miercuri, 18 iulie 2012

Jorge Luis Borges – Aleph

Nu există literatură modernă fără scriitorii Gabriel García Márquez sau Jorge Luis Borges. Este inestimabil rolul literelor lor în crearea unei noi literaturi. Practic, oamenii au reinventat modul de a spune o poveste. Este de ajuns să citim ”Un veac de singurătate” sau ”Aleph”, pentru a înțelege că literatura lor este aparte. Pe aceeași linie cu Sabato, Casares sau Cortazar, minunata abilitate de a îmbina realul cu fantasticul, în cel mai natural mod posibil, este fără doar și poate o realizare demnă de cercetat și de admirat.
Talentul nu ține cont de întinderea pe pagini, iar Borges nu a scris roman, pentru că nu avea nevoie de întinderi mari, pentru a crea lumi în lumi,în lumi. Avem aici un volum de povestiri, dintre cele mai bune, care susținea această teorie.
Autorul este pasionat codificator. De exemplu, într-o povestire, o „nuvelă despre spioni”, în care se povesteşte cum eroul, un spion german, pierzând „canalul de legătură” cu comandamentul, omoară pe cineva cu numele Albert. Pentru noi, care citim intrigaţi cum se produce fapta, suberb construită, numele nu contează, citim numele arbitrar, ca pe „o întîmplare a fiinţei”. Dar, fiindcă numele acestuia apare în ziar la „cronica criminală”, nemţii îl citesc ca pe un cod: oraşul care trebuie bombardat se numeşte Albert! Iată cum, scriitorul, cu umor, conduce povestirea către un deznodământ, logic construit, dar de o fantastică rezolvare, absurdă și deloc realistă. Dar este și o încătură politică,deoarece nici Borges nu este străin de ”realizărle” secolului său. Destinul colectiv al unei generații, este reprezentat prin însuși tilul, sugestiv. Unde este bifurcarea?  În interior. Calea pe care o alegem, aceea de trădători sau eroi, de codificatori sau decodificatori. Albert este mistificarea absurdității de a lupta împotriva unei idei.

restul aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu