Revăzut la mai bine de
6 ani de la prima vizionare, 2001: A Space Odyssey, mi se pare în continuare
unul dintre cele mai bune filme din toate timpurile, cel puțin dintre cele
văzute de mine până acum. Nu am citit romanul lui Arthur C. Clarke, însă
Kubrick și-a demonstrat încă o dată talentul aproape inuman de regizor, pictând
parcă pe celuloid scene de o reală frumusețe, încărcate de metafore, idei
filozofice, sociale sau umaniste, ce te izbesc încă din primul cadru.
Lungul
intro -The Dawn of Man , care cuprinde în 20 de minute istoria evoluției de la maimuță la om, pe
lângă faptul că surprinde peisaje minunate, prezintă și cele mai importante
etape ale acestei evoluții: de la stadiul de maimuță sperioasă care privește
cum un tigru omoară un animal pentru hrană, la stadiul de aproape om care se
definitivează odată cu prima crimă, făcută din resonuri politice. O maimuță
vrea să preia puterea și ucide un dușman, acesta este primul pas înspre
statutul de om. Nu ideea de comunitate, nu faptul că începe să se hrănească cu
carne, ci crima, care nu este înfăptuită de foame, așa cum se obișnuiește în
regnul animal, ci din motive mult mai raționale, pe care doar un om le poate
înțelege.Practic, tot filmul este despre evoluția rasei umane, de la maimuță la copil al universului.
Obiectul în formă de monolit care călătorește prin Univers poate fi interpretat în multe
feluri, aceasta este frumusețea filmului. La fel se întâmplă cu majoritatea
scnelor, obiectelor, ideilor din film, regizorul a lăsat o portiță deschisă
pentru fiecare, fără a uita însă să ofere și interpretarea lui. Acei monoliți
sunt pentru mine pietre de hotar care apar atunci când ceva extraordinar s-a
întâmplat, cum ar fi în prima parte, The Dawn Of Man, dar de asemenea
funcționează și ca declanșator oniric. Mărturie stă călătoria navei condusă de Bowman
prin Univers, printre culori, stele, galaxii, nebuloase și alte minunății
cosmice.
Un lucru care mi-a plăcut
foarte mult este, ceea ce numes eu, baletul
obiectelor, obiectele care dansează pe muzică clasică, pe tot parcursul
filmului. Pixul, mâncarea, șurubelnița, chiar nava, ajutate de lipsa de
gravitație, se mișcă foarte duios, ca într-o operă, și senzația este
amplificată atât de efectele speciale, cât și de curățenia aseptică. Nu am
văzut film unde totul, de la cel mai mic obiect, până la personaje și tot
spațiul înconjurător să fie atât de curate. Și acest balet este ajutat și de
felul în care curge timpul în film, foarte încet. Este un aspect pe care nu
l-am mai întâlnit decâ sporadic în filme, însă aici este prezent tot filmul.
Designul obiectelor-
futurist de-a dreptul. Nu știu cine le-a creat, însă sunt extraordinare, mai
ales mesele cu scaunele a doua parte a
filmului. Și la sfârșit, mobia în stil Louis XVI este de-a dreptul încântătoare
și nu pare a-și avea locul într-un SF, dar cum acesta este un SF atipic,
neegalat practic, nu ne miră, mai ales dacă ne gândim că scena în care apare
acest mobilier este poate cea mai frumoasă vizual dintre toate.
Imagini superbe.
Tehnologie avansată, efecte speciale pe care nu pricep cum le-au putut face
în 1968, dar care au ieșit cum nu se poate mai bine. HAL, computerul de bord
umanizat, e foarte simpatic chiar și atunci când face rele. Scena când este
”ucis”, impresionează prin emoție.
Un film total: regie,
script, actori, imagini, efecte sceciale, dialoguri, tăcerea care are un rol
foarte importnt, designul, toate sunt gândite în așa fel încât să te hăituiască
mult timp după ce filmul s-a terminat.
Nu l-am văzut încă dar e pe listă.
RăspundețiȘtergereuita-te cu incredere. e unul dintre filmele care chiar merita!
RăspundețiȘtergere