miercuri, 1 mai 2013

Arthur C. Clarke - Orașul și stelele


Ce-l definește pe Arthur C. Clarke, îl delimitează de alți scriitori de s.f. și-l face până la urmă unul dintre numele cu totul remarcabile ale genului (și nu numai) este luciditatea cu care își dezvoltă ideile și le descrie apoi în romane. Ar fi putut foarte bine să scrie exclusiv tratate despre viitor sau eseuri sociologice, antropologie sau chiar filosofice, să-și expună ideile astfel,  lucru pe care l-a și făcut de altfel în volumele de non-ficțiune, și ideile sale tot s-ar fi bucurat de popularitate, poate chiar mai mare, însă există la el și dorința de a povesti și de a pune în spatele unor personaje greutatea de a transmite un mesaje, nu dintre cele mai bune, dar importante. Trăind într-un secol în care tehnologia a avansat inimaginabil de repede și de mult, mesajul lui nu a avut nevoie de mult timp pentru a se propaga și o parte din profețiile sale au fost îndeplinite, transformate în materie palpabilă. Faptul că eu scriu acest post i se datorează în parte și lui, ca unul dintre cei care a venit cu ideea sateliților artificiali ce acum plutesc în spațiu și care, printre altele, transmit informația. Așadar, nu a fost doar un scriitor talentat, ci și un pioner, un om de știință cu viziune.
La fel ca și în alte romane ale sale, dintre care cel mai tulburător rămâne Sfârșitul copilăriei și cel mai cunoscut, 2001: Odiseea Spațială, și în Orașul și stelele Clarke își ia libertatea de a face din imaginație mai mult decât o sursă de povești, anume găsirea poveștilor care s-ar putea îndeplini într-un oarecare viitor. Dacă scoatem extratereștrii din ecuație, a căror venire s-ar putea să nu se îndeplinească niciodată, existând posibilitatea de a fi cu adevărat singuri în Univers, restul scenariului creat de Clarke poate fi extrem de plauzibil. Într-un viitor pe care mintea omenească încă nu-l poate cuprinde, atât este de îndepărtat, și la câteva mii de ani de la invazia extraterestră care a arătat Pământului care îi este de fapt locul, oamenii trăiesc într-un oraș protejat de o cupolă, Diaspar pe numele său, și nu au contact cu restul lumii.
Aici se nasc, dar nu pe cale naturală, ci sunt creați de Computerul Central, posesor al unor creiere artificiale numite Băncile Memoriei, unde se păstrează toate personalitățile umane, și acesta îi readuce la viață, odată la câteva generații, pe oameni, care ies din  Palatul Creaţiei spre a trăi din nou, și aici mor, reluând ciclul din nou și din nou.  Aceștia își reamintesc viețile trecute și le e teamă să părăsească orașul protector. Numai că, în afară de aceștia, mai există și cei numiți Unici, creați pentru prima dată și care nu au memoria trecutului. Aceasta poate fi o metaforă pentru imaginarul colectiv, care ne influențează viețile și ne încarcă cu frici iraționale, dar din când în când apare un om care nu se teme și pășește pe un teritoriu necunoscut. 
Este o temă recurentă la Clarke, a celui care vrea să știe mai mult, dacă ne amintim doar de personajul din Sfârșitul copilăriei, care s-a ascuns pe nava overlorzilor spre a vedea Universul și locul de unde vin aceștia, și este fascinant de văzut ce anume descoperă de data aceasta un personaj de-al lui. În acest roman descoperim lumea, așa cum va fi, așa cum a mai fost, așa cum este dintotdeauna. Alvin, Unicul, iese din Diaspar, merge într-un alt oraș și își dă seama că în lume există mai mult decât o comunitate protejată de o cupolă, mai mult decât niște orașe: există și stelele, care nu sunt doar simple astre, ci instrumente de visat care dau puterea de a împinge și a dărâma limitele.
Cititi restul recenziei aici

Vedeti aici si un documentar semnat de Ridley Scott despre Arthur C. Clarke, care face parte din seria  Prophets of Science Fiction.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu