duminică, 8 iulie 2012

băncuța de lemn din fața porții

Dacă poetul spunea că ”veșnicia s-a născut la sat”, eu zic că veșnicia s-a împiedicat la sat și timpul tinde să se oprească, mai ales seara sau în weekenduri. sătui de atâta veșnicie, oamenii se strâng în fața porții, pe câte o bancă de lemn, spre  își îndulci puțin existențele. și ce mod mai bun de a se destinde, decât prin bârfă? aici, bârfa capătă dimensiuni epopeice și când mai multe creiere încinse de căldură sau anchilozate de frig, se strâng laolaltă, cele mai neînsemnate fapte devin romane fluvii, o ocheadă a unei fete mai îndrăzneață spre bustul dezgolit al vreunui Adonis de la țară, devine o invitație la sex, dacă nu chiar confiormarea faptului că cei doi ”vorbesc” ( la țară, termenul care desemnează faptul că doi tineri sunt într-o relație este ”vorbesc”. ex: Ion și Veta vorbesc de vreo trei ani și părinții nu știu). O țigară în mâna vreunui nefericit înseamnă automat și faptul că acesta este un bețiv notoriu, poate chiar drogat, lucru întărit de faptul că acesta poate este student la oraș sau plecat să-și găsească norocul.

Exemplele sunt nenumărate și câte guri atâtea bârfe, ba mai mult, câte guri atâtea variante ale unei singure bârfe. Există la sat femei specializate în bârfă, cu ochi iscoditor și ureche versată, care dispun de o imaginație bogată, glas mieros și convingător, ale căror vorbe și scorneli sunt preluate de mai toate agentele bârfei. de obicei, femeile, mai ales cele trecute de o vârstă, sunt prinse în tăvăiugul bârfei, însă mai pică și câte un bărbat, care mânat de o dârzenie muntenească, reușește să adauge întâlnirilor conspiratoare un aer de confirmare, de veridicitate, fiind un fel de legiuitor, de judecător care decretează că: da, așa e!

Cine a spus că gura lumii nu poate fi închisă, mare dreptate a avut, însă unele bârfitoare sau unii bârfitori pur și simplu și-au creat întreaga viața, țesând precum păianjenul, o pânză cu multe ramificații, în care sunt cuprinse scorneli, vorbe, intrigi, certuri, dezmințiri sau întăriri și viața lor, sănătatea lor mintală nu depinde decât de posibilitatea unei noi bârfe. private de banca de lemn, de urechea gata să asculte și de gura gata să admintă și să propage mai departe, aceste ființe s-ar usca precum cireșele neculese și ar pica una câte una, secate de sevă și fără niciun rost pe lume.

Bârfa este suculentă peste tot, orașele au și ele oamenii lor specializați, fiecare scară de bloc are iscoadele ei, însă la țară informațiile se propagă mult mai repede: o clacă, un strâns de cartofi, facerea unei clăiție de fân sunt pur și simplu sunt scuze pentru un nou episod de bârfă. Bineînțeles, există scuze foarte bune gen : ”am venit după o cană de zahăr, îmi vin copiii de la oraș și vreau să fac o plăcintă. dar ai auzit ce a făcut Ioana lu` Chioru? Vai, se alege praful de familia aia... și nu erau de neam rău!” , dar băncuța cea de lemn din fața porții este centrul satului, centrul lumii, acolo se pun toate la cale, acolo se țes orgolii, se dărâmă reputații, acolo se fac planuri de viitor, se discută trecutul, acolo se naște și acolo moare satul. Fără băncuța de lemn la ceas de seară, satul românesc s-ar sustrage din gheara timpului și ar dispărea, fără posibilitatea de revenire.

7 comentarii:

  1. Hai că m-ai făcut să zâmbesc. Cât de bine ai surprins în cuvinte aceste aspecte universal valabile în satul românesc.:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma bucur! cunosc bine lumea satului. :)

      Ștergere
    2. ai vrut sa fii baiat de cartier dar ai crescut la tara :))- Shak

      Ștergere
    3. da` cartierul tau, in sat la cine e? :))

      Ștergere
  2. Mama avea la mă-sa așa băncuță. Când s-a măritat n-a studiat prea bine piața și-o nimerit un bărbat care a zis că mai bine se spânzură decât să facă băncuță să se strângă toate babele la el la poartă. Nici în ziua de azi, după aproape 30 de ani de căsnicie, mama n-are băncuță la poartă. E unul dintre puținele cazuri în care n-a fost în stare să-l înduplece pe tata :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. felicitari tatalui tau! stia el ce stia si s-a tinut tare! respect etern! :)))
      e de groaza cand se strange echipa de barfitoare si tacane pana apune soarele, cred ca de nervi apune, sa nu le mai vada !! din fericire, nici bunicu` nu a vrut sa faca bancuta in fata portii si nici mama nu a tinut mortis sa aiba. :))

      Ștergere
  3. http://www.muzeultaranuluiroman.ro/acasa/bancuta-din-fata-portii-ro.html
    Cautam idei de imagine si am observat ca avem oarecum acelasi subiest. Daca aveti timp,noi sintem la vernisajul expozitiei pe 6 martie 2014 MTR,sala acvariu, incepind cu orele 17.30!

    RăspundețiȘtergere