Mamele ne spun mereu: ai grijă ce faci, să nu dai de belea și să ajungi la pușcărie. În societatea noastră, nimic nu poate fi mai rău decât pușcăria. Nici măcar moartea, care pare a ne scăpa de toate grijile și angoasele. Dar nimeni nu ne spune cum să te ferești de istorie. Și ce te faci când nu ajungi doar la pușcărie, ci la temniță, unde nu vezi oameni, unde nu auzi nimic, unde nu ai voie să vorbetști, unde doar mintea ta este singura entitate ce te menține în stadiul de om. Păstrarea conștiinței, a lucidității, a gândului bun este scăparea dintr-o pușcărie și mai mare: chiar propria conștiință, propriul creier. Dar dacă singura crimă pe care ai comis-o este că ai crezut într-un ideal și într-un om, atunci nu este cu atât mai greu să treci prin încercări?
Jurnalul Lenei Constante, una dintre victimele comunismului timpuriu, condamnată în celebrul ”lot Pătrășcanu”, este reîntoarcerea în Iad și trecerea prin purgatoriu. Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România este fals jurnal, mai mult rememorare, după mulți ani de la eliberarea din pușcăria comunistă, scris în comunism, inițial în limba franceză și publicat în Franța imediat după Revoluție, rescris apoi în română, publicat și în România după 1990, este republicat acum, în formă completă la Editura Humanitas. Doamna Ioana Bot s-a ocupat de această ediție, a scris prefața și notele și l-a repus pe piață, pentru a fi citi și de cei tineri. Lena Constante spune că acest jurnal nu este literatură, ci o mostră de amintire, o captarea a unui timp, a unei experiențe, pentru a nu fi uitată și pentru ca generațiile de după ea să afle cum s-a putut trăi, suferi și ieși învingător din, poate, cel mai crunt sistem gândit de mintea umană.

Cititi mai mult aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu