joi, 16 mai 2013

Lena Constante – Evadarea tăcută. 3 000 de zile singură în închisorile din România

Mamele ne spun mereu: ai grijă ce faci, să nu dai de belea și să ajungi la pușcărie. În societatea noastră, nimic nu poate fi mai rău decât pușcăria. Nici măcar moartea, care pare a ne scăpa de toate grijile și angoasele. Dar nimeni nu ne spune cum să te ferești de istorie. Și ce te faci când nu ajungi doar la pușcărie, ci la temniță, unde nu vezi oameni, unde nu auzi nimic, unde nu ai voie să vorbetști, unde doar mintea ta este singura entitate ce te menține în stadiul de om. Păstrarea conștiinței, a lucidității, a gândului bun este scăparea dintr-o pușcărie și mai mare: chiar propria conștiință, propriul creier. Dar dacă singura crimă pe care ai comis-o este că ai crezut într-un ideal și într-un om, atunci nu este cu atât mai greu să treci prin încercări?
Jurnalul Lenei Constante, una dintre victimele comunismului timpuriu, condamnată în celebrul ”lot Pătrășcanu”, este reîntoarcerea în Iad și trecerea prin  purgatoriu. Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România este fals jurnal, mai mult rememorare, după mulți ani de la eliberarea din pușcăria comunistă, scris în comunism, inițial în limba franceză și publicat în Franța imediat după Revoluție, rescris apoi în română, publicat și în România după 1990, este republicat acum, în formă completă la Editura Humanitas. Doamna Ioana Bot s-a ocupat de această ediție, a scris prefața și notele și l-a repus pe piață, pentru a fi citi și de cei tineri. Lena Constante spune că acest jurnal nu este literatură, ci o mostră de amintire, o captarea a unui timp, a unei experiențe, pentru a nu fi uitată și pentru ca generațiile de după ea să afle cum s-a putut trăi, suferi și ieși învingător din, poate, cel mai crunt sistem gândit de mintea umană.
Amintirile sale ne dor. Ne simțim vinovați că împărțim numele de ființă umană cu niște caricaturi de anchetatori ce par afi ieșiți dintr-o groapă de șerpi, cărora li s-a dat o funcție și au fost apoi asmuțiți cu ură asupra unor oameni ce nu se potriveau cu planurile lor. Tortura fizică și psihică, dezumanizarea, înfrângerea voinței, distrugerea dorinței, smulgerea cu forța a unor mărturii a unor fapte inexistente, reducerea, într-un final, la stadiu de carne mișcătoare au fost metodele pe care frustrații societății le-au aplicat asupra celor ce erau ”dușmanii noii orânduiri socialiste.” Timp de opt ani (”O femeie, singură, de-a lungul multor ani. Ani făcuţi din ore, din minute, din secunde. Secundele acestea aş vrea să le povestesc, aceste 3600 de secunde dintr-o oră, aceste 86400 de secunde dintr-o zi, care se târşâie încet, de-a lungul trupului, şerpi băloşi urcându-ţi-se în spirale de la picioare până la gât, fără răgaz, fără milă, de dimineaţa până seara şi în nopţile de insomnie, prea dese, continuând să te înlănţuiască fără odihnă şi fără oprire, la nesfârşit”), Lena Constante, batjocorită cu apelativul de ”curva lui Pătrășcanu”, datorită unei relații pe care, pare-se ar fi avut-o cu acest lider comunist, a fost nevoită să îndure toate umilințele posibile, spre a fi apoi redusă la tăcere. A fost arestată, laolaltă cu mulți alți ”dușmani” și a fost condamnată, după un lung proces și nenumărate umilințe, la carceră. În cruzimea lor, torționarii săi i-au interzis dreptul la existență. A stat singură într-o celulă, fără să vorbească cu cineva, fără ocupație, fără să aibă dreptul să doarmă, să stea măcar jos, să mănânce, să facă practic orice. Paznicii săi îi erau cenzorii propriei existențe. Ei decideau când avea voie să facă orice.
Cititi mai mult aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu