luni, 11 februarie 2013

Când Jung vorbeşte

...stau şi ascult.Şi apoi meditez. Reascult. Mă gândesc. Vorbeşte 4 minute şi 29 de secunde şi-mi dă temă de gândire pentru câteva zile bune. Poate chiar temă pentru visare. Şi cel mai important, mă face să vreau să ştiu mai mult, să studiez, să mă cunosc mai bine.

De altfel, tema morţii mă preocupă mai mult decât decât ar fi normal (aşa mi se mai spune). Vorbele lui Jung sunt binefăcătoare.

***

Sunt oameni pe care i-am auzit vorbind ore în şir, oameni pe care i-am ascultat vorbind de zeci de ori, cu care am vorbit de zeci de ori şi tot ce îmi aduc aminte e că spuneau cuvinte care poate îmi plăceau atunci, care poate mă amuzau, dar nu mi-au rămas în minte.

Mă întreb dacă ce vorbesc eu rămâne în mintea cuiva. De multe ori îmi dau seama că oamenii nici nu ma ascultă. Ori sunt prea prinşi în propriile gânduri şi propriile vieţi ori poate chiar nu spun ceva interesant. Oare să nu mai vorbesc? Sau să îl ascult (citesc) mai mult pe Jung?


2 comentarii:

  1. carevasăzică mă bănuieşti de egoism, de neascultare, şi de aia, şi de ailalta. ei bine...
    semnat,
    anonimul neanonim

    RăspundețiȘtergere
  2. m-ai prins!
    semnat,
    cel care nu se semneaza

    RăspundețiȘtergere