Cum ne raportăm la istorie? Pe cine credem și pe cine punem la colțul rușinii, în genunchi, pe oase umane, pentru că spune minciuni? Cum gândim o perioadă istorică, adunând cifre sau ascultând un individ, martor al ei, care ne spune povestea sa și a epocii sale? Să ne plecăm ochii, să ne punem fermoar la guri și să ne îndepărtăm strategic de mărturia unui suflet sau să plonjăm direct în mintea lui spre a deschide o fereastră spre o lume despre care știm doar din auzite, fiind poate prea tineri pentru a avea amintiri despre ea, dar despre care vrem să aflăm mai multe?
Vladimir
Tismăneanu răspundea foarte frumos într-un interviu recent la întrebarea ”cum pot deveni <<copiii lui Stalin copiii lui Jivago?>>” (răspunsul vă invit să-l citiți în interviu). Eu plusez: Cum îi putem face pe tinerii entuziaști, dar fără o
perspectivă corectă, să își uite pentru o clipă (sau pentru totdeauna)
admirația pentru o figură puternică, marcantă, dar malefică precum cea a lui Stalin sau Marx
spre a privi în colțul întunecat al neputinței omenești de a se apăra de un rău
care-i depășește puterile? Cum îl ucidem de mii de ori pe Stalin și cum
deschidem o poartă spre adevărul crunt al unei perdioade îngrozitoare, cum a
fost cea a a comunismului?

Când
am scris că știu la fel de puține, mă refeream la faptul că oricât de multe aș
ști, nu pot să văd prin ochii autorului sau a personajelor sale, dar în
schimb, viziunea mea despre lumea descrisă este mult mai amplă, mult mai
cuprinzătoare. Eu sunt dintre aceia care consideră mărturia scrisă a unui om
mai interesantă, mai mai cuprinzătoare decât un tratat de istorie. Oricât de
bine ar fi scris acesta, nu poate pătrunde dincolo de eveniment și nu ne
poate transmite live din interior. Ambele variante de a cunoaște istoria sunt
bune și de preferință trebuie combinate pentru o perspectivă mai largă, dar mă
atrage mai mult mărturia unui individ care vorbește despre el și astfel poate despre o întreagă
generație, fiindcă este personală și de la fața locului. Îmi puteți spune că
evenimentele pot fi distorsionate prin privirea aceasta personală, și puteți
avea dreptate, numai că eu prefer să văd oamenii ca oameni, nu ca numere într-o
statistică. Dacă sistemul comunist a anihilat individul și s-a concentrat
asupra maselor, eu vreau să ascult vocea individului care a fost în acea masă și care-și spune povestea..
Iuri
Dombrovski este un astfel de individ și cartea sa, Facultatea lucrurilor de
prisos, spune o astfel de poveste. Despre ce este vorba aici? Cadrul poveștii este acesta: un om, Zîbin, slujbaș
într-un muzeu, este arestat după ce o importantă cantitate de aur a dispărut.
Vina cade asupra lui și de aici începe ”distracția”: încarcerare, urmată de
discuții politicoase despre ”afacerea” aceasta, continuată prin câteva
”îmbrânceli”, spre a se transforma mai apoi într-o ancheta sângeroasă, unde
tortura (mai ales cea psihologică) nu lipsește nici după eliberare. Odată eliberat din închisoare,
Zîbin are două umbre ce-l urmăresc continuu, în persoana a doi prieteni vechi
ai acestuia, informatorul și anchetatorul, cele două persoane care au
contribuit ”din greu” la transformarea într-un iad și mai apoi într-o glumă
absurdă a vieții lui. Eliberat, el nu-și mai găsește locul, nu mai știe
nici dacă e vinovat sau nu, de ce este vinovat sau ce ar trebui să mai facă
acum. Cel mai crunt este că nici acum, nici atunci nu știa exact ce trebuie să
recunoască, pentru că nimeni nu i-a spus ce a făcut, ca într-un veritabil proces kafkian. De aceea, el se întrebă de
mai multe ori ce o fi făcut de a ajuns aici. Ceva o fi făcut, nu, că doar nimeni nu intră nevinovat la închisoare? Răspunsul, pe
care noi îl știm și pe care el îl uită progresiv este: nu a făcut nimic.
Este
important să citim această carte pentru a înțelege ceva din felul în care
gândeau anchetatorii sovietici (atât în 1937, câna are loc mare parte din acțiune, cât și mai târziu când și-au rafinat metodele) și din felul în care-i priveau ei pe oameni: ca
pe niște nimicuri, numere într-un caiet, veșnici dușmani ai gloriosului
socialism, eterne păpuși de cârpă în mâinile zeilor al căror chip îl vedeau
fără a-l cuprinde, îl știau fără a-l înțelege.
Este
de asemenea important de știut că autorul a fost de mai multe ori încarcerat pe
diverse motive (a stat în total vreo 18 ani prin închisori ) și de aceea mărturia personajelor sale este una personală,
fiindcă el își spune de fapt povestea prin gura lor. O viață așa cum a fost,
dar care putea fi altfel într-o lume unde comunismul nu ar fi existat sau unde ar fi fost privit ca o glumă și unde mai marii zilei ar fi fost grăjdari
și nu șefi. O carte nemiloasă care cere cititorului, pe lângă timp și
concentrare, ceva mai mult: înțelegere și empatie.
Pur si simplu exceptionala recenzia ta. N-am ce sa adaug, sa completez. Ai scris in asa fel incat oricine citeste impresiile tale isi va dori sa citeasca aceasta carte si intr-adevar, ar avea doar de castigat. Ma bucur ca internetul s-a mai imbogatit cu o recenzie a cartii acesteia, si ca, astfel, mai multi cititori o vor descoperi.
RăspundețiȘtergereintr-adevar, uitam istoria prea lesne, din pacate, fara astfel de rememorari :(
RăspundețiȘtergereComunismul va ramane o rusine pentru istoria neamului omenesc.
RăspundețiȘtergereNu-i inteleg pe ,,nostalgici", ar trebui sa citeasca si ei astfel de carti.
Apreciez recenzia ta pentru că ai punctat foarte bine esenţa acestei cărţi. Realitatea descrisă acolo nu diferă foarte mult de realitatea noastră, este un sistem de care aş putea spune că nu am reuşit să scăpăm:(
RăspundețiȘtergeremerci andreea :D child, atata timp cat mai citim carti de genul, mai e o sansa. de acord cu tine stefan. nicoleta, din pacate asa e... poate vom reusi pana la urma
RăspundețiȘtergerefelicitari pentru recenzie !
RăspundețiȘtergereFoarte complexa recenzia, felicitari!
RăspundețiȘtergerePS: Si eu sunt in acesta campanie te astept pe blog.:D
interesantă carte :)
RăspundețiȘtergereFoarte faina recenzia si cartea interesanta!!
RăspundețiȘtergereSpor la plantat copaci sa avem:)
Ma bucur ca am ales aceeasi carte pentru vAlluntar :) Si da, ai dreptate, atata timp cat ne intereseaza avem sansesa reusim.
RăspundețiȘtergere