
„De-a lungul întregii vieţi, omul se pregăteşte pentru ceva. La început, se simte jignit. Apoi, vrea să se razbune. Apoi aşteaptă. Generalul aştepta deja de mult timp. Aproape că nici nu mai ştia când anume jignirea şi setea de răzbunare se transformaseră în aşteptare. Timpul conserva totul, dar lucrurile îşi pierd intensitatea, devin palide, ca fotografiile foarte vechi, fixate pe placa metalică. Lumina, timpul, şterg nuanţele specifice şi proeminente ale contururilor.”
Márai are talentul de a diseca fiecare detaliu şi de a prezenta, aproape ca un procuror, toate umbrele şi luminile poveştii care a reprezentat începutul şi sfârşitul şi mai apoi începutul sfârşitului şi instaurarea aşteptării. Doi prieteni sunt de nedespărţit timp de 22 de ani, din ziua în care se întâlnesc la Şcoala Militară, pe când erau încă nişte copii, până în ziua când unul dintre ei vrea să-l ucidă pe celălalt. Unul este sărac, celălalt bogat, ambii sunt geniali, orgolioşi, desăvârşiţi fizic, limita este cerul pentru ei. În peisaj apare şi o femeie. Unul dintre ei o ia de soţie, ambii o iubesc, ea îl iubeşte doar pe unul, care se dovedeşte a nu fi cel a cărui soţie este.

Acesta ar fi intriga, pe foarte scurt. Din punctul meu de vedere, oricât ar fi de savuroasă, în economia cărţii are cea mai mică importanţă. Importanţa ei este dată de faptul că stabileşte cadrul care dă startul “trenului gândurilor” unui autor remarcabil şi este motivul în jurul căreia se ţese cea mai bună analiză a prieteniei, a ratării şi a aşteptării pe care eu am citit-o de multă vreme încoace, poate chiar din câte am citit până acum. O analiză în stilul clasic al cuvântului, cu expuneri lungi, cu dezvăluirea treptată a fiecărui detaliu, cu întorsături de frază, o adevărată filozofie a vieţii expusă în cuvinte pline de poezie.
continuarea aici.
Sa stii ca m-ai facut foarte curioasa. Voi cauta cartea, pare interesanta.
RăspundețiȘtergereeste o carte buna. pentru mine chiar a fost o mare surpriza.
RăspundețiȘtergereAm citit cartea acum vreo doi ani, la recomandarea cuiva. Sigur romanul nu-i lung, are trăsăturile unei expuneri private, am avut percepția că citesc un CV.
RăspundețiȘtergereFelul în care scriitorul expunea trăsăturile sale (nu bănuiesc un roman autobiografic), mă purta în percepția unei călătorii mongole. Asta-i boală.
Nu pot crede fetișismul în care bărbatul doritor,la un moment dat își pierde putere -și nimeni nu ne spune vârsta: Ghilgameș, sau nu, greșesc, Enkidu!
nu cred ca e un CV si nici nu cred ca e autobiografic. e interesant la acest roman ca doar unul dintre personaje vorbeste, cel ramas la castel, cel care s-a izolat de lume, cel ramas "nevorbit" si "netrait", in timp ce acela care a fugit doar asculta si raspunde cu propozitii scurte, ba chiar nu raspunde, lasand putin in aer unele explicatii.
RăspundețiȘtergereare ceva trasaturi dintr-o calatorie mongoloa, dar nu cred ca acest lucru e definitoriu.