
Primul lucru care m-a făcut să mă hotătăsc să cumpăr cartea și apoi
să o și citesc (pe lângă motivele de mai jos) a fost coperta. Eu chiar
cred că o coprtă atrăgătoare contează, laolaltă cu designul cărții,
calitatea hârtiei sau formatul. Când intru într-o librărie aceste
lucruri îmi sar în ochi prima dată și mă determină să răsfoiesc o carte.
Mi s-a întâmplat să nu am habar despre o carte, să îmi fie total
necunoscută, dar să îmi placă atât de mult cum arată încât să o cumpăr.
Bineînțeles, contează și calitatea scriiturii sau traducerea (dacă e
vorba despre o traducere) dar eu sunt adeptul cărții (și) ca obiect,
astfel că dacă nu arată bine, nu o cumpăr, doar dacă este vorba despre
cartea unui autor despre care știu că merg la sigur și nu există o altă
ediție, mai nouă, mai bine pusă la punct. Editura RAO a făcut o treabă
excelentă din acest punct de vedere și noua ediție a romanului arată
excelent: copertă cartonata, supracoperta și imaginea hobbitului care
privește din căsuța lui înspre o lume de aventuri, m-au tras de mânecă.
Am aflat mai apoi că și traducerea, Irina Horea (text) și Ion Horea
(versuri)
, este una foarte bună. Acum câte ceva despre carte.
Încă nu citisem
Hobbitul, probabail am așteptat să apară
filmul, să-l văd și să devin curios despre ce se mai întâmplă în
continuare, fiindcă Peter Jackson s-a gândit să-l facă în trei părți.
Citisem
Stăpânul inelelor, era cazul să citesc și Hobbitul până
la urmă. Este o carte clasică, ușor de citit, ușor de îndrăgit, ușor de
înțeles, mai puțin complexă decât celebra trilogie, este într-un fel un
prequel al acesteia. La fel ca în
Stăpânul inelelor, în
Hobbitul
se merge foarte mult: peste munți și văi, prin peșteri, păduri, peste
sau prin ape, uneori se și zboară. Și cum nu e frumos să treci prin
locuri, fie ele noi sau deja cunoscute, fără să vorbeștii cu oamenii
(sau alte ființe), pe parcursul lungii călătorii se vizitează prieteni
vechi (cum ar fi elfii), se fuge de dușmani vechi (cum ar fi goblinii)
sau se fuge de dușmani noi (trolii de exemplu). E tot o fugă. De aceea,
momentele mele preferate din carte sunt acelea când se stă, se spun
povești, se cântă sau se fac planuri.

În acest roman apare și Gollum pentru prima dată și întâlnirea dintre
Bilbo și micuța ființă damnată și nebună este unul dintre pasajele mele
preferate. Mi-aș fi dorit să fie mai extins, să se întâmple mai multe
lucruri, dar asta se întâmplă în
Stăpânul inelelor. Alături de
prima parte a romanului, când Gandalf îl convinge pe Bilbo să se alăture
gnomilor cei furioși, amuzanți, viteji și ușor de ținut minte, episodul
cu Gollum e printre cel mai interesante, mai ales pentru că aici
dialogul e de cea mai bună calitate și încărcătura psihologică este mai
evidentă și mai mare decât în restul cărții.
restul
aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu