie ele livrești. Citind, dând pagină după pagină, parcă te trece așa un fior și te întrebi dacă nu cumva lumea contemporană a uitat care sunt adevăratele valori, care sunt necesitățile importante, dacă nu cumva am uitat de oropsitul spirit și l-am îmbrăcat în microcipuri și beculețe colorate.

Bătrânul care mă întreba ce vreau de la viață, era un cititor cu C. Și a trăit toată viața la sat, într-o căsuță cu două camere, unde i s-au născut copiii, unde și-a iubit muierea, unde a băut țuică și a citit. Mult. Și cu o ușoară urmă de afectare, îi răspund peste ani: vreau să fiu om și vreau să stiu.  Multe. Mult. Niciodată de ajuns. 

aici Dan C. Mihailescu vorbeste despre carte.


*citatele sunt extrase din cartea
**”Jurnal de cititor”, de Gabriel Brebenar, editura Humanitas, colecția ”Memorialistică&Diaristică”, 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu