miercuri, 4 septembrie 2013

Plonjare în opera lui Matei Vișniec 4

Cum vă spuneam mai demult, am început un Dosar de Scriitor dedicat lui Matei Vișniec. Aceasta este fila a patra. Urmează un interviu cu autorul. Citiți cărțile lui Vișniec, mergeți la o piesă de teatru de-a lui, mergeți la lansări de carte atunci când vine în România. Îndemnul nostru este: citiți și autori români!

Capitolul 4: Panică în grupul numărul cinci

Romanul Sindromul de panică în Orașul Luminilor este fără doar și poate o carte a unui autor îndrăgostit de cuvinte. Practic, este o carte despre cuvinte și despre cei ce se folosesc în mod conștient de ele: scriitorii, personajele lor, editorii, cititorii, librarii. Și ramificarea nu e întâmplătoare, fiindcă Autorul este cel ce plutește pe deasupra tuturor, ca Duhul Sfânt peste ape și, ca în cazul romanului Cafeneaua Pas-Parol, autorul intră în conversație cu personajele, devine un personaj, dar de data aceasta nu este atât de rău privit de către caracterele sale. Din primele pagini ale cărții suntem cumva uimiți de întrebarea unui personaj, adresată naratorului, care pare a fi și autorul: ”Sunteți autor sau personaj?”. Cel întrebat nu înțelege și nu răspunde, la fel cum nici noi nu înțelegem, dar am vrea să ne răspundem. Și într-un final ne răspundem, înțelegem. Scris în stilul său, devenit pentru mine inconfundabil după lectura câtorva cărți, romanul lui Matei Vișniec pare doar o pagină dintr-un mare roman, dintr-o mare carte, la care probabil lucrează încă de când a început să scrie. Toate cărțile sale, toate piesele, poemele și articolele au un substrat comun, un fond de idei, teme, emoții, interogații, neliniști, neputințe, iubiri, pasiuni din care își trag seva, vigoarea și cuvintele.

Romanul pare legat, ca printr-un cordon ombilical invizibil, din celuloză, atât de primul său roman,Cafeneaua Pas-Parol, dar mai ales de două volume, scrise cam în aceeași perioadă, atipica și eleganta colecție de cuvinte, Cabaretul cuvintelor…,și de articolele ce vor deveni volumul Cronica ideilor tulbutătoare…, mai ales prin teme, dar și prin felul în care notează mici elemente, mici întâmplări. Să mă fac mai bine înțeles. Într-unul din articolele sale, Matei Vișniec se plânge de faptul că suntem asaltați de ceea ce filosoful francez Jean-François Revel numește ”cunoașterea inutilă” (care dă și titlul unei cărți celebre), toate știrile, informațiile inutile, fabricate după un scenariu parcă hollywoodian, unde oroarea, violența și lipsa de informație nu numai esențială, ci cât de cât cu un rost, ne asaltează viețile. El povestește în acest articol două lucruri pe care le vom regăsi și în acest roman, aproape la fel narate, doar cu mici schimbări. Pentru a accentua și mai bine supărarea sa, Vișniec introduce în roman un personaj puțin deosebit, dar care definește cumva o întreagă gamă de oameni reali. Georges este patron de bar și are o singură pasiune în viață: să asculte și să vadă știri. În toată casa are radiouri, tranzistori, televizoare care rulează non-stop pe canale de știri. Chiar și câinele lui este atât de învățat cu știrile, încât în momentul când stăpânul său se vindecă, el se îmbolnăvește din lipsă de știri (o metaforă puternică, acest episod). La un moment dat, el ascultă radioul și aude următoarea poveste adevărată:

“Într-una dintre nopțile sale de insomnie, când asculta bineînțeles radioul, Georges dădu peste o discuție despre stilul emisiunilor difuzate pe unde la începutul secolului. Află în felul acesta că uneori crainicii își încheiau buletinul de știri în câteva secunde, spunând: astăzi nu sunt știri. Aveau deci, la ora aceea, decența de a le spune oamenilor: astăzi nu sunt știri, nimic din ceea ce se întâmplă în lume nu merită să vă încarce memoria, deci trecem la altceva, la muzică, la teatru radiofonic, la cronici de călătorie etc. ” (p. 105)

Ce vis frumos, acela în care trăim într-o lume fără cancanuri inutile și lipsite de amuzament, într-o lume epurată de mârlănie, bădărănism și în care suferința umană și micile întâmplări din viața unor iluștrii necunoscuți, care apar pe ecran zi de zi, să nu mai fie știrea zilei!

continuarea aici

capitolul 1, capitolul 2, capitolul 3

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu