Dave Eggers s-a descurcat destul de bine și a și scris o carte despre această experință. Cartea, cu titlu ostentativ, Opera sfâşietoare a unui geniu năucitor (A Heartbreaking Work of Staggering Genius), a fost bine primită de critică și public, astfel că Eggers a devenit peste noapte un mic star al literaturii americane.
Dar a primit și multe reproșuri: ce om își transformă o dramă într-o carte? , este etic să scrii despre o asemenea experiență și să dai nume reale, să povestești lucruri adevărate, să profiți de pe urma unei tragedii pentru a îți pune în aplicare planul de a deveni scriitor?
Sunt întrebări poate legitime, dar atâta timp cât nimeni nu are de suferit și atâta timp cât iese o carte ca aceasta, nu mai contează. Dave Eggers scrie o autoficțiune cu adevărat remarcabilă, plină de vână, mustind de talent, dărâmând toate statuile ridicate de pudibonzi, dând cu piatra în vitrina orânduirii, călcând în picioare tabuuri. Este extraordinar cum de a putut să scrie atât de sfâșietor despre moartea mamei și a tatălui fără să cadă în melodramă și patetism și cum a reușit să povestească viața alături de un frate mai mic fără să cadă în derizoriu și puerilitate.
Este foarte fain episodul în care încearcă să intre în cadrul unei emisiunii de tip reality show, The Real World, care se difuza pe MTV. În circa 40 de pagini, care reprezintă reconstituirea interviului pe care l-a dat, cu speranța de a fi acceptat în emisiune, deconstruiește o întreagă lume, după ce mai înainte o radiografiase la rece și apoi se pune și pe el pe tavă și își scoate în prim plan relația cu fratele mai mic, Toph: ”Ar trebui să auzi ce conversații am cu Toph, ce spune. E minunat, e incredibil, nu găsești scenariu mai bun. Vorbim despre moarte și Dumnezeu, nu am răspunsuri pentru el, n-am cu ce să-l ajut să adoarmă, n-am povești cu zâne.” (p.216)
Citind aceste rânduri, ”Am douăzeci și patru de ani, dar mă simt de
zece mii. Sunt îmboldit de tinerețe, liber de constrângeri și plin de
speranță, totuși inextricabil legat de trecut și viitor de minunatul meu
frate, care face parte din amândouă. Nu vezi cât suntem de
extraordinari?” (p.217), m-am gândit automat la mine și la generația
mea. Am crescut cu MTV, am ascultat Nirvana, am citit reviste pop și am
crezut că vom schimba lumea sau că o vom distruge. Unii dintre noi am
visat (încă mai visăm) că vom ajunge staruri și că ce vom facem noi o să
conteze. Dar multe vise nu se împlinesc. Nici în cartea lui Dave Eggers
nu se împlinesc.continuarea aici
Mie mi se pare exagerată asta cu etica și cât de corect e să transformi o dramă într-o carte. Adică e foarte bine și mișto să scrii despre cât bei și fuți gen Bukowski ori Henry Miller ori multe alte exemple, însă nu e etic să scrii ce-a scris nenea ăsta. Și nu, n-am citit cartea, dar o voi citi.
RăspundețiȘtergereE însă interesant cum o carte cum e Lucky a lui Alice Sebold în care povestește tot o dramă personală, aceea a violului, nu mai ridică niciun fel de întrebare legată de cât de etic e să transformi o asemenea dramă într-o carte și, până la urmă, într-un produs care e comercializat. Bine, o posibilă explicație ar fi faptul că Sebold scrie atât de prost încât chiar nu contează.
Si de ce e ok sa scrii despre cat bei si futi dar nu e ok sa scrii despre moartea parintilor? Stiu ca moartea este noul tabu, dar daca o faci cu talent si ceilalti isi dau acordul, unde e problema? Zic si eu. Te astept cu pareri dupa ce citesti cartea, chiar is curios.
RăspundețiȘtergereN-am citit Lucky a lui Alice Sebold, dar mi-ai dat o idee :)
Cred că m-ai înțeles greșit, eu tocmai asta voiam să spun: că nu-mi pare ok ca un om care scrie despre moarte, drame personale și care îndrăznește să pună pe tapet și pe rafturi propriile experiențe neplăcute să fie supus întrebărilor de natură etică. Nu văd de ce e ok să scrii despre futaiuri și beții și nu e în regulă să scrii despre ce-a scris nenea ăsta. Dar probabil nu m-am făcut înțeleasă pentru că băusem oleacă :P
ȘtergereMie Alice Sebold mi se pare cam pierdere de timp :P
ahaa. atunci suntem de acord. :) eh, mai trebuie sa si bem din cand in cand ;)
RăspundețiȘtergeream inceput si eu aceasta carte, mi se pare incredibila, sa scrii cu atat umor si dezinvoltura despre moarte, cancer si durere...ma fascineaza, e prima carte a lui David Eggers pe care pun mana si simt deja ca sunt pe cale sa-i devin fana. ai mai citit ceva de acest autor? multumesc.
RăspundețiȘtergereAm mai citit un volum, tradus in romana cu titlul "Sa te tii alergatura", un road novel de calitate, scris in acelasi stil cinic, plin de umor si fara perdea. Il recomand.
RăspundețiȘtergere