Până pe la 10 ani nu voiam să plec de acasă, din orașul meu. Nici măcar nu-mi imaginam că aș putea să mă simt bine în alte locuri. Îmi era greu și să merg în excursii, îmi era teamă să nu rămân acolo, să nu mă uite cineva. Ce aveam eu să ma fac, singur printre străini, într-un loc care nici măcar nu îmi era drag? Și până la urmă, de ce aș pleca de acasă dacă acolo am tot ce îmi trebuie, dacă mă simt bine printre prietenii mei, în sânul familiei? Pe la 14 ani visam doar să plec de acasă și credeam că oriunde altundeva e mai bine decât în locul unde nu se întâmplă niciodată nimic. Ajuns la facultate, în București, am simțit ruptura, am văzut ce înseamnă să pleci din locul pe care îl știi, într-o zonă necunoscută, unde nu cunoști oameni, unde trebuie să te descurci singur, unde nu mai e mama care s-ți facă de mâncare, să-ți spele și nu mai sunt prietenii cu care voiai să schimbi lumea. Tot un fel de emigrare este, doar că ceilalți vorbesc aceeași limbă și îți este familiar felul lor de a fi.
De ce aș emigra? Emigrarea într-o altă țară este o problemă pe care mi-am pus-o de multe ori, mai ales înspre sfârșitul facultății și pe care mi-o pun și acum, în timp ce mă îndrept cu pași mari spre sfârșitul masterului. A pleca într-un loc în care nu mai e nicio ”mamă” sau a rămâne aici, unde totuși mă simt bine, aceasta este întrebarea. Dar nu este formulată până la capăt. În străinătate ar trebui să o iau de la început cu totul, m-aș afla într-un spațiu gol, pe care ar trebui să-l umplu, dar probabil șansele mi-ar fi mai mari, financiar, mai ales, aș fi poate mai bine. Aș rămâne în aici, mă simt bine în țara mea, dar oare țara mea se simte bine cu mine? Nu prea pare, din câte observ. Tocmai citeam că facultatea pe care am terminat-o este inutilă. Am învățat ani de zile degeaba. Mi se va răspunde: e vina ta, ar fi trebuit să îți alegi ceva ”de viitor”, ceva ”ce se caută”, dar oare ce este viitorul și ce se caută și cum rămâne cu mine, cu structura mea interioară, cu posibilele mele talente, cu dorința de a face ceva în domeniul meu? Până la urmă, întrebarea nu este ce face țara pentru mine, ci ce pot face eu pentru țară, așa cum a formulat-o un celebru președinte american. Eu vreau să fac ceva, dar ce pot face? Îmi e greu să plec, dar aș pleca, nu o văd ca pe cea mai bună soluție, dar este o soluție în cazul în care toate celelalte soluții pică. Și într-un fel, în stilul meu idealistic și visător, consider toată lumea drept casa mea, și așa cum nu cunoșteam toate străduțele orașului meu, dar totuși nu îmi era teamă să mă plimb pe ele dacă era cazul, chiar dacă nu știu ce m-ar aștepta într-o altă țară, nu mi-ar fi teamă să plec. Aș fi tot acasă, la mine în lume.
Alături de mine au mai răspuns Felix Nicolau, Grigore Șoitu și Krista Szöcs. Vă invit să aflați și răspunsurile lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu