duminică, 11 august 2013

Bun venit pe lume!

De ce e aproape o nesimțire să folosești cuvântul ”pula” într-o discuție amicală, nici măcar formală, dar este acceptat să judeci alți oameni și să-i bârfești, dar folosind un limbaj elevat? Nu înțeleg de ce minciuna nu se pedepsește în timp ce folosirea în spațiul public, mediatic termenului ”căcat” aduce după sine oprobul public. De ce corupția este un subiect sensibil și aproape tabuu, dar arătarea morților unui accident de tren pe canale de televiziune la ore de maximă audiență trece ca ceva normal? Cum de s-a ajuns la o așa permutare a valorilor, cum de non-știrile care ne spamează creierele de cum deschizi un ziar, un site de specialitate sau chiar Facebookul au fost nu numai acceptate, dar chiar încurajate? 

Urmăresc trei trusturi de presă, ascult știrile pe 5 canale diferite, intru pe Facebook și nu aflu de fapt nimic. Nu mă interesează că o necunoscută din Marea Britanie a slăbit 100 kilograme. Felicitări, acum poate o să se mărite sau o să iasă mai cu tupeu în club și or să zică bărbații că e frumoasă doar pentru a i-o trage. Într-un final va perpetua specia și poate să moară, și-a făcut datoria, dar pe mine nu mă ajută cu nimic, evoluția (nu revoluția!) mea ca om, materială sau spirituală, nu este ajutată, doar afectată. Bombardat zilnic de nimic în doze primejdioase o să ajung să mi se lichefieze creierul și o să se scurgă ca o pastă cenușie pe nări într-un canal, unde va fi mâncat de șobolani și eu voi continua să merg pe stradă, să mănânc, să merg la job fără să simt vreo diferență. Când voi pune capul pe pernă o să adorm instant și voi fi pregătit pentru o nouă zi de muncă. Epoca consumeristă mă așteaptă să-mi mănânce sufletul. 


Spunea Matei Vișniec într-un articol din cartea sa, Cronica ideilor tulburătoare, că noua titanie este corectitudinea politică, egalitatea între oameni prin aducerea în prim plan a unui sentiment de umilință și respect în fața valorilor altuia, care pentru mine nu înseamnă nimic sau mai mult, poate îmi îngrădesc buna creștere și traiul. Se folosește șantajul emoțional și obligativitatea pentru a pune în practică acest sistem absurd. Respect oamenii, nu sunt rasist, xenofob, misogin etc, îmi aleg prietenii după felul în care sunt ei și cred că fiecare ar trebui să iasă în față prin ceea ce e el ca persoană, ca individ unic. 


Oamenii nu sunt egali, avem culturi diferite, obiceiuri diferite și majoritatea este cea care ar trebui să fie ascultată. Nu am voie să ascult Metallica la mine în casă pentru că poate vecinul meu nu este fan și astfel, dacă trece prin fața ferestrei, se va simți atacat, lezat. Poate e manelist, poate ascultă dubstep. Să nu mai sărbătorim Ziua Națională, poate se supără maghiarii, armenii, francezii sau chinezii aflați aici. Să nu rog o femeie să îmi pregătească o cafea, fiindcă se știe, locul ei nu e la bucătărie. Dar nici locul meu nu e, dar nu mă simt lezat dacă ea mă roagă. NU e un loc prestabilit, și eu, și ea putem la fel de bine să facem o cafea sau să schimbăm uleiul la mașină. Dar poate eu știu mai multe despre motoare și ea face o cafea mai bună. De ce să fie considerrat incorect politic ca e să macine cafeaua și eu să cumpăr uleiul de motor? Nu e corect să mă închin în fața bisericii dacă este un ateu cu mine în mașină sau nu e ok să fac o rugăciune din același motiv. Am dat poate niște exemple proaste, dar înțelegeți ideea. Minoritatea are drepturi mai multe decât majoritatea. 

Andrei Pleșu scria într-un articol din Dilema Veche: ”Un pedagog din Canada, împreună cu soţia sa, au hotărît să nu-şi informeze prietenii asupra sexului ultimului lor copil. Copilul însuşi nu trebuie să ştie dacă e fată sau băiat înainte de a putea decide singur ce vrea să fie. E – spun cei doi părinţi – o şansă acordată libertăţii personale a nou-născutului, un drept la autodeterminare, într-o lume cu tot mai multe constrîngeri. Cum trebuiau, totuşi, să-i dea un nume, i-au spus Storm, adică Furtună. Gramatical vorbind, lucrurile se complică. În româneşte e un nume feminin, dar, de pildă, în germană, ar fi un nume de băiat. Engleza, însă, e mai flexibilă. Copilul va decide singur dacă vrea să i se spună Furtunel sau Furtunica.” Mi se pare extraordinar de negativ să faci așa ceva. Acuzați-mă de conservatorism sau de îngustime mintală, dar nu cred că este normal să se facă experimente pe un copil. Dacă el sau ea, crescând într-o familie normală, ajunge să pice în depresie, sursa problemei poate nu este familia,  trebuie căutată altundeva, dar să i se se distrugă într-un așa hal sistemul de valori, în mod conștient și sistematic,  lucru care îl va destabiliza sau îl va duce în pragul depresiei sau a suicidului când nu va mai știi dacă e băiat sau fată, dacă e bine sau nu să poarte fustă, asta mi se pare crimă.Cred că trăim într-o lume nihilistă, în care omul și-a pierdut identitatea, totul este permis și ne îndreptăm spre colaps. Cei mai mulți vor aplauda energic această idee și vor aștepta cu drag violentul final, ultima revoluție, dar eu nu vreau o lume cu susul în jos. De ce e anormal să vreau să fiu normal?

2 comentarii:

  1. My dear, sunt de acord cu tine în privinţa corectitudinii politice. În mod, paradoxal, există tendinţa de a atinge nişte limite extreme neaşteptate. Pe de altă parte , priveşte problema aşa: din punct de vedere social, lumea trebuie să se recalibreze cumva. După câteva secole bune în care nu stăteau decât la cratiţă (gândeşte-te că, nu mai departe de România, femeile au primit drept de vot acum mai puţin de 100 de ani), în mod cert va exista o perioadă în care femeile vor aluneca în celălalt pol (o tendinţă natural), aşa cum, după o perioadă îndelungată de abuz şi intoleranţă, în chestiunea identităţii sexuale, urmează o perioadă în care se experimentează şi se reaşează limite (nebănuite până acum, să zicem, 10 ani?). Nu e sfârşitul nimănui, iar societatea funcţionează ca o chitară (iartă-mi comparaţia poetică, sunt în priză), are nevoie să îi intinzi coardele cu fermitate şi apoi trebuie acordată fin.
    De fapt, lucrurile stau şi mai bine. Te afli într-un moment istoric interesant, pe care e păcat să îl ratăm. It’s the end of the world as we know it, but not necessarily the end of the world.
    Între timp, îţi fac o cafea?  Conversaţia asta va dura ceva.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, te rog. Cu două cuburi de zahăr și lapte. :D Sunt de acord cu tine și susțin emanciparea femeii. Multe din persoanele cu care interacționez sunt femei și am purtat conversații captivante pe tema asta. În niciun caz nu sunt închis la minte, însă cred sincer în faptul că femeile se pricep mai bine la anumite treburi și bărbații la altele. Nu cred în inversarea rolurilor și nici în subjugarea unui sex de către celălalt. Putem trăi în pace și fiecare se poate ocupa de ceea ce știe mai bine. Asta nu înseamna că femeile nu pot face tot ce pot face bărbații și invers.
    oricum, pr mine altele mă enervează. ce zici despre minoritățile care contează mai mult sau despre cunoștințele inutile pe care le acumulăm zi de zi?
    P.S.: Mă tem că se va rupe coarda....

    RăspundețiȘtergere