luni, 9 aprilie 2012

More empty thoughts. Encore- "Mastile lui M.I." part 2


-sa curga muzica precum un suvoi de sange si sa mi se goleasca trupul de orice urma de umanitate

-cand te afli pe jumatate in lumea umbrelor timpul nu mai curge si mintea iti regreseaza intr-o stare semi onirica. intre doua spaime si un spasm, inima incepe sa iti bata foarte tare, apoi parca se opreste. niciun drog nu poate da senzatia aceea.

-inchizi ochii si iti imaginezi, cum, in timp ce muzica pica in sunete, sangele se opreste pentru o clipa din vanzoleala lui neincetata prin corp si te transformi in statuie. incetezi. nu mai sunt ganduri.

-daca ai picta un tablou monstruos cu sangele lui Hristos, oare acesta ar prinde viata? s-ar deschide o poarta spre o alta dimensiune?

[... e de neimaginat aproape, cum un om cu un destin atat de ciudat, dar aproape banal, cum a fost cel al lui Mircea Ivanescu, a putut sa scrie versuri atat de puternice. tin minte ca la un moment dat, dupa o supradoza din Poeme, mergeam pe strada si parca ma invarteam in lumea lui mopete, parca ma miram cum de nu dau peste el si cum de nu prind viata imaginile acelea ireale din unele versuri.

este aproape dezamagitor cum reuseste sa isi minimalizeze opera si viata. Gabriel Liiceanu observa asta si nu e de acord, incearca parca sa il salveze pe poet, chiar daca o parte din el stie ca nu e nimic de salvat, pentru ca oricat de autoflagelatoare ar fi cuvintele sale, nu pot fi adevarate. nu poti spune despre tine ca nu esti poet si ca poeziile tale sunt simple versificatii facute prin baruri in fata unui pahar cu votca, in timp ce o intreaga generatie de poeti tineri se revendica de la poezia ta, in timp ce se fac teze de doctorat despre poezia ta si la dracu, in timp ce poezia ta este nemaipomenit de buna!!! nu imi dau seama daca Mircea Ivanescu doar brava si facea pe umilul in cunostinta de cauza, datorita modestiei sale ravasitoare sau pur si simplu batran fiind, la capatul vietii (avea sa moara la 2 luni dupa interviul acesta prelungit) nu isi constientiza valoarea?


de asemenea, mi-a placut si displacut in aceeasi masura nonsalanta cu care isi privea cariera. Liiceanu i-a intins cateva curse, mai ales cand discutau despre activitatea sa la Agerpres, celebra agentie comunista de stiri si a incercat de asemenea sa il convinga despre nemernicia unoror literati ai vremii care jucau duplicitar, insa poetul nu parea a fi foarte afectat de faptul ca si-a castigat salariul in monstruozitatea aceea de fabrica de lozinci de lemn si chiar le gasea scuze unor oameni ca Mircea Tomus, par example. zicea ca fiecare trebuia sa isi castige salariul. am impresia ca ori Mircea Ivanescu chiar nu era, dupa cum tot afirma, conectat la istorie, ori pur si simplu nu-i pasa.

cartea in sine este un document pe care orice cititor al lui M. Ivanescu ar trebui sa il parcurga si are marea calitate de a scoate la lumina detalii din viata poetului, despre care acesta a refuzat in alte dati sa vorbeasca.

cativa oameni care au scris despre carte i-au imputat lui Liiceanu ca a insistat pe unele subiecte mai mult decat ar fi trebuit (comunism, securitate, colaborationism, vina) , iar altii l-au acuzat ca a insistat prea mult pe viata personala ( familia, pisicile, casa, barurile, alcoolismul) si ca trebuia sa se ocupe mai mult de opera, de poezie. mie nu mi se pare. din contra, eu, ca cititor de poezie, stiu destule despre poezia lui M. Ivanescu, in plus sunt sute de articole, recenzii pe care poti sa le citesc daca vreau sa ma dumiresc mai mult. asadar, asteptam de la cartea asta sa imi spuna mai multe despre om, despre viata lui, despre mci chestii care sa mi-l aproprie si mai mult. ma intereseaza si micile barfe literare. si viata lui amoroasa. si paiunea lui pentru pisici. si lucruri banale. viata unui om este interesanta in totalitatea ei. si in plus, Liiceanu a abordat cu finetea lui caracteristica, cam toate subiectele de interes. ma declar multumit de rezultat.

singurul lucri care m-a intristat, e ca nu a fost mai lung interviul. as fi vrut sa zabovesc mai mult in lumea creatorului lui mopete... ]

-Dumnezeu e muzica si daca am auzi acea muzica, am disparea din lume si am fi fericiti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu