Cui îi place să aștepte?

Cel mai nașpa e să aștepți. Nu contează ce aștepți, contează că e de căcat și timpul nu trece, se compresează numai de-al dracu și parcă îți stă ceasul. E plictisitor, deconcentrat, obositor și sec. Cum nu prea mă interesează viața celorlalți nu leg conversații decât dacă mă bagă cineva în seamă și de obicei acel cineva nu are nimic interesant de spus. În ultima vreme am așteptat la schimbat de buletin, la schimbat de permis auto, la plătit de taxe, la  Lidl, la xerox. Asta pe lângă așteptarea ideilor geniale care nu vin sau  așteptarea a ceva bun în viața asta. Dar e o altă poveste, atât de tristă că nici degetele nu pot tasta fără să lăcrimeze tastele. Când mă voi hotârî să o scriu, or să îl uite gagicile pe Tudor Chirilă sau pe ală cu blogul de otrăvit și or să îmi sufle mie-n coaste. Sau poate nu.
La buletine s-a găsit unul să se certe cu toată lumea, era un Ionesco mai de cartier. Diferența e că asta era prost și nu pricepea. Venise omul de 5 ori și de fiecare dată îi lipsea ceva, un act, o semnătură, un timbru, așa că făcuse cărare. Evident că e nasol să te tot plimbi dintr-o parte-n alta, dar dacă nu pricepi, poate o meriți. La mine a mers repede, faza pe care n-am înțeles-o e de ce durează 10 zile până iese. Așteptarea însă a fost plictisitoare și s-a mai găsit și un dobitoc de milițian să mă întrebe ce caut pe acolo, când am ieșit să iau aer, fiindcă nu mai suportam să stau înăuntru. Am venit să jefuiesc secția, m-am gândit că măcar nu mai trebuie să vină poliția după mine, doar mă mută dintr-o cameră în alta și bătaia e mai spornică astfel, că nu-s obosiți după lungi căutări.

La permis merge repede, ți-l dă în două ore. Mi-a plăcut că scria deasupra ghișeelor: ”Aici nu se primesc atenții.” Mă gândesc că așa e, cine vrea atenție? Cred că banii sunt mai buni. De așteptat nu am așteptat cine știe cât la vreo coadă, dar a trebuit să mă învârt pe acolo 2 ore până iese minunăția. Cum ieși din sediu, peste drum e o bodegă unde se poate mânca și bea o cafea. Până am traversat strada am primit 10 propuneri de rca ieftin sau radiere la fel de ieftină. Mi-am luat si două mui de la unul când i-am zis că nu mă interesează, dar probabil fac parte din metoda lui de convingere. Din câte am văzut, nu e cea mai bună, dar ce știu eu despre afacerea omului? În bar era o chelneriță bună. Cu fundul ăla putea ajunge departe, din păcate s-a oprit într-un grill la mama dracului, unde nu c cred că ajunge făt-frumos. Cum nu aveam altceva de făcut mi-am scos o carte și m-am apucat de lectură. Cred că a fost ceva ieșit din comun, din moment ce toate privirile mă iscodeau. M-am gândit că poate îi interesează titlul, dar mi-am dat repede seama că prin zona aia un om cu o carte e o arătare ciudată, un element disturbator. Nici chelnerița nu mi-a mai zâmbit așa frumos ca la început, probabil și-a dat și ea seama că ăștia care citesc nu-s buni. Așa că mica mea viziune erotică a fost repede spulberată de mai cruda realitate.

Oricum, am stat ca pe ghimpi și acolo, mă uitam numai la ceas, după 2 cafele, ceva de mâncare și vreo 30 de pagini deja voiam să plec, nu-mi găseam locul, nicio perspectivă distractivă la orizont. Noroc că n-am mai stat la coadă și la eliberare. După așteptata întrebare legată de numele meu și același răspuns dezamăgitor, m-am cărat de acolo. Nu mai aveam nimic de așteptat. Din fericire, mintea lucrează, în lipsă de altceva și îți vin tot felul de idei. Unele, cum e de așteptat, sunt veninoase. Material de literatură sau de prima pagina a ziarelor. Rămâne de văzut ce cale o apucă.