2001: A Space Odyssey sau baletul cosmic

Revăzut la mai bine de 6 ani de la prima vizionare, 2001: A Space Odyssey, mi se pare în continuare unul dintre cele mai bune filme din toate timpurile, cel puțin dintre cele văzute de mine până acum. Nu am citit romanul lui Arthur C. Clarke, însă Kubrick și-a demonstrat încă o dată talentul aproape inuman de regizor, pictând parcă pe celuloid scene de o reală frumusețe, încărcate de metafore, idei filozofice, sociale sau umaniste, ce te izbesc încă din primul cadru.

Lungul intro -The Dawn of Man , care cuprinde în 20 de minute istoria evoluției de la maimuță la om, pe lângă faptul că surprinde peisaje minunate, prezintă și cele mai importante etape ale acestei evoluții: de la stadiul de maimuță sperioasă care privește cum un tigru omoară un animal pentru hrană, la stadiul de aproape om care se definitivează odată cu prima crimă, făcută din resonuri politice. O maimuță vrea să preia puterea și ucide un dușman, acesta este primul pas înspre statutul de om. Nu ideea de comunitate, nu faptul că începe să se hrănească cu carne, ci crima, care nu este înfăptuită de foame, așa cum se obișnuiește în regnul animal, ci din motive mult mai raționale, pe care doar un om le poate înțelege.Practic, tot filmul este despre evoluția rasei umane, de la maimuță la copil al universului.

Obiectul în formă de monolit care călătorește prin Univers poate fi interpretat în multe feluri, aceasta este frumusețea filmului. La fel se întâmplă cu majoritatea scnelor, obiectelor, ideilor din film, regizorul a lăsat o portiță deschisă pentru fiecare, fără a uita însă să ofere și interpretarea lui. Acei monoliți sunt pentru mine pietre de hotar care apar atunci când ceva extraordinar s-a întâmplat, cum ar fi în prima parte, The Dawn Of Man, dar de asemenea funcționează și ca declanșator oniric. Mărturie stă călătoria navei condusă de Bowman prin Univers, printre culori, stele, galaxii, nebuloase și alte minunății cosmice.

Un lucru care mi-a plăcut foarte mult este, ceea ce numes eu, baletul obiectelor, obiectele care dansează pe muzică clasică, pe tot parcursul filmului. Pixul, mâncarea, șurubelnița, chiar nava, ajutate de lipsa de gravitație, se mișcă foarte duios, ca într-o operă, și senzația este amplificată atât de efectele speciale, cât și de curățenia aseptică. Nu am văzut film unde totul, de la cel mai mic obiect, până la personaje și tot spațiul înconjurător să fie atât de curate. Și acest balet este ajutat și de felul în care curge timpul în film, foarte încet. Este un aspect pe care nu l-am mai întâlnit decâ sporadic în filme, însă aici este prezent tot filmul.

Designul obiectelor- futurist de-a dreptul. Nu știu cine le-a creat, însă sunt extraordinare, mai ales mesele cu scaunele a doua  parte a filmului. Și la sfârșit, mobia în stil Louis XVI este de-a dreptul încântătoare și nu pare a-și avea locul într-un SF, dar cum acesta este un SF atipic, neegalat practic, nu ne miră, mai ales dacă ne gândim că scena în care apare acest mobilier este poate cea mai frumoasă vizual dintre toate.

Imagini superbe. Tehnologie avansată, efecte speciale pe care nu pricep cum le-au putut face în 1968, dar care au ieșit cum nu se poate mai bine. HAL, computerul de bord umanizat, e foarte simpatic chiar și atunci când face rele. Scena când este ”ucis”, impresionează prin emoție.

Un film total: regie, script, actori, imagini, efecte sceciale, dialoguri, tăcerea care are un rol foarte importnt, designul, toate sunt gândite în așa fel încât să te hăituiască mult timp după ce filmul s-a terminat.