joi, 31 ianuarie 2013

J.R.R. Tolkien - Hobbitul. O călătorie neașteptată

Primul lucru care m-a făcut să mă hotătăsc să cumpăr cartea și apoi să o și citesc (pe lângă motivele de mai jos) a fost coperta. Eu chiar cred că o coprtă atrăgătoare contează, laolaltă cu designul cărții, calitatea hârtiei sau formatul. Când intru într-o librărie aceste lucruri îmi sar în ochi prima dată și mă determină să răsfoiesc o carte. Mi s-a întâmplat să nu am habar despre o carte, să îmi fie total necunoscută, dar să îmi placă atât de mult cum arată încât să o cumpăr. Bineînțeles, contează și calitatea scriiturii sau traducerea (dacă e vorba despre o traducere) dar eu sunt adeptul cărții (și) ca obiect, astfel că dacă nu arată bine, nu o cumpăr, doar dacă este vorba despre cartea unui autor despre care știu că merg la sigur și nu există o altă ediție, mai nouă, mai bine pusă la punct. Editura RAO a făcut o treabă excelentă din acest punct de vedere și noua ediție a romanului arată excelent: copertă cartonata, supracoperta și imaginea hobbitului care privește din căsuța lui înspre o lume de aventuri, m-au tras de mânecă. Am aflat mai apoi că și traducerea, Irina Horea (text) și Ion Horea (versuri), este una foarte bună. Acum câte ceva despre carte.

Încă nu citisem Hobbitul, probabail am așteptat să apară filmul, să-l văd și să devin curios despre ce se mai întâmplă în continuare, fiindcă Peter Jackson s-a gândit să-l facă în trei părți. Citisem Stăpânul inelelor, era cazul să citesc și Hobbitul până la urmă. Este o carte clasică, ușor de citit, ușor de îndrăgit, ușor de înțeles, mai puțin complexă decât celebra trilogie, este într-un fel un prequel al acesteia. La fel ca în Stăpânul inelelor, în Hobbitul se merge foarte mult: peste munți și văi, prin peșteri, păduri, peste sau prin ape, uneori se și zboară. Și cum nu e frumos să treci prin locuri, fie ele noi sau deja cunoscute, fără să vorbeștii cu oamenii (sau alte ființe), pe parcursul lungii călătorii se vizitează prieteni vechi (cum ar fi elfii), se fuge de dușmani vechi (cum ar fi goblinii) sau se fuge de dușmani noi (trolii de exemplu). E tot o fugă. De aceea, momentele mele preferate din carte sunt acelea când se stă, se spun povești, se cântă sau se fac planuri.

În acest roman apare și Gollum pentru prima dată și întâlnirea dintre Bilbo și micuța ființă damnată și nebună este unul dintre pasajele mele preferate. Mi-aș fi dorit să fie mai extins, să se întâmple mai multe lucruri, dar asta se întâmplă în Stăpânul inelelor. Alături de prima parte a romanului, când Gandalf îl convinge pe Bilbo să se alăture gnomilor cei furioși, amuzanți, viteji și ușor de ținut minte, episodul cu Gollum e printre cel mai interesante, mai ales pentru că aici dialogul e de cea mai bună calitate și încărcătura psihologică este mai evidentă și mai mare decât în restul cărții.

restul aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu