miercuri, 12 septembrie 2012

Laura Restrepo – Dulce companie


Nu vă enervează când o carte are un subiect care vă place, începe  în forță, primele capitole sunt ceea ce vreți să citiți și apoi brusc se transformă într-o telenovelă insipidă? Pe mine mă enervează și mă face să mă întreb oare cum de autorul nu și-a dat seama ca nu merge în cea mai bună direcție? Oare ce l-o fi determinat să mute cursul acțiunii într-o zonă nefastă?

Acest lucru mi s-a întâmplat cu cartea Dulce companie de Laura Restrepo. Am fost atras de copertă ca un canar de bolul cu grăunțe și când am citit in descriere că este o poveste cu un înger, scrisă în stilul realismului magic, nu am ezitat. Mă așteptam la un roman grozav, mai ales că pe metrou, în drum spre casă am citit primele capitole care chiar  mi-au plăcut. Nici scriitura nu părea proastă, poate puțin cam dulceagă în unele locuri, dar i-am oferit credit autoarei, convins că știe ea ce face.

Pe la jumătatea cărții am început să simt primele nemulțumiri, dar am continuat, sperând că nu e decât o parte mai slabă a romanului, care se va încheia în curând. Am citit un capitol bun, în care era vorba despre sanatorii, nu atât de puternic, dar îndeajuns cât să-mi recâștige încrederea. Apoi s-a dus pe copcă toată povestea. Am dat pagină după pagină din ce în ce mai dezamăgit și chiar m-am gândit serios să nu o mai citesc.

restul recenziei aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu