
Aceste întrebări și altele de acest fel le-au trecut prin minte tuturor celor pentru care cartea nu este doar un obiect indefinit, ci o lume închisă în sine și în același timp deschisă către lume și către lumea fiecăruia în parte. De asemenea, aceste întrebări le-au trecut prin minte și scriitorilor, care să nu uităm, înainte de a fi scriitori, au fost și sunt cititori. Un scriitor nu poate fi scriitor, sau nu poate fi unul bun, fără să fie mai înainte un cititor pasionat și implicat. Unul dintre scriitorii care și-au pus aceste întrebări și au oferit și un răspuns este laureatul Premiului Nobel pentru Literatura pe 2006, Orhan Pamuk.
Scriitor turc, este unul dintre acei autori aparte care a privit actul creator într-un fel personal și pe care ni-l dezvăluie, parțial bineînțeles, căci ce magician scoate toți așii din mânecă?, în volumul său, Romancierul naiv și sentimental (The Naive and the sentimental novelist). Cartea este constituită dintr-o serie de prelegeri despre literatură pe care autorul le-a susținut la Harvard în cadrul Charles Eliot Norton Lectures, pe care mai apoi le-a publicat sub acest titlu. Și ne bucurăm că a făcut-o, fiindcă nu numai că am aflat câteva lucruri importante despre meșteșugul artei de a scrie, despre cum trebuie citită o carte sau despre literatură în general, ci și despre autorul și omul Orhan Pamuk.
Cartea pornește de la un eseu celebru al lui Friedrich Schiller, Despre poezia naivă şi sentimentală,
lucrare de referință pentru biografia auctorială a lui Pamuk, pe care
acesta mărturisește că l-a citit de nenumărate ori și l-a inspirat în
cariera sa. Pornind de la acest eseu, Pamuk face distincția între
romancierul/cititorul naiv, cel care nu se preocupă prea mult de tehnica
folosită, de mecanisme sau de de semnificații ascunse și cade pradă
emoției, scriind/citind pasional, folosinde-și intuiția, și
scriitorul/cititorul sentimental, care pune mult preț pe arta poetică și
încearcă să deslușească schema totală a unei opere, încearcă să
realizeze cum s-a scris cartea, de ce s-a folosit o anumită abordare (în
cazul cititorului) și al cărei plan trebuie să fie detaliat riguros
înainte de a începe actul de scriere propriu-zisă (în cazul
scriitorului).
Pamuk împacă cele două extreme și spune
că un romancier poate fi în același timp naiv și sentimental, fără ca
cele două laturi să se anuleze reciproc și fără să știrbească ceva din
personalitatea acestuia. El scrie: „Romancierul întruchipează arta de a
fi în acelaşi timp naiv şi reflexiv”, pentru a continua: „Cu cât
romancierul reuşeşte mai bine să fie în acelaşi timp naiv şi
sentimental, cu atât scrie mai bine”.
Cartea este scrisă într-un limbaj
accesibil și chiar dacă în marea ei parte este o operă teoretică, se
adresează marelui public, cel care vrea să înțeleagă mai bine romanul și
care bineînțeles, simte o plăcere vinovată în a privi puțin în camera
de lucru a autorului. Cartea poate fi citită ca un studiu despre
literatură, dar și ca o mică autobiografie artistică. Pamuk a ținut
aceste conferințe imediat după publicarea romanului Muzeul inocenței,
așadar cele mai multe referiri la tehnica folosită de el au legătură cu
scrierea acestui roman. El își amintește în mai multe pasaje cum i-a
venit ideea acestei cărți, cum s-a documentat, ce l-a ajutat în
conturarea personajelor, ce a citit în timpul acesta.
Dar cea mai mare parte a cărții este
generalistă, nu fixează neapărat în timp/spațiu/memorie scrierea unei
anumite cărți, ci scrierea de cărți în general. Și o altă mare parte
este despre citit. Pamuk diseacă foarte frumos un pasaj din Anna
Karenina de Tolstoi, pentru a ne face să înțelegem mai bine cum reușește
un mare autor să se folosească de elementele comune din cele două lumi,
a noastră și a cărții, pentru a introduce personajul într-o stare
aparte și pentru a ne introduce pe noi în starea aparte a personajului.
Este una dintre deliciile acestei cărți.
continuarea aici
Cred ca este o carte care m-ar interesa, de altfel intentionam sa il descopar si eu pe acest autor, dar ar fi mai nimerit sa citesc un roman al sau inaintea acestei carti, nu?
RăspundețiȘtergerenu e musai sa citesti un roman de-al lui ca sa citesti/intelegi cartea asta, cu toate ca poti pricepe mai bine despre ce vorbeste cand face referire la vreuna dintre cartile pe care le-a scris. dar daca vrei sa te apuci de el, iti recomand Zapada sau Muzeul inocentei pentru inceput.
RăspundețiȘtergereLa Muzeul inocentei ma gandeam si eu. Sper sa imi placa si mie.:)
RăspundețiȘtergereMă numesc Roșu.
RăspundețiȘtergere