sâmbătă, 23 iunie 2012

Stephen King - Cimitirul animalelor



Cimitirul animalelor (Editura Nemira) se înscrie cu succes în lungul șir al cărților clasice marca Stephen King. Același Maine, cu un nou orășel în care toată lume se cunoaște cu toată lumea, cu mențiunea că în acest roman autorul nu mai pune atât de mare accent pe descrierile locuitorilor, ci autorul  se axează mai mult pe povestea în sine și atmosfera este creată mai degrabă în sânul familiei și pe prispa casei bătrânului Jude, cel cu care Louis creează o legătură ce se va dovedi minunată și fatală. Povestea biblică a învierii lui Lazăr de către Iisus se împletește cu legenda unui loc sacru al indienilor Micmac și se țese un vertij epic cu inserții horror, dublat de însemnări foarte profunde pe marginea morții și a vieții de apoi. Este unul dintre romanele speciale ale lui King, unde eu cred că și-a expus foarte bine credințele privitoare la religie, viața de după moarte și sensul vieții în general.

Marea întrebare a cărții este: câte orori poate îndura mintea omenească fără să cedeze, cât poate îndura un om până o ia razna? și o altă întrebare: ce e dispus un om să facă pentru a se reuni cu cei dragi, trecuți de partea cealaltă și oare este bine să deranjezi morții sau e mai indicat să îi lași să își continue călătoria sau somnul sau viața de după, sau orice s-ar întâmpla după moarte?

Cartea este divizată în trei mari părți și se construiește gradat. E ca atunci când vrei să sari de pe o stâncă într-o apă rece. Mai întâi cercetezi zona, analizezi, faci planul, măsori apa, o încerci cu mânasă vezi cât e de rece, arunci mai întâi un sac și de abia apoi te arunci și tu. Așa e și aici și pe măsură ce înaintezi în lectură te lași prins în jocul nebunesc și chiar îți imaginezi ”cum ar fi dacă...?”. e un roman tulburător în esența sa și drama se construiește în interiorul unei familii normale care simte pe propria piele adierea morții și suflul nebuniei. Fiica cea mică a familei este cea care pune întrebările esențiale ți ea întruchipează foarte bine esența curiozității copilărești în relație cu lumea care i se dezvăluie și cu coșmarurile nocturne care o fac să descopere o altă față a existenței. Louis înțelege ce se întâmplă când te joci de-a Iisus, însă finalul este tulburător. Epilogul transcede limitele și pare a schimba regula jocului.

Ce anume alimentează imaginația lui Stephen King este greu de înțeles, însă ceea ce știu e că limita dintre normalitate și nebunie, dintre viață și moarte, dintre real și fantastic este mai subțire decât ne place să credem.Viața a dovedit de multe ori că orice este posibil și literatura nu face decât să spună ceea ce unora le e teamă să gândească sau le e teamă să rostească.

Citiți cartea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu