Bârfa fără cuvinte

  În metrou era un grup de patru fete și un băiat. Tineri toți, fetele frumoase, adolescente, băiatul puțin mai mare, până în 20 de ani toți. Mi-am dat repede seama că sunt surdo-muți, din felul cum vorbeau prin limbajul semnelor. Nimic anormal, numai că... vorbeau, nu glumă! Nu le stăteau mâinile deloc, râdeau, povesteau sau poate bârfeau, tare aș fi vrut să știu ce anume, părea de-a dreptul interesant și captivant. La un moment dat, mi-am dat seama că băiatul cred că a zis ceva de rău, fiindcă toate cele patru practic s-au întors spre el și au început să-l certe, îl mai trăgeau și de mânecă, îl înghionteau.  el încerca să se eschiveze, dar nu avea săracul decât două mâini și ele erau mai multe. Cert e că preț de vreo două stații l-au muștruluit bine și el a renunțat la un moment dat să mai argumenteze, a făcut un gest de lehamite sau poate de acceptare a sorții și a plecat capul, cufundându-se în amara scriere a unui mesaj, sau poate doar mimarea lui...

   Fetele au început să râdă și preț de vreo trei secunde au tăcut. Apoi nu l-au mai băgat în seamă pe băiat și și-au continuat discuțiile. Doamne, cum le mai mergeau mâinile! Concluzia: nu contează modalitatea, femeile vor pălăvrăgi tot timpul și ca bărbat, nu prea e bine să îți pui mintea cu mai mult de două în același timp, mai ales dacă discuția e încinsă, fiindcă nu le vor seca niciodată cuvintele și vei fi nevoit mai devreme sau mai târziu să te lași bătut... Ori să zici sau să faci ceva care poate le-ar închide gurile, însă mai mult ca sigur că odată pornite, pe mai multe voci ( sau mâini) te vor toca până vei intra în fibrilații  și vei abandona din disperare.

  Mi s-a părut tare amuzant. Lăsând la o parte misoginismul, erau de-a dreptul fermecătoare, cum gesticulau, râdeau, n-auveau nicio treabă. Ba mai mult, din noianul de chipuri plouate (la propriu și la figurat), grupul lor era singurul animat și plin de viață. Tineri, normali și cu poftă de distracție și de vorbit. Mi-au înseninat seara.. plouată (la propriu și la figurat)

Cu ocazia asta, mi-am amintit de această melodie minunată  a lui Paul McCartney, cu un videoclip pe măsură.

!!!off topic: nu ratati ultima carte a lui Mircea Cărtărescu- Ochiul căprui al dragostei noastre. Am citit-o azi, e un volum de povestioare și eseuri, majoritatea apărute prin diverse publicații, volume colective, una inclusa si în Pururi tanar...., dar sunt și câteva inedite. E e o carte  bună, care nu dezămagește.  Povestioara care dă titlul volumului este cutremuratoare și cât se poate de adevarată, trăită de autor în copilarie și a cărei tema a dezvoltat-o pe larg în Orbitor. Se vede că îl bântuiește și îl va bântui până la sfârșit probabil...

 Se va lansa si la Bookfest, pe 31.