marți, 18 decembrie 2012

Prima zăpadă



Când am văzut prima zăpadă, mi te-am imaginat acoperită de ea, cu tot cu hainele tale scumpe, cu tot cu zâmbetul tău incolor, cu toate gândurile dorințele, toanele și fițele tale de copil răsfățat. Am văzut fulgii mari cât mingile de tenis cum se reped peste tine, pe tine îngenunchind dezarmată, înfricoșată, cu mâinile ridicate a milă deasupra capului, strigând după cineva care nu va veni niciodată să te apere, apoi lăsându-te jos, întinsă pe câmpul rece, abandonată, violată de bucățile de cristal. 

Primii fulgi s-ar fi topit și apa s-ar fi scurs de pe gât, direct pe sâni, ca o mângâiere a unui necunoscut, a unui super erou din poveștile pe care atât de mult le-ai iubit și pe care ți-ai dorit să le fi scris tu. Un super erou de gheață, care te strânge în brațele lui ce se topesc și care vrând să te apere, te ucide. 

Un super erou rău, labil și care nu-și cunoaște forțele, unul care ucide fără să vrea și apoi plânge, un Lennie Small creat în laboratoarele unui mare centru de cercetare și care odată scăpat nu mai poate fi capturat cu una cu două și în lupta lui de a înțelege lumea lasă în urmă cadavrele unor ființe pe care a vrut doar să le apere și să le iubească. 

Așa, cam ca tine.
 


5 comentarii:

  1. hmm...aici îți faci , ușor...ușor , drum spre inimioară :)...mi-a plăcut foarte mult :)....prima zăpadă are multă ....culoare pentru mine :)

    RăspundețiȘtergere
  2. drum prin zapada, catre inimioara :))

    RăspundețiȘtergere
  3. :) yep...ceva de genu' ...ador albul iernii :)

    RăspundețiȘtergere