miercuri, 22 mai 2013

Lois McMaster Bujold – Cioburi de onoare


Romanul Cioburi de onoare de Lois McMaster Bujold, apărut nu acum multă vreme la deja cunoscuta Editură Paladin, face parte dintr-o serie (seria Vorkosigan, care are până acum 14 volume, acesta fiind primul dintre ele)  dar din păcate nu am citit decât acest volum și sper că se vor traduce și celelalte în românește. Recunosc, nu am prea citit literatură s.f. scrisă de femei, nu pentru că nu aș fi vrut, doar că nu prea știu autoare care să abordeze genul. Cele mai multe autoare se îndreaptă spre fantasy (J.K Rowling), fantasy romance (Stephenie Meyer, Elizabeth Vaughan sau Cassandra Clare) sau pur și simplu spre literatură fantasy pentru copii și tineri (îmi vine în mine L.J. Smith, de exemplu). Vorbesc bineînțeles de acest tip de literatură, fiindcă în literatura mainstream sunt multe autoare foarte bune. Așadar, această întâlnire cu Lois McMaster Bujold a fost una plină de curiozitate din partea mea.
Autoarea nu scrie harf sf.., ci abordează partea mai light a genului. Ea nu descrie mari bătălii cosmice, întâlniri de gradul 3, personaje ce se transformă spiritual sau care o iau razna în spațiu, ci s-a axat mai mult pe partea umană a poveștii, mai exact pe iubirea dintre două personaje damnate, exilate pe o planetă îndepărtată. Cordelia și Aral, cunoscut și drept ”Măcelarul de pe Kumarr”, se întâlnesc într-o împrejurare mai neobișnuită, mai ales cadrul, dar destul de folosită în literatură. Ea este căpitanul unei nave ce are ca scop explorarea spațiului, spre găsirea unor noi planete, iar el este un soldat ce o capturează. Beauty meets the beast. El o ține captivă, ea se îndrăgostește în mod fatal de el, trec prin aventuri, dragostea devine reciprocă. Nimic neașteptat, cu toate că unele dintre scene sunt inovative și gândite în cel mai mic detaliu, atât pentru a surprinde, cât mai ales pentru a crea o poveste bună care să nu semene chiar atât de mult cu atâtea altele. Totuși, nu neapărat povestea este punctul foarte, ci chiar felul în care este scrisă.
Autoarea are mult talent și nu cade în frivolități, nu încearcă să stoarcă lacrimi, nu se adresează tinerelor visătoare care speră la marea dragoste. Este un roman serios, care are o miză mult mai importantă. Puteam să pariez că romanul face parte dintr-o serie, pentru că unele fire nu se elucidează, unele personaje parcă nu au spus toul și se lasă portițe deschise spre un alt volum. Ușa nu se închide la sfârșit, așa cum este cazul unui roman de sine stătător. Nu e un lucru rău și chiar mi-aș dori să citesc și celelalte volume. Cred sincer că nici un fan s.f. nu ar putea spune că este un roman pe care nu l-ar citi și mai cred că nu trebuie să fi fan s.f. ca să-l citești. 

Cititi toata recenzia aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu