duminică, 7 iulie 2013

Cireșe din cireș. Negânduri

După o călătorie de patru ore cu un coteț de microbuz, care pârâia din toate încheieturile și al cărui aer condiționat a pornit abia după ce ”s-a turat motorul”, am ajuns într-un final în Zona H. Am observat că între timp a mai început construcția unei clădiri, chiar la intrare, dar nu știu exact ce va fi. Poate tot magazin de ceramică proastă, foarte apreciată de bucureșteni. Ceramica adevărată e destul de rară și scumpă, mai bine de trei sferuri din ce se afișează la puzderia de tarabe este junk. 

A început ploaia când am ajuns și nu semăna deloc cu ploaia din București, răcorea aerul și curgea răpăind din cer. Cum am cotit-o înspre sat, am fost întâmpinat de o vacă, ce stătea în ploaia și aștepta. Nu știu ce aștepta. 

Când am plecat, era înflorit. Acum e aproape gata și primul lucru pe care l-am făcut acasă a fost să dau iama la cireș și să mănânc cireșe din cireș, nu de la tarabă cu 8 lei kilogramul. Din păcate au cam trecut și cele aflate pe ramurile mai apropiate de pământ au fost mâncate. Cum sunt leneș și gras n-am putut să urc în vârful cireșului, dar am mâncat cu ciudă și poftă ce am putut prinde. M-am cățărat pe gard, am încercat să le ”culeg” cu un par și după o luptă seculară mi-am umplut stomacul. Cele mai bune cireșe din viața mea. Coapte de crăpau, dulci și din cireșul copilăriei mele, în care mă mai suiam când eram mic. Din păcate, ai mei au tăiat dudul, o altă emblemă a copilăriei mele, după ce, cu un an înainte tăiaseră nucul, care se uscase, din varii motive. Un nuc mare și impunător. Mi-a părut rău. Când eram mic și credeam că o să ajung pictor (mi-am dat seama că nu am talent), încercam să-l pictez și profesorul de desen (un comunist pervers, de altfel, dar cu oarece talent) mi-a spus ceva ce n-am uitat nici până azi, cu toate că atunci nu înțelesesem: ”nu ești destul de bătrân să poți picta un nuc”. Nici acum nu cred că sunt.

***

Nu am nicio perspectivă, nu am niciun plan, nu am nicio idee legată de viitor. Nu știu ce o să fac, cum o să-mi petrec vara și nici ce o să se întâmple după.Ultimul an de master și după, ce? Mă gândeam să citesc Biblia, pe care am mai încercat s-o citesc acum câțiva ani și m-a băgat tare mult în ceață. Poate acum sunt mai pregătit moral, spiritual, psihologic. Nu mi-am luat multe cărți cu mine de la București, fiindcă am și aici o bibliotecă destul de frumușică cu multe cărți necitite, care de abia mă așteaptă. Nu știu când mă mai întorc la capitală, până la Iron Maiden slabe șanse și probabil că și după o să revin la țară. Aici mă simt liniștit, nu îmi pun atât de multe probleme, doar trăiesc. Timpul trece altfel. Dacă acum câțiva ani de abia așteptam să plec și să trăiesc tumultuos, acum de abia aștept să mă întorc și să stau cât mai mult. Nu aș putea sta tot timpul, asta e clar și nu cred că o să mă întorc de tot niciodată, dar câteva zile sau chiar câteva luni pe an sunt binevenite. 

Aș vrea să-mi folosesc mai mult aparatul foto pe care l-am neglijat și poate să scriu ceva. Poate îmi repar și bicicleta, mai fac câte o călătorie. Am iubit mersul pe bicicletă toată viața mea și în ultimii ani nu prea am avut parte. E un sport plăcut. 

***

A plouat puțin și azi, dar acum a dat soarele. Nu e nimeni pe drum, nici câinii nu latră. Se aude doar sunetul tastelor mele și prin geamul deschis intră aer curat. Mă gândesc să mai dau o tură pe lângă cireș, poate mai reușesc să mănânc câteva. Cireșele stau mândre pe vârful crengilor și mă privesc cu superioritate. Ia să vedem, care pe care, fructelor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu