miercuri, 8 august 2012

Interviu cu My Dying Bride


Pentru metropotam.ro am luat un interviu trupei de suflet din tineretile mele agitate: My Dying Bride. Parerea mea este ca a iesit foarte bine, asta si pentru ca intervievatul meu, in persoana chitaristului Andrew Craighan, si-a dat interesul si mi-a oferit raspunsuri faine.

Va invit sa cititi:

 Salut si va multumesc mult pentru acest interviu. Este o mare oportunitate pentru noi sa discutam cu voi. In Romania, ne place foarte mult muzica voastra intunecata si nostalgica. Pentru inceput, cea mai comuna intrebare, fiindca veniti in Romania pentru a treia oara: ce stiti despre Romania si ce parere aveti despre tara noastra?

O sa fiu sincer, m-am documentat putin despre istoria Sibiului, dar niciodata nu as trece "un test de cetatenie romana". Stiu foarte putin in afara de ceea ce se stie in UK, un fapt care este aproape necunocut, adica faptul ca Romania are o istorie foarte profunda si importanta, la fel ca orice alta tara europeana. Asadar, sa fiu iertat, dar nu o sa te mint si nici nu o sa caut repede ceva pe internet pentru a parea mai destept.

La intrebarea “ce imi place?” pot sa raspund, chiar daca intr-o maniera limitata, deoarece am fost doar o data in Sibiu si atunci mai mult pentru concert, dar ceea ce mi-a placut cel mai mult este atmosfera si aspectul orasului Sibiu. Este parca pierdut in negura timpului, ceea ce e perfect si, in plus, oamenii cu care ne-am intalnit au fost foarte ospitalieri, fapt care face diferenta in felul cum percepem orasul. Suntem foarte incantati si fericiti sa ne intoarcem aici.

Stiu ca ati lansat un E.P., anul trecut, The Barghest O'Whitby, care suna absolut fantastic. De asemenea, suna precum vechile albume, cele pe care orice fan old school le apreciaza mai mult decat pe cele noi. Ce v-a determinat sa va intoarceti la radacini si cum a fost materialul primit de fani si de presa?

In primul rand, iti multumesc pentru apreciere. In privinta a ceea ce ne-a facut sa ne intoarcem la radacini, cred ca acest E.P. este mult mai intunecat si infiorator chiar si decat vechile albume, asadar pentru noi nu a fost o intoarcere la origini, ci mai mult o sumbra continuare a ceea ce My Dying Bride poate sa evoce atunci cand aveam starea de spirit necesara. De asemena, faptul ca ne-a lipsit sunetul chitarii atunci cand am lucrat la Evinta a fost o buna motivatie.

Fiindca noi credem ca dupa Evinta, micul diavol retusat, aveam nevoie de un material care sa balanseze acest album si The Barghest O' Whitby a iesit ceea ce a iesit, tocmai fiindca am incercat sa alungam o parte din “dragalasenia” pe care am creat-o odata cu acel album. Reactia fanilor a fost peste asteptari; am fost foarte multumiti de raspunsuri si este o mare bucurie pentru noi sa stim ca am reusit, chiar daca nu a iesit ceva perfect, dar oricum este foarte aproape de ceea ce ne-am dorit. Un mare succes!


In anii ’90, voi si alte trupe, precum Paradise Lost sau Anathema, ati creat un nou sound, care incorporeza sound-ul vechilor trupe, precum Celtic Frost sau Bathory, cu un touch de Black Sabbath. Voi ati reusit sa mergeti chiar mai departe, prin imaginea pe care v-ati creat-o si prin versurile pieselor. Ce va inspira sa compuneti o muzica atat de depresiva, dar totusi foarte fumoasa?

Ma bucur sa aud ca tu consideri muzica noastra depresiva, dar totusi frumoasa, este un compliment pentru mine. Acum, sa incerc sa-ti raspund la intrebare cat de bine pot.

Mie imi place ideea de a compune o muzica ce iti goleste inima pana aproape la a se frange sau care seamana cu ultima suflare a unui om distrus, disperat si prabusit in jurul instrumentului sau, in timp ce agonia devine suverana. Stiu ca suna nebuneste sau pretentios pana la extrem, dar in mintea mea, atunci cand compun muzica sau meditez la versuri, acela este punctul suprem in care vreau sa ajung, acolo este mintea mea, absolut distrusa si stoarsa. Acela este momentul in care sumbra muzica incepe sa curga. ...

... restul interviului, care va asigur ca este foarte interesant,  aici

2 comentarii: