vineri, 2 noiembrie 2012

He will never wake up again. R.I.P. Mitch Lucker


Moartea vine. Moartea nu iartă. Toți murim. Nu știm ce se va întampla după, dacă va mai fi ceva, dar toți sperăm să mai prindem o zi. ”Încă una , Doamne, te rog, nu acum!”, strigăm în paturile noastre, noaptea, când ne trezim după un coșmar în care ne-am visat morți. Dar Moartea vine când vrea ea, nu când credem noi ca e timpul și oricum, dacă ar fi după noi, în afară de sinucigași, toți vrem să o ducem până la infinit. Saramago ne-a arătat cum ar fi lumea dacă moartea și-ar lua vacanță, în Intermitențele morții și Tolstoi ne-a arătat cum te privește lumea când știe că mori, dar tu nu știi, în  Moartea lui Ivan Ilici. Dar când mori tânăr, fără ca măcar să bănuiești că în curând se va termina, atunci e trist. Acum ești la o petrecere, peste câteva ore dai cu motocicleta de pământ și gata, s-a terminat.

Când am aflat că solistul de la Suicide Silence, Mitch Lucker, a murit, nu mi-a venit să cred. Sunt fan al acestei formații și mi-a părut rău că nu am ajuns la concertul lor de astă-vară, dar mă gândeam că mai e timp. Era tânăr, 28 de ani, avea o fetiță și trupa lui era pe val. Dar asta nu a contat pentru  Moarte. Unii zic că posturile lui de pe Twitter demonstrează că de fapt ar fi vorba de o sinucidere. El scria:
Nu știm exact ce s-a întâmplat, dar cert e că Mitch e mort. Colegii lui de trupă au scris pe Facebook, alături de o poză care ni-l reprezintă cel mai bine pe cel care crea revoluții în timpul concertelor:
”There's no easy way to say this. Mitch passed away earlier this morning from injuries sustained during a motorcycle accident. This is completely devastating to all of us and we offer our deepest condolences to his family. He will be forever in our hearts.

R.I.P. Mitchell Adam Lucker - We Love You Brother
.”

E vorba despre viața unui om până la urmă. Dacă și-a plăcut sau nu de el sau de muzica lui e irelevant și de aceea nu-i pot înțelege pe cei care au lăsat mesaje cel puțin inumane (”not a big loss really.” ; ”fuck him”). Nu iți place, e ok, dar de ce să spui asemenea lucruri? Și e interesant că tocmai cei mai mari ratați sunt aceia care aruncă cu rahat. Să fie vorba de conștientizarea propriei neimportanțe cea care le alimentează ura?

Multora nu le place muzica asta. Mulți nu o înțeleg, nu pot trece peste ideea greșită că e doar zgomot sau că ăla de la voce doar urlă. Nu am acum chef să explic că de fapt e muzică, una foarte complexă chiar. Postul acesta este dedicat unui om care a făcut multe pentru metal și sunt sigur că printre cei care vor citit postul acesta sunt oameni cărora nu trebuie să le explic nimic, pentru că ei înțeleg.

Eu ascult Suicide Silence de câțiva ani și m-am bucurat să văd cum a crescut această trupă, cum a evoluat, cum a devenit din ce în ce mai bună, mai cunoscută, mai apreiată. Pentru mine a însemnat mult muzica lor și înseamnă în continuare. Unde unii văd haos, eu am văzut bucăți de suflet.

R.I.P. Mitch. Rămâne muzica.

2 comentarii:

  1. De asta încerc eu să nu ratez un concert al unei trupe pe care vreau să o văd. Îmi pare că viața lor e atât de scurtă și imprevizibilă de parcă timpul s-ar scurge altfel pentru ei.
    Lucker era de vârsta mea. N-aș putea face ce-a făcut el nici dacă aș trăi 3 vieți.

    RăspundețiȘtergere