miercuri, 3 iulie 2013

Haruki Murakami – Kafka pe malul mării

Atenție! Această recenzie este lungă și conține spoilere.

Haruki Murakami spunea într-un interviu că pentru a-i înțelege mai bine romanul, Kafka pe malul mării, sunt necesare două sau mai multe lecturi. Pare o cerință exagerată, ținând cont că trăim într-o societate în care timpul liber este limitat, timpul în general curge mai repede decât am vrea și parcă sunt prea multe cărți de citit. În plus, dacă o carte se termină în coadă de pește și ne lasă poate chiar mai nedumeriți decât am vrea, ce șanse sunt să o înțelegem la a doua sau a treia lectură? Dar atât Nabokov cât și Matei Călinescu ne spun clar că relectura este obligatorie, ba primul chiar afirmă că un om nu poate declara că a citit o carte decât după ce o recitește, fiindcă la prima lectură îi pot scăpa multe detalii și în fuga lui spre aflarea deznodământului, cititorul poate rata chiar însăși intenția sau esența romanului. Romanul lui Murakami este chiar unul dintre acele romane care par să scape înțelegerii și autorul își asumă un risc, fiindcă procentul celor care abandonează romanul sau nu-l mai recitesc, din varii motive, pare a fi mai mare decât cei ce decid să se afunde mai adânc în el, așadar, până la urmă, în mod normal, ar avea de pierdut.

Dar succesul lui ca scriitor dovedește de fapt contrariul. Și nu, nu are de pierdut, fiindcă Murakami nu scrie pentru cititorii leneși sau pentru cei care citesc cărți doar pentru acțiune și au nevoie de explicații largi la final. El scrie pentru acei cititori pasionați, care acceptă pactul ficțional, își folosesc imaginația, gândirea, fac conexiuni și își doresc să descopere singuri legături ce sunt doar sugerate. Murakami mai spune că fiecare cititor va descoperi ceva în romanul său, o explicație care poate nu seamănă cu a altuia, dar într-un final punctele comune sunt aceleași. Kafka pe malul mării poate fi din acest punct de vedere un roman postmodernist, dar nu numai atât, ci și un roman a cărui miză nu este doar dezlegarea unui puzzle, luarea în derâdere a societății consumeriste sau spunerea unei povești de dragoste și rebeliune ca atâtea altele, nu, miza lui este de a lăsa ceva în mintea cititorului și de a-l face să fie cumva mai deschis posibilității ca lumea să nu fie doar ceea ce se vede, doar ceea ce e acceptat și comun, ci și ceea ce ar putea fi.

Romanul lui este oricum o lectură deosebită, dar adevărata unire a punctelor vine atunci când recitești, ai povestea proaspătă în minte și descoperi detalii ce ți-au scăpat și care se unesc cu unele elemente viitoare. Ce se întâmplă la pagina 4 poate fi în strânsă legătură cu ce se întâmplă la pagina 345, dar regresiv, de parcă romanul s-ar curba și s-ar amesteca și cititorului îi rămâne misiunea de a pescui toate detaliile și de a face corelațiile. Pare greu și pare absurd, dar este cu mult mai angajant și plăcut decât dacă totul ar fi explicat mură-n gură. Murakami nu este doar un alt autor, este genul de autor care iese în față prin ceva deosebit și tehnica lui este atât de bună încât nu dă greș. El a devenit cunoscut printr-un roman de structură clasică, realist și ancorat în lume, Pădurea norvegiană. Și a mai scris câteva cărți ușor de înțeles, dar în romane precum Cronica păsării-arc, Kafka pe malul mării, La capătul lumii și în țara aspră a minunilor sau trilogia 1Q84 a reușit cu adevărat să își arate forța de scriitor total. Să nu înțelegeți că romanele sale mai clasice ar fi rele, din contră, sunt tot ce poate fi mai frumos, dar un cititor care vrea să fie pus la încercare își găsește satisfacția aici, în aceste romane lungi, greoaie, dar atât de speciale. Stilul este ușor recognisicibil în toate cărțile pe care le-a scris și atmosfera de dream-like world, de melancolie și magie este aceeași în toate.

Muzica, literatura, filozofia, artele, dragostea, moartea, sexul, erotismul sunt prezențe definitorii în proza sa și sunt elementele pe care cititorii le descoperă, le îndrăgesc și de care devin dependenți. Influența prozei americane se simte în structura romanelor, în sil, dar magia vine din încărcătura japoneză, din lumea construită ca basm, din metafore și simboluri. Japonia din Pădurea norvegiană este clar aceea din anii `70, toate elementele sunt acolo, poate fi reconstruită din paginile romanului, dar mai e ceva, o atingere ca de vis care schimbă totul. Și Pădurea norvegiană este poate cel mai realist roman al său. Dacă citim Kafka pe malul mării, care este poate cel mai mistic, spiritual și fantastic, descoperim că basmul este mult mai elaborat, în ciuda, sau tocmai pentru că detaliile realiste sunt atât de bine redate.

Am făcut această lungă introducere pentru a stabili cadrul și personajul, pe autor, și de abia acum începe cu adevărat recenzia. Dacă ați ajuns până aici ori vă este familiară lumea lui Murakami și vreți să aflați cam ce am înțeles eu, ori vi s-a deschis apetitul pentru el. Dacă sunteți cititori ce preferă romanele structurate clasic, nu aș recomanda să începeți cu acest roman, în caz că nu ați citit nimic de el și ați vrea să o faceți, luați mai bine Pădurea norvegiană sau La sud de graniță, la vest de soare, dar dacă vă atrage misterul, fantezia și vă place să dezlegați puzzel-uri, atunci Kafka pe malul mării este tot ce ați visat.

Romanul spune în paralel două povești ce nu par a avea nicio legătură și chiar dacă pe la jumătatea cărții înțelegem că totuși ceva se leagă, cele două personaje principale, chiar dacă extrem de apropiate, nu se întâlnesc în fapt niciodată. Dar se întâlnesc cumva și poate chiar sunt mai asemănătoare decât par. Primul fir spune povestea unui tânăr de 15 ani, Kafka Tamura (Kafka este numele ales de el, din admirație pentru Franz Kafka, numele lui real nu este dezvăluit niciodată), un tânăr cu un alter ego puternic și cu complex Oedipian ce plutește asupra lui ca o profeție, care hotărăște să fugă de acasă chiar de ziua lui, pentru a își descoperi mama și sora, care l-au abandonat pe când avea 4 ani, lăsându-l în grija unui tată absent, cu care nu vorbește deloc și pe care își dorește să-l ucidă. Ajunge într-un final la o Bibliotecă privată, un spațiu de vis, unde este primit și instruit de către un tânăr cu probleme de identitate sexuală, și unde o descoperă pe cea care i-ar putea fi mamă. O descoperă și pe cea care i-ar putea fi soră, dar relațiile lor sunt pervertite. Planurile se amestecă, nu mai înțelegem exact cine este Doamna Saeki, cine este de fapt Kafka și de ce fac ei ceea ce fac.


- citiți restul recenziei pe SemneBune.ro


- ascultati cantecul Kafka on the shore.


- cititi un interviu foarte bun cu Murakami

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu