miercuri, 14 noiembrie 2012

sfarsitul


moartea nu se schimba niciodata. doar schimba. pe noi in tristeti mergatoare, pe ei in cenusa si nisip. se duce o lume despre care nu mai stim nimic si noi ne uitam prosteste cum dispare si facem cu mana Mortii care ne zambeste. noi nu zambim, dar ne intrebam cu o fi sa nu mai fii.

Sf. Augustin spune ca durerea ne aduce aminte ca suntem in viata si ca trupul nostru este subred si trecator. sa fie moartea absenta durerii? cu siguranta este o absenta. ne lipseste pe noi de noi si pe altii ne noi si cand doi gropari bauti, cu pantofi din alte timpuri, arunca ultima lopata de tarana uda peste cosciug si isi aprind o tigara proasta, atunci realizam ca nu suntem nimic. acum cateva zile eram, respiram, vorbeam si acum trupurile noastre, pe care le-am pastrat curate si intregi cu atat iubire, de care am avut grija - sa nu ne ingrasam, imi sta bine parul?, cum ma prinde haina asta scumpa?-  sunt festinul viermilor. Sufletul... probabil ca se plimba pe deasupra si rade de noi. are si de ce. biete fiinte, ne taram pe Pamant si ne credem nemuritori si importanti, construim imperii si scriem capodopere... si sufletul rade de noi in calatoria lui spre Marele Tot sau poate spre Marele Nimic.

si totusi, daca tot suntem aici, macar sa fim Oameni.

Un comentariu:

  1. Superb ai scris. Moartea e un subiect cu atât mai amplu cu cât atâtea taine roiesc în jurul ei.

    RăspundețiȘtergere