Siri Hustvedt – O vară fără bărbați

Un roman pe care l-am citit la începutul verii, mânat de curiozitatea legată de titlu și pentru că mi-a plăcut coperta.

Vara este la jumătate și e o perioadă numai bună pentru a citit cartea autoarei americance de origine norvegiana Siri Hustvedt – O vară fără bărbați. Sună apocaliptic, de parcă toți bărbații din lume ar fi dispărut și au rămas sărmanele femei să aibă grijă de Pământ până la întoarcerea lor. Un vis de generații, încurajat de feministele din toată lumea, un pământ al femeilor, fără bărbații care să le oropsească și să le subjuge. Dar, din păcate, cartea nu este despre acest subiect, singurii bărbați dispăruți fiind cei din viața Miei, care se reduc la unul singur, soțul ce se hotărăște să ia o pauză, își găsește țiitoare tânără și o lasă pe soție într-o stare de confuzie totală, de deprimare, tristețe și ură. Toate gândurile ei se îndreaptă asupra lui Boris, reia povestea lor de dragoste și încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat. Din când în când mai scrie câte o scrisoare (electronică sau sms), la care de cele mai multe ori nu primește răspuns sau primește unul scurt. Clasic. Clasică este și abordarea feministă, toată vina cade asupra lui și bărbații, atunci când apar pe bune când apar în carte, sunt tratați schematic și fără entuziasm. Dar, în ciuda aparențelor, cartea nu e neapărat rea.

Mia, personajul principal, se înconjoară de femei, în speranța că va uita de bărbați, dar gândurile ei sunt doar despre bărbați, chiar și atunci când discută poezie. Recent părăsită, ea se retrage în orășelul copilăriei, unde o vizitează pe mama sa, internată la un azil de bătrâni, cu care discută despre viața ei și despre cea a mamei (a se citi bărbați). Partea cea mai plină a cărții este însă cea în care Mia hotărăște să creeze un Curs de Poezie modernă, la care participă doar fete. Discuțiile despre poezie și creațiile tinerelor sunt fascinante, mai ales când în pararel se conturează și personalitățile acestora, prin acțiunile lor. Vedem înșiruite în fața noastră câteva personalități feminine dominate de gelozie, răutate, invidie pe de o parte, dar și de altruism sau prietenie, chiar dacă într-o mai mică măsură. Mi s-a dovedit încă o dată că femeile nu pot fi prietene cu alte femei, nici măcar atunci când sunt fetițe. Relațiile dintre persoanele feminine încep și se încheie la fel de brusc și triggerul este întotdeauna o rochiță sau un băiat. În grupul fetițelor/adolescentelor este și damnata, cea puțin mai ciudată, cea blândă, cea inteligentă, repede marginalizată și bruscată de către viitoarele regine ale balului, fetițe proaste și rele, care vor deveni femei proaste și rele. Pasiunea lor pentru poezie este la fel de falsă ca zâmbetele lor, exersate din fragedă pruncie, astfel că la prima întâlnire cu un băiat falsitatea și zâmbetul de plastic ajung la o asemenea artă încât par mai reale decât realitatea. Siri Hustvedt își arată talentul în această parte a romanului, este sinceră și perspectiva feminină asupra lumii capătă nuanțată și e adevărată.

Alături, la clubul de lectură al bătrânelor, printre care se află și mama Miei, se discută literatură și din când în cândface câte o pauză în care participantele își povestesc aventurile amoroase din tinerețe. Una dintre bătrâne spune o poveste impresionantă și, evident, celelalte o bănuiesc că ar minți, fiindcă nu pot accepta cu o alta a trăit povestea de dragoste la care visau ele încă de când se jucau de-a mama și de-a tata. Pe de altă parte, discuțiile despre cărți sunt agreabile și de multte ori bănuim că părerile despre anumite opere aparțin de fapt autoarei, nu naratoarei sau personajelor și la o miă cercetare aflăm că autoarea este pe lângă o bună scriitoare și o profesoară de literatură excelentă. Personajul Mia (să fie un alter-ego al autoarei?) se integrează bine aici, se implică puternic în Cursul de Poezie și chiar scrie câte ceva, cu toate că singura ei dorință în viață este să-l recucerească pe Boris. Această obsesie a personajului îndreptată puternic asupra unui bărbat mai taie din paiunea lecturii, cu toate că își ia revanșa la sfârșit.

Continuarea pe semnebune.ro

Aici, un interviu cu autoarea.