Ovid S. Crohmalniceanu – Amintiri deghizate

Am dat peste numele lui Ovid. S. Crohmălniceanu în cărțile lui Mircea Cărtărescu, Pururi tânăr, înfășurat în pixeli și De ce iubim femeile, unde acesta își amintea cu foarte mare drag de imaginea profesorului, care patrona Cenaclul Junimea, celebru acum în istoria literaturii române. Cărtarescu vorbește foarte frumos despre el și îl consideră un mentor care i-a vegheat primii pași în literatură. La Cenaclul Junimea au citit pentru prima dată unii dintre autorii deveniți celebrii mai apoi: Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, George Cușnarencu, Cristian Teodorescu, Traian T. Coșovei sau Simona Popescu. Cenaclul era o gură de aer proaspat și neviciat pentru, pe atunci, tinerii scriitori, un loc unde se puteau întalni în voie pentru a vorbi despre literatură.

Cu toate că îl știu după nume de ani de zile, de abia acum am citit o carte de Ovid S. Crohmălniceanu, Amintiri deghizate, considerată de critici si de cititori laolaltă ca fiind cea mai bună si cea mai  frumoasă carte a lui. Și eu, citind-o, sunt de aceeasi părere. Știu că criticul a scris și proză fantastică, S.F., dar încă nu am găsit nicio carte, ar trebui reeditate. Am găsit doar mici fragmente pe net și am rămas încântat.

În această carte, Crohmălniceanu (imposibil nume, pseudonim de fapt, pe care și l-a ales și pentru că este greu de pronunțat, după cum mărturisește) își aduce aminte de câțiva mari scriitori cu care a avut norocul să se întâlnească sau chiar să fie prieten cu ei. Apar în, carte zugrăviți cum nu i-am mai cunoscut până acum, mari scriitori precum: Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, G. Călinescu, Zaharia Stancu sau Marin Preda. Figurile evocate sunt surprinse în intimitatea lor, în viața lor de zi cu zi, în redacțiile revistelor, la Uniunea Scriitorilor, acasa în familie, surprinși în mijlocul unor aventuri amoroase sau la vânătore, cum e cazul lui Sadoveanu.

restul recenziei aici