miercuri, 20 iunie 2012

Voi nu căutaţi decît plăceri şi victime*

E întristător cum azi nu mai există cuceritori precum acei celebri libertini ai secolelor 17-18 și cum tot acel frumos joc de-a rezistența feminină în fața necruțătoarei voințe masculine s-a vulgarizat. Toată poezia, toată punerea în scenă, uneori deosebit de complexă, calcultă, rece și totuși duioasă nu își mai au loc (sau își au prea puțin, într-o altă formă) în cuceririle amoroase ale timpului nostru. E adevărat, multe lucruri se aseamănă, este tot un război al sexelor, unul al emoțiilor, al decadenței, elementele sunt cam aceleași, dar lipsește atmosfera. Lipsește limbajul, lipsește acea pudoare impusă de legile vremii, inocența tinerelor neștiutoare în fața invaziei de vorbe, fapte și gesturi ale bărbatului care și-a dedicat viața satisfacerii sexuale și în primul rând a izbânzii, a triumfului. Libertinii nu erau atât intereseați de partea sexuală a ”afacerii”, chiar dacă ea venea ca un plăcut cadou, ci îi interesa mai ales jocul în sine, tensiunea psihologică creată între el și ”victimă”, ușurința sau  greutatea cu care putea să dărâme un val de rezistență, o sumă de principii, ca totul să se sfârșească cu un scandal gustat de toată societatea. Și faima astfel dobândită îl preceda pe cuceritor, îi deschidea porțile, ațâța imaginația bârfitorilor.



Aceștia erau personaje fascinante, aduceau cu sine povești, erau imorali, inteligenți, fermecători, culți, stăpâneau arta discursului, retorica le era aliată și chiar dacă nu întotdeauna uimeau prin frumusețe, degajau un aer superior, cultivat, fiind charismatici, lunecoși. Deloc plictisotori, puteau să întrețină o seară întreagă o petrecere. De cele mai multe ori inventivitatea lor depășea orice imaginație. Trișori notorii, regizori abili, manipulatori fără scrupule, puteau crea premizele perfecte pentru o poveste romantică în fața căreia rezistența feminină era dărâmată. Interesant este că toate femeile le cunoșteau faima, majoritatea îi disprețuiau și credeau că nu vor pica niciodată în mrejele lor, dar odată intrate în vizor și mașinăria fiind pusă în mișcare, foarte puține, spre niciuna, reușeau să reziste. Și pe atunci nu era ca acum. Erau în joc reputații, fecioria, buna cuviința erau litere de lege, căsătoria era sfântă, familia de tip feudal și patriarhatul dominau. Și cu toate acestea, femei de viță nobilă, soții respectabile, tinere crescute de maici în mânăstiri, laolaltă cu femeile din clasele de jos cădeau într-o voluptate perversă, irezistibil de pasionantă, dar care le aduceau de cele mai multe ori oborul public, rușinea. Dar și satisfacția, chiar dacaă de cele mai multe ori era extrem de scurtă, fiindcă un cuceritor trecea la următoarea, odată scopul fiind atins. Bârfa, atunci, ca și acum circula cu viteza gândului și nicio faptă nu rămânea necercetată și neîmpărtășită. Secretele nu rezistau, lumea era interesată, vorba se ducea.

Romanul lui Laclos- Legături Primejdioase ( de asemena filmul este foarte bun)  este probabil cel mai notoriu exemplu de operă în care libertinul este descris cu mare artă. Vicomtele de Valmont este cel mai crud și fascinant libertin și între paginile acestei cărți atât de hulite, interzisă multe decenii, este cel mai bine cuprinsă lumea aceea din preajma Revoluției Franceze, aflată într-o ușoară decadență, de toți știută, de nimeni recunoscută. Laclos a venit și a spus lucrurilor pe nume. Normal că nu a fost iertat pentru asta. Apoi  Don Juan sau  Casanova  sunt cunoscuți în întreaga lume. Fascinează, trezesc gelozie, admirație, respect sau sunt puși la index.

Astăzi cucerirea amoroasă este mult mai vulgară. Despre asta poate într-un alt post, însă ideea e că în ciuda faptului că rezultatul rămâne același, scopul s-a schimbat parțial și modul de ”operare” este mult depoetizat, mai puțin demonic, mult mai conformist, mai puțin periculos și uneori foarte banal.

Probabil și societatea s-a schimbat. La fel și mentalitățile. Oricum, fascinația libertinajului rămâne, dovadă sunt titlurile ziarelor, filmele care tratează tema, scriitorii care reiau subiectul, uneori într-un mod vulgar, dar esența este aceeași: cucerirea unei femei este o artă și satisfacția succesului este dulce. Păcat că bârfa s-a vulgarizat atât de mult....

*titlul este extras din Laclos- Legături periculoase

7 comentarii:

  1. Ştii că eu n-am citit cartea asta?

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. eu aș adăuga-o în bibliografia obligatorie. când am citit-o prima oară, am avut revelația unui roman ultra-modern, cu mult înainte de vremea lui.

      Ștergere
  3. chiar este un roman ultra midern. eu am studiat-o la facultate (la Litere), dar cred ca ar trebui ca mai toti liceenii sa o citeasca.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am reusit sa o gasesc la bunica-mea in biblioteca. Inca nu m-am apucat de ea, dar e printre urmatoarele pe care vreau sa le citesc. Adica nu va astepta mult. Ulterior am vazut-o si intr-o editie mai noua, la antic ex-libris, dar pun pariu ca e mai buna traducerea de atunci decat una mai noua. Nu am reusit sa obtin insa parerea bunicii despre aceasta opera. Trecuse prea multa vreme de cand o citise. Ori poate ca nu se cadea sa comenteze cu mine impresiile ei.

    P.S. Scoate faza cu introdusul literelor cand comentez. Tie nu-ti apare (am patit-o si eu la inceput, habar n-aveam ca le apare celorlalti). E o optiune pe la setari.

    RăspundețiȘtergere