miercuri, 12 iunie 2013

Erin Morgenstern – Circul nopții

Scris în spiritul vremii, dar cu acțiunea plasată în trecut, romanul tinerei autoare Erin Morgenstern, The Night Circus, tradus în românește sub numele de Circul nopții, este un exemplu bun al felului în care trebuie scrisă o carte de acest gen. Prin acest gen mă refer la romanele fantasy, cu tentă gotică, adresate în principiu tinerilor, dar care pot fi citite cu plăcere de oamenii de orice vârstă. În general, scriitorii care abordează teme precum magia, iubirea blestamată, circul, întâlniri secrete, cercuri misterioase, sunt înclinați să cadă în clișeu și să dea mai multă importanță aventurii decât stilului, ba mai rău, să uite cu totul de formă și să se ocupe doar de fond. Am citit (sau am încercat să citesc) mai multe romane cu coperți lucioase, care promiteau aventuri de neimaginat, dar nu am putut să trec de primele pagini, de prost ce erau scrise, însă nu este cazul de față. Auzisem de roman încă de la apariția lui în străinătate și tânjeam să-l citesc, mai ales că mi-a fost recomandat cu drag de persoane în ale căror gusturi am încredere, așa că atunci când am văzut că s-a tradus la Editura Corint m-am bucurat și nu am mai așteptat, așa că l-am luat, l-am citit și acum vă povestesc despre el.
Acțiunea în sine nu este complicată, dar este o plăcere să citești despre magicieni care intră într-un joc periculos, ai căror pioni sunt doi tineri care nu știu prea multe nici despre joc, nici despre viață, joc care se desfășoară în cele mai neașteptate forme, sub privirile unor oameni foarte interesanți și interesați de ciudățenii. Hector Bowen, cunoscut mai ales sub numele de Prospero Magicianul, o întâlnește pentru prima dată pe fiica sa, Celia, în anul 1873. Își dă seama că este specială și nu la foarte mult timp, un vechi prieten de-al său, de asemenea magician, îi face o vizită și-i propune un joc. Nu aflăm de la început de unde se cunosc și care este rolul jocului sau cum au început ei ”să se joace”, însă aceste lucruri se dezvăluie treptat, îndeajuns de încet încât interesul nostru să rămână constant și îndeajuns de repede încât să nu ne plictisim.
Autoarea găsește echilibrul perfect. Jocul începe la mulți ani după întâlnire și ține și foarte mult. Cine câștigă și ce vă las să descoperiți. Important este că în scenă intră și Marco, un tânăr pe care cel de-al doilea magician îl ia sub aripa sa, dintr-un centru de plasament, spre a-l crește și a-l antrena pentru jocul ce va să vină. Marco și Celia intră în joc, dar descoperă curând că un altfel de joc este cu mult mai interesant pentru amândoi.Ce are de-a face un circ cu toate acestea? Păi are, fiindcă locul de desfășurare al jocului magicienilor este un circ, cel mai mare și mai spectaculos circ pe care l-a văzut vreodată cineva.

Citeste mai mult pe semnebune.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu